ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Vasile Dâncu: Alegerile au fost anulate pentru că România nu a implementat Regulamentul UE privind serviciile digitale

15 Mai 2025   |   Agerpres

România nu a desemnat, până în acest moment, un coordonator al serviciilor digitale, așa cum se cere în regulament. În lipsa unei asemenea autorități, pe platformele online se propagă sistematic dezinformarea, manipularea prin AI sau publicitatea politică opacă.

 
 
România a ajuns în acest ciclu electoral să anuleze alegerile din cauza lipsei unui mecanism funcțional de supraveghere din cadrul Regulamentului Uniunii Europene privind serviciile digitale (DSA), precum și a faptului că cetățenii nu dispun de un suport transparent de sesizare și remediere a conținutului 'ilegal, înșelător', cu consecințe asupra procesului electoral precum polarizarea accentuată, manipularea informației sau ascensiunea unui populism digital bazat pe conținut emoțional, a subliniat, joi, europarlamentarul Vasile Dâncu, vicepreședinte al Comisiei speciale Scutul European pentru Democrație din Parlamentul European.

'România nu a desemnat, până în acest moment, un coordonator al serviciilor digitale, așa cum se cere în regulament. În lipsa unei asemenea autorități, pe platformele online se propagă sistematic dezinformarea, manipularea prin AI sau publicitatea politică opacă. De asemenea, cetățenii nu dispun de un mecanism transparent de sesizare și remediere a conținutului ilegal, înșelător. Asta este prima mare vulnerabilitate a României. În al doilea rând, reacția întârziată a CNA și lipsa unui cadru adoptat și adaptat epocii marilor platforme. CNA trebuie să reglementeze și să supravegheze comunitatea electorală. Este concentrat aproape exclusiv pe televiziune și radio (...). De aceea, normele CNA pentru campania electorală nu includ standarde pentru publicitatea politică online, iar monitorizarea pe care o face CNA este una reactivă, nu proactivă. Sancțiunile sunt rare și sunt tardive', a transmis Dâncu, într-o intervenție online de la Bruxelles, la masa rotundă 'Scutul european pentru democrație', eveniment organizat de Comisia pentru afaceri europene din Senat.


Autoritatea Electorală Permanentă (AEP), a apreciat el, ar fi trebuit să adopte legislația europeană cu un an înainte de alegeri.

'Deși are atribuții foarte importante în transparența finanțării campaniilor, nu au existat reguli clare pentru publicitate politică digitală, mai ales în ceea ce privește intensificarea și identificarea sponsorizărilor pe marile platforme', a atras atenția Dîncu.

Potrivit acestuia, consecințele pentru procesul electoral din România sunt: 'polarizarea accentuată și manipularea informației, exploatarea vulnerabilităților prin rețele străine de influenceri și actori locali sau statali din altă parte, ascensiunea unui populism digital, care este bazat pe conținut emoțional'.

El s-a pronunțat pentru reconstruirea unei comunicări publice bazate pe adevăr și mai puțin pe dezinformare, pe 'emoții puternice și frică'.

'Duminică vom avea de dat o probă prin care citim comunicarea publică, comunicarea electorală. Astăzi, întreaga campanie electorală, din toate părțile, se bazează foarte mult pe frică. Ceea ce face și Tik Tok, ceea ce fac platformele a intrat în zona comunicării politice și văd că, de fapt, comunicarea electorală a devenit comunicare bazată pe frică. Este o mare greșeală și ceea ce deformează, până la urmă, îi împinge pe oameni mai mult spre platforme, este Tik Tok, care face exact același lucru. Este cazul ca, dincolo de mecanismele pe care le-am inițiat, de a reconstrui comunicarea publică pe baze care să fie mai mult legate de adevăr și mai puțin de dezinformare. Cred că trebuie să renunțăm și nu să încurajăm acest mod de a face comunicare, bazat pe emoții puternice și frică', a punctat Dâncu.

A susținut că în acest context, România trebuie să desemneze și să operaționalizeze coordonatorul DSA, să actualizeze legislația europeană în domeniu și să mandateze Consiliul Național al Audiovizualului și Autoritatea Electorală Permanentă să pună bazele unui centru de supraveghere a alegerilor digitale.

'România trebuie să desemneze și să operaționalizeze coordonatorul pieței, care să colaboreze cu Comisia Europeană și cu platformele. De asemenea, să actualizeze legislația europeană cât mai repede. De asemenea, mandatarea CNA și AEP să creeze un centru de supraveghere a alegerilor digitale. Poate să facă un parteneriat cu STS, cu CERT.ro, cu societatea civilă, o campanie de media de a-i învăța inclusiv pe copii cum să citească mesajele din această zonă AI-ului', a subliniat europarlamentarul.

Dîncu s-a referit, totodată, la două propuneri pe care le promovează în Parlamentul European, care vizează un regulament pentru transparența algoritmilor pe platforme sociale și întocmirea unui registru la nivel național pentru algoritmi, dar și un proiect pentru sprijinirea presei scrise de calitate.

'Este nevoie de un regulament european, asta o să propunem și la Bruxelles, pentru transparența algoritmilor pe platformele sociale. Aici poate că legislația europeană nu este completă, va trebui să modificăm limita, cea de 5 milioane de utilizatori, pentru marile platforme, pentru că în România micile platforme și micii influenceri au reușit să modifice foarte mult ceea ce însemna publicitatea electorală (...). Acel proiect ar trebui să conțină obligația de audit algoritmic anual pe marile platforme (...). Ar trebui să avem un registru național pentru algoritmii cu impact social, în care trebuie descrisă funcționarea algoritmilor, cum funcționează acești algoritmi care ne selectează sau ne creează bulele acestea de ego', a evidențiat el.

Alte propuneri se referă la obiective clare pe care le declară platforma respectivă și dreptul la explicație algoritmică.

'Orice cetățean poate să ceară explicații în ceea ce privește rațiunea pentru care a fost recomandat în conținut. De asemenea, ar trebui un indice potențialul de risc algoritmic și, de asemenea, o rețea de cercetători pentru transparența algoritmului, în care societatea civilă să aibă posibilitatea să vadă ce se întâmplă și să cerceteze. Eu cred că pentru România este o realitate, cred că ar trebui să inițiem un proiect pentru sprijinirea presei scrise de calitate. O să încercăm să facem și aici, la Bruxelles, un regulament european pentru chestiunea asta, pentru că presa scrisă de calitate poate fi un gardian pentru ce înseamnă conținuturi care sunt verificabile și care creează, până la urmă, transparență și cultură. Este o modalitate și comentariile pot fi oarecum circumscrise într-o zonă a adevărului și mai puțin a unei manipulări haotice, care vine din toate părțile', a detaliat Dîncu.

La inițiativa senatorului Mihai Coteț, președintele Comisiei pentru afaceri europene, Senatul găzduiește, joi, lucrările mesei rotunde 'Scutul european pentru democrație'.

Prin acest eveniment, Comisia pentru afaceri europene din Senat urmărește să colecteze opinii, informații și analize cu privire la modalitățile în care poate fi promovată și consolidată democrația în Uniunea Europeană, urmare a deciziei din 1 aprilie a Comisiei Europene de a solicita puncte de vedere pe aceste teme organizațiilor societății civile din statele membre, apărătorilor drepturilor omului, autorităților naționale, grupurilor de tineret, sectorului privat, precum și mass-mediei. Contribuțiile urmează a fi transmise Comisiei Europene și vor fi integrate într-un document ce va fi publicat în al treilea trimestru al anului 2025.

Obiectivele principale ale acestei inițiative se axează pe promovarea rezilienței societății și pe sporirea încrederii cetățenilor UE în democrație și în instituțiile democratice la nivel național și la nivelul Uniunii Europene, inclusiv prin detectarea și combaterea acțiunilor străine de manipulare a informațiilor. Este urmărită, de asemenea, combaterea ingerințelor străine și a dezinformării, mai ales prin intermediul dimensiunii online, precum și consolidarea corectitudinii și a integrității alegerilor și a sistemului democratic de control și echilibru.

La eveniment au participat, printre alții, Luminița - Teodora Odobescu, consilier prezidențial, Mihai Constantin, secretar de stat, Cancelaria Prim - Ministrului, parlamentari, reprezentanți ai Ministerul Culturii, Direcției Servicii Digitale - Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații, ai Ministerului Justiției, parlamentari.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 850 / 10350
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
2025, anul proiectelor „extrem de complexe” pentru Bohâlțeanu & Asociații, cu finanțări suverane și LMA de circa 2 miliarde euro, M&A de peste 1 miliard euro și restructurări complexe în Employment | De vorbă cu Ionuț Bohâlțeanu (Managing Partner) despre parcursul anului trecut și obiectivele din 2026
Câți avocați au firmele de top în evidențele Baroului București la începutul anului 2026 | Liderii nu se schimbă, dar își ajustează echipele. Top 20 rămâne stabil ca nume, dar se schimbă ca dinamică. Ce firme au înregistrat creșteri semnificative de ”headcount”, câte și-au micșorat efectivele și ce înseamnă asta
Client Choice by Lexology: Ioana Racoți (ZRVP), Adina Chilim Dumitriu (NNDKP), Octavian Adam (GNP), printre cei șapte profesioniști care se diferențiază prin calitatea relației cu clientul și capacitatea de a adăuga valoare reală afacerii acestuia | Cine sunt avocații români pentru care nominalizările au venit exclusiv de la corporate counsels, într-o procedură ce nu poate fi influențată și care sunt ariile de practică în care excelează
Mușat & Asociații intră și în arbitrajul ICSID inițiat de Starcom Holding, acționarul principal al grupului Eurohold Bulgaria și va lupta, de partea statului român, cu Pinsent Masons (Londra), DGKV (Sofia) și CMS (București)
Peligrad Law a obținut anularea unor obligații fiscale de peste 6 mil. € pentru un șantier naval din România, o decizie de referință pentru practica fiscală
CMS asistă CCE cu privire la vânzarea proiectului fotovoltaic Horia 2 către Renalfa Solarpro Group. Echipa multidisciplinară a fost coordonată de Rodica Manea (Corporate M&A), cu sprijinul Variniei Radu (Head of Energy)
Țuca Zbârcea & Asociații a asistat Banca Transilvania în finanțarea celei mai mari instalații de stocare a energiei în baterii din România, dezvoltată de Nova Power & Gas
Kinstellar a stat alături de BIG Mega Renewable Energy în cadrul unei finanțări de peste 100 milioane EUR pentru Parcul Eolian Văcăreni. Echipa, condusă de Magdalena Răducanu (Partener) și Răzvan Constantinescu (Managing Associate)
Muşat & Asociaţii a obținut un succes de referință în materia taxelor impuse de Oficiul Național al Jocurilor de Noroc. Angela Porumb (Partner) a coordonat dosarul, implicate fiind departamentele de Litigii, Fiscal și Gaming & Gambling ale firmei
Filip & Company a asistat Global Vision Investment Fund în obținerea unei finanțări de 12,7 milioane de euro. Camelia Ianțuc (senior associate) în prim plan
Încă un spin-off în piața avocaturii | Partenerul Cristian Popescu și echipa sa de zece avocați au părăsit Dentons pentru a lansa o nouă fimă: “A fost o plecare voluntară, iar seniorii cu care lucram au devenit parteneri în noua entitate”. Popescu Roman Radu Florea își va crește echipa și activitatea în mai multe arii de practică până la sfârșitul anului
Victorie Mușat & Asociații pentru o companie membră a Grupului TIU: fapte de concurență neloială săvârșite ocult, sancționate de instanță | Hotărârea setează un reper jurisprudențial în materia concurenței neloiale
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...