
Tescaru (ANRSC): Autorităţile locale n-au nicio treabă cu conformarea şi cu investiţiile
25 Iunie 2025
AgerpresPotrivit acestuia, proiectele din sectorul apei sunt "într-o întârziere dramatică", iar dacă investiţiile nu sunt monitorizate corect, acestea vor stagna.
Autorităţile locale nu au ''nicio treabă'' cu conformarea şi cu investiţiile, iar pe multe dintre acestea nu le interesează, a declarat, miercuri, preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice (ANRSC), Ionel Tescaru, la un workshop de specialitate în cadrul Forumului Regional al Apei "Dunăre-Europa de Est".
"Cu autorităţile locale e o nebunie. N-au nicio treabă cu conformarea, n-au nicio treabă cu investiţiile. Pe multe dintre ele nu le interesează şi nu vreau să jignesc pe nimeni. Anul trecut a fost un an nebun pentru ANRSC. Nu uitaţi că a fost anul alegerilor. Am călcat ca pe ouă şi a fost groaznic să-i menţinem pe operatori să aibă o stabilitate şi să-şi desfăşoare activitatea. Am avut o avalanşă de cereri de la UAT-uri. Sunt proiecte pe fonduri europene foarte mult întârziate şi ne ducem la partenerii de la Ministerul Dezvoltării. S-a semnat o avalanşă de contracte, să dea Dumnezeu să se finalizeze, să fie finanţate, dar am dubii că vor mai fi bani... Sunt optimist că încă sunt operatori regionali care pot concura oricând. De curând s-a făcut o analiză la nivel de Comisie Europeană cu pierderile de apă. De doi ani noi cerem programe de investiţii pentru reducerea pierderilor de apă şi avem datele mai mult decât corecte", a susţinut Tescaru.
"Cu autorităţile locale e o nebunie. N-au nicio treabă cu conformarea, n-au nicio treabă cu investiţiile. Pe multe dintre ele nu le interesează şi nu vreau să jignesc pe nimeni. Anul trecut a fost un an nebun pentru ANRSC. Nu uitaţi că a fost anul alegerilor. Am călcat ca pe ouă şi a fost groaznic să-i menţinem pe operatori să aibă o stabilitate şi să-şi desfăşoare activitatea. Am avut o avalanşă de cereri de la UAT-uri. Sunt proiecte pe fonduri europene foarte mult întârziate şi ne ducem la partenerii de la Ministerul Dezvoltării. S-a semnat o avalanşă de contracte, să dea Dumnezeu să se finalizeze, să fie finanţate, dar am dubii că vor mai fi bani... Sunt optimist că încă sunt operatori regionali care pot concura oricând. De curând s-a făcut o analiză la nivel de Comisie Europeană cu pierderile de apă. De doi ani noi cerem programe de investiţii pentru reducerea pierderilor de apă şi avem datele mai mult decât corecte", a susţinut Tescaru.
Potrivit acestuia, proiectele din sectorul apei sunt "într-o întârziere dramatică", iar dacă investiţiile nu sunt monitorizate corect, acestea vor stagna.
"Când făceam instalaţii, reţele, venea şi primarul, lua un proiect de la Ministerul Dezvoltării în special şi îşi făcea asfaltarea pe întreaga stradă. După ce terminam noi asfaltarea noastră, era o bucată pe care omul venea doar cu partea de bani. Deci, era un alt minister care finanţa, dar n-avea treabă cu constructorul (...) Am mari speranţe că raportul Curţii de Conturi va urni în continuare lucrurile. E ca o radiografie chirurgicală şi, din păcate, n-au instrumentul să oblige. Noi am început la ANRSC şi avem deja vreo 300 de procese cu UAT-urile pe care le-am obligat prin compartimente să pună în aplicare legea", a spus Ionel Tescaru.
Asociaţia Română a Apei (ARA) organizează, la Romexpo, în perioada 23 - 25 iunie, ediţia cu numărul 25 a Forumului Regional al Apei "Dunăre-Europa de Est", precum şi expoziţia internaţională de specialitate ExpoApa.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 71 / 9751 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
CMS | Join Our Team: Tax Consultant - Tax Department
Filip & Company a asistat consorțiul de bănci în legătură cu prima emisiune de obligațiuni verzi a Electrica, în valoare de 500 de milioane de euro. Alexandru Bîrsan (managing partner) și Olga Niță (partener) au coordonat echipa
Țuca Zbârcea & Asociații salvează Asociația Municipală de Fotbal București de la dizolvare | Dosarul, preluat abia după pronunțarea hotărârii definitive de dizolvare. Dan Cristea (Partener): “Admiterea unei căi extraordinare de atac este un eveniment”
Cei mai buni profesioniști în domeniul brevetelor, văzuți de ”IAM Patent 1000 - 2025” | NNDKP, ZRVP și Dincă & Speciac au cea mai bună poziționare, iar Mușat & Asociații și Baciu Partners sunt în prim plan. Ce firme au cei mai mulți avocați listați și ce spun clienții despre aceștia
Finanțările sindicalizate își păstrează poziția solidă, iar club-deal-urile câștigă teren pe piață, spun avocații din practica de Banking & Finance de la NNDKP | Valentin Voinescu (Partener): ”Am remarcat o creștere a interesului din partea fondurilor de investiții și a creditorilor non-bancari. Profilul clientului a evoluat: companiile sunt mai bine informate, mai receptive la structuri mixte și tot mai interesate de optimizarea costurilor și a structurii de capital”
Women in Business Law EMEA Awards 2025 | CMS câștigă titlul de de “Firma anului în România”. Un avocat in-house local, desemnat ”General Counsel of the Year” pentru regiune
LegiTeam: Atorney at Law (0 - 2 years) - Dispute Resolution | Reff & Associates
Tranzacție rară pe piața românească | Cum au lucrat avocații Legal Ground în proiectul legat de achiziția unor obligațiuni ‘tokenizate’, înregistrate și tranzacționate prin sistemul blockchain. Mihai Dudoiu (Partener): ”Pe lângă aspectele comune unor proiecte de finanțare ‘clasice’, a fost necesară integrarea unei componente de fintech. Arhitectura juridică a trebuit adaptată unui cadru relativ nou și încă în formare din punct de vedere normativ”
Clifford Chance a asistat băncile în legătură cu emisiunea record de 1,5 miliarde RON a Băncii Transilvania, prima sa emisiune de obligațiuni sustenabile denominată în lei. Proiect coordonat din București, cu avocați din Londra în echipă
BizLawyer îi prezintă pe avocații care au devenit parteneri în ultimele runde de promovări | Corina Roman, avocat format în câteva firme mari, spune că a regăsit „cu drag”, la BACIU PARTNERS, aceeași preocupare pentru knowledge și dedicare față de mandatele primite de la clienți. “Nu am crezut niciodată că voi lucra într-un proiect cu sateliți, dar iată că aici am avut această ocazie. Și mi-a plăcut enorm, pentru că m-a scos din zona de confort. Acum, datorită acelei experiențe, știm mai multe și putem explora și acest tip de proiecte la nivel de echipă”
BRD coordonează un club loan de 190 mil. € pentru NE Property BV. Avocații CMS au consiliat consorțiul bancar în această finanțare
LegiTeam: Lawyer - Corporate M&A | Reff & Associates
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...