
Vasilescu (BNR): Niciodată nu s-au mai adunat atâtea crize laolaltă; cele mai importante, criza energetică şi dezordinea preţurilor
07 Octombrie 2022
AgerpresAcesta a subliniat importanţa existenţei unei Facultăţi de Drept, precum cea din cadrul ASE, care să fie calată pe dreptul afacerilor.
Niciodată nu s-au mai adunat atâtea crize laolaltă câte sunt acum, iar cele mai grave şi cele mai importante sunt criza energetică şi dezordinea preţurilor, a declarat, vineri, Adrian Vasilescu, consultant de strategie la Banca Naţională a României.
"Astăzi sunt vremuri speciale sub foarte multe aspecte. Niciodată nu s-au mai adunat atâtea crize laolaltă câte sunt acum. Că nici nu mai ştim să le numărăm. Dar oricum, cele mai grave şi cele mai importante sunt criza energetică şi dezordinea preţurilor, care sunt legate. Iar o bancă centrală, cum este şi Banca Naţională a României, se plasează în acest triunghi alegându-şi foarte bine şi după lege atribuţiile", a spus Adrian Vasilescu, la cea de-a XV-a ediţie a conferinţei internaţionale "Perspectives in Banking and Financial Law".
"Astăzi sunt vremuri speciale sub foarte multe aspecte. Niciodată nu s-au mai adunat atâtea crize laolaltă câte sunt acum. Că nici nu mai ştim să le numărăm. Dar oricum, cele mai grave şi cele mai importante sunt criza energetică şi dezordinea preţurilor, care sunt legate. Iar o bancă centrală, cum este şi Banca Naţională a României, se plasează în acest triunghi alegându-şi foarte bine şi după lege atribuţiile", a spus Adrian Vasilescu, la cea de-a XV-a ediţie a conferinţei internaţionale "Perspectives in Banking and Financial Law".
El a menţionat că a luat ca bază atunci când şi-a pregătit comunicarea un triunghi format din următoarele elemente: legi înţelepte, instituţii puternice şi echipe performante în aceste instituţii.
Adrian Vasilescu a precizat că Banca Naţională a României, precum orice bancă centrală din lume, "nu are şefi" şi că singurul şef al unei bănci centrale la această oră în lume este legea.
"Consiliul de conducere al Băncii Naţionale a României nu face nimic de capul lui. Face absolut totul după lege. Iar legea este o instituţie foarte interesantă în România pentru că are o istorie interesantă. Chiar o istorie tumultoasă", a spus Adrian Vasilescu.
Acesta a subliniat importanţa existenţei unei Facultăţi de Drept, precum cea din cadrul ASE, care să fie calată pe dreptul afacerilor.
"Acesta este un lucru foarte important. Îmi amintesc că acum 30 de ani, când începeau să se închege afacerile în România, foarte mulţi judecători importanţi din sistemul instanţelor judecătoreşti habar nu aveau despre problemele afacerilor, deşi la Facultatea de Drept a existat întotdeauna o aplecare spre economie. Dar ce făceam? În anul I economie politică capitalistă, în anul II economie politică socialistă, în anul III contabilitate, în anul IV drept financiar şi cu asta cam se termina. Foarte puţin. Aşa că, repet, e foarte bine că există o asemenea facultate", a declarat Adrian Vasilescu.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 3481 / 9754 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
CMS | Join Our Team: Tax Consultant - Tax Department
Finanțările sindicalizate își păstrează poziția solidă, iar club-deal-urile câștigă teren pe piață, spun avocații din practica de Banking & Finance de la NNDKP | Valentin Voinescu (Partener): ”Am remarcat o creștere a interesului din partea fondurilor de investiții și a creditorilor non-bancari. Profilul clientului a evoluat: companiile sunt mai bine informate, mai receptive la structuri mixte și tot mai interesate de optimizarea costurilor și a structurii de capital”
Cei mai buni profesioniști în domeniul brevetelor, văzuți de ”IAM Patent 1000 - 2025” | NNDKP, ZRVP și Dincă & Speciac au cea mai bună poziționare, iar Mușat & Asociații și Baciu Partners sunt în prim plan. Ce firme au cei mai mulți avocați listați și ce spun clienții despre aceștia
LegiTeam: Atorney at Law (0 - 2 years) - Dispute Resolution | Reff & Associates
Women in Business Law EMEA Awards 2025 | CMS câștigă titlul de de “Firma anului în România”. Un avocat in-house local, desemnat ”General Counsel of the Year” pentru regiune
Tranzacție rară pe piața românească | Cum au lucrat avocații Legal Ground în proiectul legat de achiziția unor obligațiuni ‘tokenizate’, înregistrate și tranzacționate prin sistemul blockchain. Mihai Dudoiu (Partener): ”Pe lângă aspectele comune unor proiecte de finanțare ‘clasice’, a fost necesară integrarea unei componente de fintech. Arhitectura juridică a trebuit adaptată unui cadru relativ nou și încă în formare din punct de vedere normativ”
LegiTeam: Lawyer - Corporate M&A | Reff & Associates
Filip & Company a asistat consorțiul de bănci în legătură cu prima emisiune de obligațiuni verzi a Electrica, în valoare de 500 de milioane de euro. Alexandru Bîrsan (managing partner) și Olga Niță (partener) au coordonat echipa
Țuca Zbârcea & Asociații salvează Asociația Municipală de Fotbal București de la dizolvare | Dosarul, preluat abia după pronunțarea hotărârii definitive de dizolvare. Dan Cristea (Partener): “Admiterea unei căi extraordinare de atac este un eveniment”
BizLawyer îi prezintă pe avocații care au devenit parteneri în ultimele runde de promovări | Corina Roman, avocat format în câteva firme mari, spune că a regăsit „cu drag”, la BACIU PARTNERS, aceeași preocupare pentru knowledge și dedicare față de mandatele primite de la clienți. “Nu am crezut niciodată că voi lucra într-un proiect cu sateliți, dar iată că aici am avut această ocazie. Și mi-a plăcut enorm, pentru că m-a scos din zona de confort. Acum, datorită acelei experiențe, știm mai multe și putem explora și acest tip de proiecte la nivel de echipă”
BRD coordonează un club loan de 190 mil. € pentru NE Property BV. Avocații CMS au consiliat consorțiul bancar în această finanțare
CMS își consolidează echipa din România prin promovarea a șapte avocați | Horea Popescu, managing partner CMS România: ”Aceste promovări reflectă nu doar calitatea muncii lor, ci și energia și dedicarea cu care aduc rezultate remarcabile clienților noștri și ne poziționează perfect pentru a ne continua creșterea și dezvoltarea competențelor”
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...