ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Cameră: Proiectul privind aprobarea programului “Noua casă” - adoptat

23 Martie 2022   |   Agerpres

Deputaţii au adoptat, astfel, proiectul de Lege privind aprobarea OUG 129/2020 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului 60/2009 privind unele măsuri în vederea implementării programului "O familie, o casă".

 
 
Deputaţii au adoptat marţi, cu 289 de voturi "pentru", şi două voturi "contra", un proiect de lege privind aprobarea programului guvernamental "Noua casă", care facilitează accesul persoanelor fizice la achiziţia unei locuinţe, prin contractarea de credite garantate de stat.
 
Deputaţii au adoptat, astfel, proiectul de Lege privind aprobarea OUG 129/2020 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului 60/2009 privind unele măsuri în vederea implementării programului "O familie, o casă".
 
"Se adoptă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 129 din 31 iulie 2020 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 60/2009 privind unele măsuri în vederea implementării programului 'O familie, o casă', publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.704 din 5 august 2020", precizează un amendament iniţiat de Miklós Zoltán, deputat UDMR.
 
Beneficiarii pot achiziţiona prin acest program: locuinţe noi, locuinţe consolidate şi alte categorii de locuinţe.
 
Potrivit proiectului, programul "Noua Casă" diferenţiază locuinţele în funcţie de preţ în contextul cerinţelor legate de categoria locuinţei, avansul minim obligatoriu şi procentul maxim de garantare astfel: cu un preţ de maxim 70.000 Euro - majoritatea locuinţelor achiziţionate prin program, noi, vechi sau consolidate, iar pentru acestea avansul minim obligatoriu este de 5%, iar procentul maxim de garantare de 50%; cu un preţ cuprins între 70.001 Euro -140.000 Euro - locuinţe noi, inclusiv cele construite prin programele ANL, pentru care documentele de recepţie la terminarea lucrărilor de construcţii s-au semnat cu cel mult 5 ani înainte de data solicitării creditului garantat, iar pentru acestea avansul minim obligatoriu este de 15% iar procentul maxim de garantare de 60%.
 
Programul permite şi achiziţionarea unor proprietăţi cu valori ce depăşesc 70.000/140.000 euro, cu condiţia achitării diferenţei din surse proprii.
 
Deputatul UDMR Miklos Zoltan a declarat că respingerea proiectului ar fi însemnat reîntoarcerea la varianta din Ordonanţa 60/2009, respectiv la "nişte condiţii mult mai restrictive prin care practic foarte puţine persoane ar fi eligibile şi ar putea avea acces la acest credit". "Vorbim doar despre acele familii care au un venit sub 4.500 de lei în cazul familiilor fără copii, iar în cazul familiilor cu copii doar acele familii care au un venit sub 7.000 de lei ar mai fi eligibile. Practic am risca să blocăm tot programul. Acesta a fost motivul pentru care noi, cei de la UDMR, am considerat că trebuie să venim cu amendamente şi acesta este motivul pentru care avem în faţă acum un raport de adoptare. Considerăm că acest program trebuie continuat, considerăm că la câteva săptămâni de la lansarea programului "Noua casă" pe 2022, care are un buget considerabil, de 1,5 miliarde de lei, nu putem risca să blocăm tot programul. (...) Grupul UDMR va susţine şi alte iniţiative de acest gen, care au ca obiect sprijinul familiilor", a afirmat deputatul.
 
Şi grupul parlamentar al AUR va vota acest proiect legislativ "cu titlul ciudat", a anunţat în plen deputatul Alin Coleşa. "Vinovat de această situaţie este votul PSD din Senatul legislaturii trecute care a transformat adoptarea în respingerea programului 'Noua Casă'. Doi ani de prostii, de gândiri, de răzgândiri, de bâlbâieli, de şovăieli, care au costat mult poporul român. S-a întrerupt programul 'Noua casă' ", a arătat deputatul AUR.
 
Potrivit acestuia, un mare avantaj al proiectului este eliminarea restricţiilor unui venit maxim pentru familiile cu copii, iar la "părţile mai puţin bune" se înscrie diferenţa incorectă între creditarea acordată pentru o locuinţă aşa-zis veche - 70.000 de euro - faţă de o locuinţă nouă - 140.000 de euro, în condiţiile în care ar fi fost necesare mai degrabă necesare nişte condiţii minimale cum ar fi izolaţie, risc seismic, căi de acces, servicii.
 
Camera Deputaţilor este for decizional pentru acest proiect de lege. 
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 2098 / 5775
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Un nou front juridic la Washington | Forty Management AG acționează România în judecată la ICSID. Schoenherr (Viena) și Daniel F. Visoiu sunt alături de reclamanți în acest arbitraj în care România este reprezentată printr-o structură instituțională complexă, care include și Banca Națională a României, într-o notă ce sugerează implicații financiare sau monetare deosebite
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
Eșec de strategie juridică sau impas suveran? România, sancționată repetat în SUA pentru că ascunde activele ce pot fi executate de familia Micula. Săptămâna aceasta a fost obligată la plata unei amenzi noi, de 5,8 milioane de dolari, ridicând totalul penalităților la 21 milioane de dolari | Cazul Micula vs România a devenit „pacientul zero” într-o dezbatere juridică amplă care vizează arhitectura tratatelor de investiții în interiorul Uniunii Europene
RTPR obține definitiv peste 1,7 mil. € pentru un client din zona ONG, în urma anulării a 80 de contracte de vânzare într-un litigiu de proprietate cu peste 90 de pârâți | Alexandru Stănoiu (Counsel) și Șerban Nițulescu (Associate), în prim plan
România a câștigat arbitrajul ICSID cu Plaza Centers N.V. pentru Casa Radio și a scăpat de pretenții de 425 mil. €. Reclamanții rămân cu arbitrajul comercial inițiat la Londra de Ministerul Finanțelor, în care pretențiile României sunt de circa 2 miliarde €
Studiu LSEG Data & Analytics Q1 2026 | Piața globală de M&A a crescut cu 27% în primul trimestru, cu un avans spectaculos în Europa, unde a atins maximul ultimilor opt ani. CMS și DLA Piper continuă să stralucească în topul global al consultanților juridici, Clifford Chance și Schoenherr rămân active în clasamentele continentale, iar în Top 20 Europa de Est sunt vizibile doar două firme cu birou la București
Bondoc & Asociații anunță 10 promovări, inclusiv un nou Partener | Lucian Bondoc (Managing Partner): ”Firma va continua să urmeze aceeași abordare, în care recunoașterea meritocratică și echitabilă a expertizei și a contribuției la obiectivele noastre comune joacă un rol esențial”
LegiTeam - Oportunitate de carieră | Avocat definitiv – Achiziții publice & Infrastructură
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv Dreptul muncii | Consultanță
O nouă serie de promovări la biroul Kinstellar din București. Șapte avocați din mai multe arii de practică fac un pas înainte în carieră. Theodor Artenie urcă pe poziția de Partner, iar Lidia Zărnescu și Răzvan Constantinescu devin Counsels | Iustinian Captariu, Office Managing Partner: ”Forța biroului nostru vine din talentul, colaborarea și angajamentul comun al întregii echipe”
Legiteam | Kinstellar is looking for a talented and ambitious lawyer to be part of our employment team in Bucharest
Filip & Company asistă Grupul DIGI Communications la intrarea pe piața telecomunicațiilor din Regatul Unit | Echipa, coordonată de Alexandru Bîrsan (managing partener)
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...