ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Cameră | Modificări la procedura de retrocedare, despăgubire a persoanelor ale căror proprietăți au fost preluate abuziv de stat

25 Iunie 2025   |   Agerpres

Potrivit celor adoptate, 'cererea de retrocedare se consideră valabilă în situațiile în care conține elemente de identificare generice suficiente pentru întemeierea convingerii că solicitantul a fost proprietarul imobilului solicitat'.

 
 

Camera Deputaților a adoptat, miercuri, un proiect de lege care reglementează procedura privind retrocedarea sau despăgubirea persoanelor ale căror proprietăți au fost preluate în mod abuziv de stat.

S-au înregistrat 188 voturi 'pentru', 87 'contra' și 6 abțineri.

Propunerea legislativă modifică în acest sens Ordonanța de urgență a Guvernului nr.83/1999 privind restituirea unor bunuri imobile care au aparținut comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România, Ordonanța de urgență a Guvernului nr.94/200 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, precum și Legea nr.165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România.



Potrivit celor adoptate, 'cererea de retrocedare se consideră valabilă în situațiile în care conține elemente de identificare generice suficiente pentru întemeierea convingerii că solicitantul a fost proprietarul imobilului solicitat'.

De asemenea, 'solicitantul poate să precizeze oricând obiectul cererii de retrocedare, până la soluționarea acesteia de către Comisia specială de retrocedare, în situația în care, ulterior depunerii cererii de retrocedare, în urma actelor doveditoare comunicate de către arhive sau alte instituții ale statului, apar noi elemente de identificare ale obiectului cererii față de datele existente la momentul depunerii cererii, dar care nu fac să se schimbe obiectul cererii inițiale'.

Actul normativ mai menționează că prevederile art. 41 din Legea nr. 10/2001 care se referă la răspunderea pentru distrugerile și degradările aduse imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, se vor aplica în mod corespunzător și imobilelor care au aparținut comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România.

'În perioada menținerii afectațiunii de interes public, noul proprietar beneficiază de plata unei chirii, care se stabilește în funcție de valoarea imobilului prin raportare la grila notarială valabilă la data încheierii sau prelungirii contractului de închiriere', mai stabilește proiectul. Cuantumul anual al chiriei se va stabili de comun acord, conform acestor prevederi, se mai arată în actul normativ.

La dezbateri, deputatul minorităților naționale Siviu Vexler, inițiator al proiectului, a menționat că 'acest proiect vine să coreleze principalele acte normative care privesc subiectul retrocedărilor să le aducă la un numitor comun și să asigure o practică unitară pentru tot cetățenii României'.

'De asemenea, sunt rezolvate o serie de situații distincte care au apărut de a lungul anilor, spre exemplu în ceea ce privește aplicanții care necesită documente aflate în arhivele statului și la care nu au acces. Proprietățile confiscate în perioada comunistă rămân până în ziua de astăzi una din marile drame ale țării. Acest proiect este un pas mic, dar un ajutor real și o formă de respect pentru tot cei care au trecut prin această suferință', a spus Vexler.

Deputata S.O.S România Verginia Vedinaș a criticat proiectul, menționând că 'nicăieri nu s-a întâmplat dezmățul' din țara noastră în privința retrocedărilor. 'Am constatat că s-au retrocedat mai multe păduri decât deținea România în momentul în care au fost expropriate abuziv', a spus ea, susținând că au fost multe retrocedări abuzive.

Deputatul USR Alexandru Dimitriu a spus că 'proprietatea este sfântă'.

'Sunt de acord că anumite retrocedări nu au fost făcute cum trebuie, că a existat corupție, dar nu avem cum să ne batem joc de proprietate.(...) Agonisirea de averi nu este un lucru rău, este singura modalitate de dezvoltare', a mai spus el, menționând că statul nu poate să administreze averile.

Deputatul UDMR Szabo Odon a spus că în perioada comunistă toate proprietățile au fost naționalizate prin decrete, într-o singură noapte.

'Școli ale unor comunități istorice, școli confesionale au trecut peste noapte din proprietatea unor culte într-o singură noapte în proprietatea statului. Această nedreptate a fost parțial și cu întreruperi a fost reparată comunităților, dar retrocedarea nu a fost nici acum finalizată. Nu se poate construi o democrație fără a repara greșelile trecutului', a spus deputatul UDMR.

Deputatul AUR Florin-Bogdan Velcescu a spus că, potrivit acestui proiect, spre exemplu, cineva poate să depună o cerere de retrocedare, să blocheze un timp retrocedarea, să inventeze peste noapte moștenitori și să i se retrocedeze un teren și două, trei clădiri. 'Și cereți chirii până se retrocedează imobilul. Ce înseamnă asta!', a mai spus deputatul AUR.

Camera Deputaților este for decizional.


 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 409 / 5863
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
NNDKP a asistat Globant în fuziunea prin care Pentalog Romania a absorbit Globant IT Romania. Echipa a fost coordonată de partenerul Răzvan Vlad
Wolf Theiss a asistat fondatorii Electroechipament Industrial Group în legătură cu vânzarea către Adrem
Țuca Zbârcea & Asociații și Schoenherr, alături de BCR și Electrocentrale Borzești în finanțarea de 47 mil. € a parcului eolian Gura Văii. Echipele au fost coordonate de Gabriela Anton și Adina Damaschin
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Corporate and M&A (2-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
Filip & Company a asistat sindicatul bancar în finanțarea de 187 milioane de euro obținute de MOOV Leasing. Ce consultanți au mai lucrat în proiect
Lexology Index: Energy 2026 | Cine sunt avocații români care conduc practica de Energie: NNDKP impune tonul, ZRVP, Țuca Zbârcea, CMS, Kinstellar și alte două firme completează harta excelenței, de la Oil & Gas la regenerabile
Mușat & Asociații a asistat Leviatan Design și Ubitech Construcții în adjudecarea și apărarea cu succes a proiectului noului terminal al Aeroportului Henri Coandă
NestPlus semnează cu Exim Banca Românească o finanțare de 10 milioane de euro pentru Brăila Plaza, primul street mall din Brăila
ZRVP obține pentru Electromontaj o victorie definitivă într-un litigiu privind hotărârile AGA. Curtea de Apel București stabilește repere importante în materia dreptului societar | Alina Tugearu (partener) a coordonat echipa de avocați
Deloitte România si Reff & Asociații au asistat Banca de Investiții și Dezvoltare în evaluarea realizată de Comisia Europeană, care îi permite României instituirea unui mecanism alternativ de finanțare a domeniilor strategice
Investitori din energia solară cer în SUA executarea hotărârii ICSID împotriva României. Despăgubirile de 42,2 milioane de euro au ajuns, potrivit reclamanților, la peste 52 de milioane de euro, iar dobânda de cca. 9.500 de euro ̸ zi continuă să curgă | România nu are încă o echipă de avocați care să lupte cu King & Spalding, consultanții părții adverse. Comisia Europeană a deschis o investigație aprofundată
LSEG Legal Advisers | Piața globală de M&A a traversat primul semestru din 2026 la un maxim istoric, dar cu mai puține tranzacții. Europa revine puternic, iar firmele cu amprentă în România rămân vizibile în topurile globale și regionale
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...