CCR discută pe 3 februarie sesizarea asupra modificării Legii privind constituirea Rezervaţiei Biosferei “Delta Dunării”
18 Decembrie 2020 Agerpres
Şeful statului a trimis, vineri, Curţii Constituţionale o sesizare de neconstituţionalitate asupra Legii pentru modificarea şi completarea Legii 82/1993 privind constituirea Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării", care a fost transmisă la promulgare pe 2 decembrie.
Curtea Constituţională urmează să discute pe 3 februarie sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis asupra actului normativ pentru modificarea şi completarea Legii privind constituirea Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării", au precizat, vineri, pentru AGERPRES, oficiali ai CCR.
Şeful statului a trimis, vineri, Curţii Constituţionale o sesizare de neconstituţionalitate asupra Legii pentru modificarea şi completarea Legii 82/1993 privind constituirea Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării", care a fost transmisă la promulgare pe 2 decembrie.
"Legea dedusă controlului de constituţionalitate a fost adoptată cu încălcarea dispoziţiilor constituţionale ce stabilesc domeniul legii organice, iar prin conţinutul său normativ contravine principiului legalităţii şi principiului autonomiei locale şi nesocoteşte rolul constituţional al Parlamentului, al autorităţilor administraţiei publice locale, dar şi pe cel al Curţii Constituţionale", se arată în sesizare.
Preşedintele Iohannis precizează că actul normativ a fost adoptat ca lege ordinară, deşi intervine asupra conţinutului constitutiv al infracţiunii de braconaj în ceea ce priveşte cauzele exoneratoare de răspundere penală, domeniu care aparţine legii organice. Infracţiunile, pedepsele şi regimul executării acestora sunt reglementate, conform Constituţiei, prin lege organică, menţionează şeful statului.
Potrivit legii, "desfăşurarea activităţilor de vânătoare pe teritoriul rezervaţiei este interzisă şi constituie infracţiune de braconaj, sancţionată potrivit legii. Prin excepţie de la prevederile alin. 1, în Rezervaţia Biosferei "Delta Dunării" recoltarea exemplarelor din speciile de faună sălbatică se face pe baza unui studiu de impact, în interesul protejării faunei şi florei sălbatice, al conservării habitatelor naturale, pentru prevenirea unor daune importante, în interesul sănătăţii şi securităţii publice, iar în cazul unor specii care prin înmulţire necontrolată pot produce pagube importante, cu aprobarea autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului, la propunerea Administraţiei Rezervaţiei, pentru echilibrarea speciilor prin vânătoare de extracţie".
"În consecinţă, prin faptul că nu a adoptat legea cu majoritatea cerută de norma constituţională, Parlamentul nu a respectat limitele domeniului organic prevăzute de art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituţie, încălcând astfel prevederile art. 76 alin. (1) din Legea fundamentală", arată Iohannis.
El critică şi dispoziţiile conform cărora "în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Consiliul Judeţean Tulcea va transmite, prin încheierea unui protocol între părţile interesate, bunurile imobile având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 3 la Legea nr. 82/1993 privind constituirea Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării", cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele aduse prin prezenta lege, din domeniul public de interes judeţean şi aflate în administrarea Consiliului Judeţean Tulcea, în domeniul public al comunelor Ceatalchioi, Pardina şi Chilia Veche, judeţul Tulcea. În situaţia în care bunurile imobile prevăzute la alin. (1), nu sunt folosite în conformitate cu destinaţia şi scopul pentru care acestea au fost transmise, respectiv pentru ferme de subzistenţă pentru locuitori şi de producţie de furaje pentru crescătorii de animale înregistraţi pe raza U.A.T.-urilor, precum şi pentru exploataţii piscicole moderne, eficiente, ecologice şi prietenoase cu mediul, acestea revin în domeniul public de interes judeţean şi în administrarea Consiliului Judeţean Tulcea".
Şeful statului precizează că bunurile vizate de lege nu reprezintă bunuri proprietate publică exclusivă, ci amenajări agricole, respectiv: Amenajarea Sireasa, în suprafaţă de 3.325,85 ha, din care 1.244,15 ha se transferă în domeniul public al comunei Ceatalchioi şi Amenajarea Pardina în suprafaţă de 22.733,88 ha, din care 2.369,16 ha se transferă în domeniul public al comunei Pardina şi 1.426,96 ha se transferă în domeniul public al comunei Chilia Veche.
"În aceste condiţii, având în vedere că bunurile supuse transferului prin legea criticată nu constituie obiect exclusiv al proprietăţii publice, în lipsa unei declaraţii exprese a legii organice, acestea ar fi trebuit trecute din proprietatea publică a Judeţului Tulcea în aceea a unităţilor administrativ-teritoriale respective prin hotărâre a Consiliului Judeţean Tulcea, la cererea Consiliului Local Ceatalchioi, a Consiliului Local Pardina şi, respectiv a Consiliului Local Chilia Veche, potrivit art. 294 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, procedură la care face trimitere teza a doua a art. 860 din Codul civil", explică Iohannis.
Ca urmare, afirmă şeful statului, legea a fost adoptată cu încălcarea principiului legalităţii.
"Totodată, nerespectarea procedurii legale şi mai ales lipsa manifestării de voinţă a autorităţilor administraţiei publice locale implicate, respectiv a Consiliului Judeţean Tulcea, dar şi a consiliilor locale ale comunelor în al căror domeniu public vor fi transferate bunurile respective atrage şi încălcarea art. 120 alin. (1) din Constituţie, ce consacră principiul autonomiei locale", indică preşedintele.
Preşedintele Iohannis solicită CCR să constate că Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 82/1993 privind constituirea Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării" este neconstituţională în ansamblul său.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 3102 / 5771 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam - Oportunitate de carieră | Avocat definitiv – Achiziții publice & Infrastructură
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv Dreptul muncii | Consultanță
O nouă serie de promovări la biroul Kinstellar din București. Șapte avocați din mai multe arii de practică fac un pas înainte în carieră. Theodor Artenie urcă pe poziția de Partner, iar Lidia Zărnescu și Răzvan Constantinescu devin Counsels | Iustinian Captariu, Office Managing Partner: ”Forța biroului nostru vine din talentul, colaborarea și angajamentul comun al întregii echipe”
Healthcare, Pharma & Life Sciences | În avangarda unui sector definit de o rară complexitate, Bondoc & Asociații rămâne pentru multe companii prima opțiune pentru mandate complexe în care excelența juridică este potențată de cunoașterea profundă a ecosistemului Sănătății. Palmaresul firmei în mandate de mare valoare și recunoașterea internațională constantă subliniază un standard profesional de top care oferă clienților viziunea strategică necesară pentru o creștere sustenabilă pe termen lung
Legiteam | Kinstellar is looking for a talented and ambitious lawyer to be part of our employment team in Bucharest
Filip & Company asistă Grupul DIGI Communications la intrarea pe piața telecomunicațiilor din Regatul Unit | Echipa, coordonată de Alexandru Bîrsan (managing partener)
Cum își pune oamenii în valoare o firmă din elita pieței | Povestea Andradei Rusan, studenta care ‘fura meserie’ în stagiile de vară ale RTPR, cucerită de focusul echipei pe rigoare juridică și de munca la cele mai înalte standarde, iar mai apoi a urcat pas cu pas până pe poziția de Counsel: „Realmente cred că RTPR este o excelentă școală de avocatură la cel mai înalt nivel. Performanța reală în avocatura de business nu e un sprint, ci un maraton”
Achiziții Publice | Cristina IVAN, Managing Partner Ivan şi Asociaţii: Arhitectura colectivă a ofertei - Cine ofertează, ce se evaluează, cui i se atribuie şi cine, în realitate, execută
Inflația la control | Instanța confirmă: Fiscul datorează și actualizarea cu inflația, nu doar dobânda fiscală. Soluție obținută de Băncilă, Diaconu și Asociații, cu o echipă coordonată de Emanuel Băncilă (Partener)
In-houseLegal: Loredana Coraș, Country Legal Counsel la PKO Bank Polski România, distinsă cu premiul Compliance Innovator la Lexology European Awards 2026 | ”Următoarea etapă a inovației în compliance și în activitatea juridică va fi definită de capacitatea de a integra tehnologia într-un mod responsabil, fără a pierde din vedere rolul acestei funcții, acela de a proteja banca”, spune unul dintre cei mai vizibili avocați interni din Europa
PNSA obține o soluție definitivă favorabilă la ÎCCJ într-un litigiu complex întemeiat pe îmbogățire fără justă cauză. Echipa, coordonată de Camelia Pătrașcu (Partener), cu implicarea, în diferite faze procedurale, a unei echipe extinse
Filip & Company anunță promovările anuale: Rebecca Marina devine partener, opt counsels și șase senior associates fac un pas înainte în carieră | Cristina Filip, co-managing partner Filip & Company: ”O recunoaștere a performanței individuale deosebite a colegilor noștri, dar și o dovadă că echipa susține creșterea noilor generații de lideri”
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





