
Vasilescu (BNR): În România se suprapun trei crize; trebuie să ne gândim cum vom ieşi din acest impas
30 Aprilie 2020
AGERPRESÎntrebat despre scăderea indicelui de încredere în economie, acesta a subliniat că este foarte complicat să ne revenim, adăugând că lucrurile nu vor fi simple, mai ales că "avem foarte multe restanţe de atitudine, de gândire economică, de investiţii, de înţelegerea raportului între consum şi producţie".
Situaţia actuală din România este diferită faţă de cele din trecut, pentru că se suprapun trei crize, una sanitară, una socială şi una economică, a declarat, joi, Adrian Vasilescu, consultant de strategie la Banca Naţională a României (BNR).
"Este diferită pentru că se suprapun trei crize. În primul rând este o criză sanitară, în al doilea rând este o criză socială şi în al treilea rând este o criză economică. Când trei crize una peste alta se suprapun şi fac condiţia acestui timp trebuie să ne gândim foarte bine cum vom ieşi din acest impas", a afirmat Adrian Vasilescu, la Digi 24.
Întrebat despre scăderea indicelui de încredere în economie, acesta a subliniat că este foarte complicat să ne revenim, adăugând că lucrurile nu vor fi simple, mai ales că "avem foarte multe restanţe de atitudine, de gândire economică, de investiţii, de înţelegerea raportului între consum şi producţie".
"Este diferită pentru că se suprapun trei crize. În primul rând este o criză sanitară, în al doilea rând este o criză socială şi în al treilea rând este o criză economică. Când trei crize una peste alta se suprapun şi fac condiţia acestui timp trebuie să ne gândim foarte bine cum vom ieşi din acest impas", a afirmat Adrian Vasilescu, la Digi 24.
Întrebat despre scăderea indicelui de încredere în economie, acesta a subliniat că este foarte complicat să ne revenim, adăugând că lucrurile nu vor fi simple, mai ales că "avem foarte multe restanţe de atitudine, de gândire economică, de investiţii, de înţelegerea raportului între consum şi producţie".
"Noi ne-am obişnuit ani de zile înainte de această criză să consumăm foarte mult din import. Importurile au dus România la un deficit de balanţă comercială de peste 15 miliarde de euro pe an. Este o sumă imensă, sumă care nu se acoperă din vânt, se acoperă din cursul valutar, se acoperă din inflaţie, se acoperă prin multe deficite care produc alte deficite. Aşa că va trebui să ne obişnuim să gândim altfel. Acesta nu este o chestie care se rezolvă prin îndemn. Piaţa trebuie să funcţioneze normal, pentru că sunt ani de zile în care piaţa nu a funcţionat normal şi dacă piaţa nu va funcţiona normal, ea nu va fi îndemnul care trebuie să împingă lumea la muncă. Când spun asta s-ar putea să sune monstruos în minţile multora: auzi, să împingă lumea la muncă. La urma urmei, nimic nu este mai firesc pentru societatea umană decât sa progreseze şi să prospere prin muncă, pentru că nu există alte surse de prosperitate", a susţinut Adrian Vasilescu.
Potrivit Comisiei Europene, Indicele de Încredere în Economie (Economic Sentiment Indicator - ESI) s-a prăbuşit, în aprilie 2020, atât în zona euro (-27,2 puncte, până la 67) cât şi în UE (-28,8 până la 65,8 puncte). Aceasta a fost cea mai puternică scădere lunară a ESI înregistrată din 1985, depăşind cu mult recordul negativ anterior din martie. Indicatorii sunt acum mult sub mediile lor pe termen lung de 100 şi foarte aproape de cele mai scăzute niveluri înregistrate în Marea Recesiune din martie 2009.
Indicatorul Employment Expectations Indicator (EEI) a scăzut la cel mai mic nivel înregistrat (cu 30,1 puncte la 63,7 în zona euro şi cu 31,2 puncte, până la 63,3 puncte în UE).
ESI a ajuns la valoarea 65,3 puncte în România, în aprilie 2020, de la 99,6 în martie, acesta fiind cel mai scăzut nivel din anul 2000.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 8998 / 9603 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
BizLawyer îi prezintă pe avocații care au devenit parteneri în ultimele runde de promovări | De vorbă cu Andrei Cosma (BACIU PARTNERS), revenit în avocatura locală după ce a activat ca general counsel pentru o firmă de tehnologie din Malta: ”Cred că succesul în avocatură apare atunci când un avocat înțelege cu adevărat distincția - și îmbinarea - dintre profesia de avocat și avocatura ca business. Ambele concepte au o importanță de sine stătătoare și trebuie creată o simbioză pentru a tinde spre succes”
Women Lawyers | Pentru Mateea Codreanu, apartenența la echipa Mușat & Asociații, în care a evoluat până la poziția de Partener, a fost decisivă în formarea sa: ”Este o provocare să începi parcursul avocațial ca avocat stagiar într-o firmă de avocatură lider, dar totodată și o premisă pentru o dezvoltare profesională rapidă”
Liviu Togan părăsește Dentons, unde coordona practica de drept penal și investigații și se alătură din nou firmei Mușat & Asociații, pe poziția de Partner: “Revin în cadrul unei echipe pe care o cunosc și în care am încredere”
LMG Life Sciences Awards EMEA 2025 | Kinstellar, Muşat & Asociaţii, NNDKP și Popescu & Asociații, pe lista scurtă din care va fi aleasă peste câteva zile ”South East Europe Firm of the Year”. Popescu & Asociații concurează cu patru firme internaționale de top pentru titlul de ”White Collar Crime Firm of the Year”, iar unul dintre partenerii săi, Mirel Rădescu, este printre cei patru finaliști la categoria ”White Collar Crime Lawyer of the Year”
Avocații Kinstellar spun că semnalul cel mai pregnant din ultima perioadă e dat de proiectele de reorganizare și apreciază că anul acesta va crește numărul companiilor care fac disponibilizări masive. Clienții sunt interesați de consolidarea politicilor privind prevenirea și combaterea hărțuirii la locul de muncă, precum și de regândirea modului de organizare a muncii, pe fondul unei tendințe de creștere a volumului de cauze privind litigiile de muncă | Activitate intensă în practica de Employment, evidențiată de ghidurile juridice internaționale, cu mandate diverse și o echipă expusă la proiecte cu un caracter multidisciplinar
GNP obține o soluție favorabilă pentru un operator de platformă, ce ar putea să contureze o practică constantă și predictibilă, în baza căreia autoritățile de reglementare naționale vor analiza întinderea răspunderii furnizorilor de servicii intermediare. Problemele juridice ridicate în acest litigiu vizează în principal modul de interpretare și aplicare a reglementărilor din Regimul eCommerce și DSA | Avocații Octavian Adam (Partener), Cristina Badea (Senior Associate) și Alice Moisac (Associate), în prim plan
Rising Stars | Eduard Morariu, unul dintre cei mai buni absolvenți ai generației 2022, a ales să profeseze ca avocat la Filip & Company, unde urmărește să se dezvolte în câteva dintre ramurile mai „nișate” ale Dreptului: „Parcursul meu a presupus implicarea în multe dosare de instanță și arbitraj, unele chiar de importanță națională, cu probleme de drept sensibile, dar și cu echipe de avocați excepționali, care le-au făcut față cu o măiestrie la care nu pot decât să aspir”
Cum lucrează echipele Băncilă, Diaconu și Asociații (EY Law) și Grants & Incentives Avisory (EY), în proiectele care vizează accesarea ajutoarelor de stat, în care au o rată de succes mai mare de 90% | Ramificarea multidisciplinară a expertizei permite echipei să ofere clienților o viziune completă asupra pașilor de parcurs și modului în care pot implementa soluțiile propuse, astfel încât să obțină cele mai mari beneficii. Ce servicii integrate asigură clienților și care sunt strategiile pentru maximizarea șanselor de obținere a fondurilor
OMV Aktiengesellschaft a mers pe mâna avocaților de la ZRVP într-un alt arbitraj ICC cu statul român și a câștigat încă 47 mil. €, plus dobânzi. Pretenții de alte 50 mil. € la orizont, într-o procedură nouă, inițiată în decembrie 2024, în care lucrează deja aceeași echipă de avocați
PNSA susține juridic Turneul Internațional Stradivarius
Premieră juridică în România | Popescu & Asociații obține prima despăgubire integrală pentru expropriere: peste 60 mil. lei pentru Viorelo International. Succesul este rezultatul unei strategii juridice riguroase, elaborate și implementate de o echipă interdisciplinară de specialiști
Premieră pe piața avocaturii din România: NNDKP, desemnată pentru a șaptea oară „Firma de avocatură a anului în România” la gala premiilor Chambers Europe 2025. | Ion Nestor, Co-Managing Partner: ” Această recunoaștere, care vine în anul în care sărbătorim 35 de ani de activitate, reprezintă încă o confirmare a poziției de top pe care NNDKP o ocupă pe piața avocaturii din România și validează munca, performanța și rezultatele excelente obținute de întreaga echipă”
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...