ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Veleanu (FGSFAMILIA): Dacă 5 % dintre angajaţii companiilor în insolvenţă ar cere bani de la Fondul de Garantare, suma s- ar ridica la 600 mil. lei

26 August 2025   |   Agerpres

Ea a spus că, în prezent, în societăţile din construcţii "se fac socoteli, ce lucrări rămân, dacă rămân, care continuă şi, sigur, care va fi impactul asupra forţei de muncă".

 
 
Circa 600 de milioane de lei ar trebui plătiţi dacă 5% dintre muncitorii companiilor care intră în insolvenţă ar cere bani de la Fondul de Garantare şi s-ar pune şi presiune pe fondul de şomaj, a declarat, marţi, Ramona Veleanu, vicepreşedinte al Federaţiei Generale a Sindicatelor FAMILIA (FGS FAMILIA), reprezentativă în sectorul construcţiilor şi materialelor de construcţii.

Aceasta a participat la o conferinţă de presă organizată de Federaţia Patronatelor Societăţilor din Construcţii (FPSC) cu privire la recentele măsuri fiscale şi bugetare anunţate de Guvern, care ar putea afecta drastic sectorul construcţiilor, cu efecte directe asupra întregii economii.


"De curiozitate, am făcut un calcul: dacă 5% din forţa de muncă românească, aflată în companii care intră în insolvenţă, ar cere bani de la Fondul de Garantare, suma care ar trebui plătită se ridică undeva la 600 de milioane de lei. Şi atunci ar fi presiune şi pe fondul de şomaj. Probabil că mulţi nu vor alege asta, ci vor alege să plece din ţară. Forţa de muncă despre care vorbim a fost deja lovită de eliminarea facilităţilor fiscale din ianuarie", a spus lidera de sindicat.

Ea a spus că, în prezent, în societăţile din construcţii "se fac socoteli, ce lucrări rămân, dacă rămân, care continuă şi, sigur, care va fi impactul asupra forţei de muncă".

Vicepreşedintele FGS FAMILIA a menţionat, în context, că lucrătorii români calificaţi din construcţii se află la mare căutare în ţări precum Franţa, Germania, Belgia şi Olanda, "exact ceea ce caută şi firmele româneşti", dar care nu au capacitatea de a le asigura acestora salariile pentru că ar putea intra în insolvenţă în perioada următoare.

Premierul Ilie Bolojan a anunţat că anul acesta nu se vor mai semna contracte noi pe programul "Anghel Saligny", iar cele care sunt în prezent în plată vor fi eşalonate pe următorii 3 ani.

Ulterior, prim-ministrul a precizat că Guvernul lucrează la introducerea unui sistem de bugete multi-anuale pentru investiţii, care să permită autorităţilor locale şi judeţene să îşi planifice eficient lucrările de construcţii pe termen de trei ani, în perioada 2026-2028. Aceste planuri vizează atât proiectele finanţate prin Programul Naţional de Investiţii "Anghel Saligny", cât şi prin alte programe naţionale de investiţii.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 774 / 10651
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Reff & Asociații | Deloitte Legal, recunoscută ca societate de avocați de top de către Legal 500 2026. Zece arii de practică sunt recomandate în prestigiosul clasament internațional
LegiTeam - Oportunitate de carieră | Avocat definitiv – Achiziții publice & Infrastructură
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv Dreptul muncii | Consultanță
Cum își pune oamenii în valoare o firmă din elita pieței | Povestea Andradei Rusan, studenta care ‘fura meserie’ în stagiile de vară ale RTPR, cucerită de focusul echipei pe rigoare juridică și de munca la cele mai înalte standarde, iar mai apoi a urcat pas cu pas până pe poziția de Counsel: „Realmente cred că RTPR este o excelentă școală de avocatură la cel mai înalt nivel. Performanța reală în avocatura de business nu e un sprint, ci un maraton”
România și Polonia, condamnate în primă instanță să plătească vaccinurile Pfizer comandate și anulate. Lexters ̸ Stănescu Vasile & Asociaţii și Strelia CVBA apără România în acest proces cu miză de 615 mil. €
Patru case locale de avocați se afirmă în topul global al celor mai bune 100 de firme implicate în arbitraje internaționale | ZRVP, Filip & Company, TZA și LDDP gestionează 30 de arbitraje în curs, cu o valoare agregată de aproximativ 4,1 miliarde de dolari și rămân pilonii prezenței românești în GAR 100, ediția 2026
CMS îi numește pe Horea Popescu și Andrzej Pośniak în rolurile de Managing Directors în Europa Centrală și de Est | Stephen Millar, Managing Partner CMS UK: ”CMS este cea mai mare firmă de avocatură din regiune și suntem convinși că Andrzej și Horea vor valorifica acest fundament solid pentru a consolida și mai mult reputația noastră de firmă de avocatură de top în ECE”
LMG Life Sciences EMEA Awards 2026 | Cinci firme sunt în cursa pentru ”Romania Firm of the Year”, o casă de avocatură locală intră în bătălia paneuropeană din White Collar Crime și un singur avocat român este nominalizat individual. Lista scurtă, pe care sunt și NNDKP și Popescu & Asociații, arată o piață în care casele independente locale continuă să conteze, dar concurează cu rețele regionale la fel de capabile să capteze mandate sofisticate în sectorul Life Sciences
Achiziții Publice | Cristina IVAN, Managing Partner Ivan şi Asociaţii: Arhitectura colectivă a ofertei - Cine ofertează, ce se evaluează, cui i se atribuie şi cine, în realitate, execută
Inflația la control | Instanța confirmă: Fiscul datorează și actualizarea cu inflația, nu doar dobânda fiscală. Soluție obținută de Băncilă, Diaconu și Asociații, cu o echipă coordonată de Emanuel Băncilă (Partener)
Dispute-Resolution.Center: România în Legal 500 EMEA (2026) – White-collar crime | O practică cu mai multe centre de putere: firmele cu activitate intensă, avocații care dau greutate practicii și dosarele care au contat în evaluare
In-houseLegal: Loredana Coraș, Country Legal Counsel la PKO Bank Polski România, distinsă cu premiul Compliance Innovator la Lexology European Awards 2026 | ”Următoarea etapă a inovației în compliance și în activitatea juridică va fi definită de capacitatea de a integra tehnologia într-un mod responsabil, fără a pierde din vedere rolul acestei funcții, acela de a proteja banca”, spune unul dintre cei mai vizibili avocați interni din Europa
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...