Sebastian Burduja, despre proiectul Neptun Deep: Oricâte interese vom deranja, nu ne oprim
22 Noiembrie 2024
AgerpresMinisterul Energiei afirmă că proiectul Neptun Deep nu este afectat de litigiul invocat "în mod eronat de un ONG de mediu".
Proiectul Neptun Deep îşi continuă parcursul fără impedimente, în ritm accelerat, iar activităţile de foraj pentru cele zece sonde de exploatare din perimetru sunt derulate conform planificării, utilizând platforma Transocean Barents, potrivit unor precizări ale Ministerului Energiei.
Acestea au apărut în urma unui comunicat al Greenpeace România, potrivit căruia Tribunalul Bucureşti obligă Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea Litoral şi Institutul Grigore Antipa să comunice studiile de ecotoxicitate care au stat la baza elaborării Raportului Integrat de Mediu pentru proiectul Neptun Deep, în urma unei acţiuni în justiţie formulată de organizaţia de mediu.
Ministerul Energiei afirmă că proiectul Neptun Deep nu este afectat de litigiul invocat "în mod eronat de un ONG de mediu".
Acestea au apărut în urma unui comunicat al Greenpeace România, potrivit căruia Tribunalul Bucureşti obligă Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea Litoral şi Institutul Grigore Antipa să comunice studiile de ecotoxicitate care au stat la baza elaborării Raportului Integrat de Mediu pentru proiectul Neptun Deep, în urma unei acţiuni în justiţie formulată de organizaţia de mediu.
Ministerul Energiei afirmă că proiectul Neptun Deep nu este afectat de litigiul invocat "în mod eronat de un ONG de mediu".
"Referitor la informaţiile apărute în spaţiul public, care sugerează în mod eronat existenţa unui 'pericol major' pentru proiectul Neptun Deep, dorim să clarificăm următoarele: litigiul menţionat în articol nu afectează în niciun fel proiectul Neptun Deep. Acesta vizează solicitări formulate în baza Legii nr. 544/2001 de către un ONG şi adresate Administraţiei Bazinale de Apă Dobrogea Litoral şi Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare Grigore Antipa. În consecinţă, orice afirmaţie care leagă acest litigiu de 'blocarea' proiectului Neptun Deep este nefondată şi induce publicul în eroare; proiectul Neptun Deep îşi continuă parcursul fără impedimente, în ritm accelerat. Activităţile de foraj pentru cele 10 sonde de exploatare din perimetrul Neptun Deep sunt derulate conform planificării, utilizând platforma Transocean Barents", se arată în comunicatul ME.
Potrivit sursei citate, proiectul reprezintă o prioritate strategică pentru securitatea energetică a României, iar Ministerul Energiei, împreună cu partenerii săi, asigură implementarea acestuia "în cele mai bune condiţii".
"Vom duce la bun sfârşit acest proiect strategic, care va dubla producţia de gaz românesc şi va susţine independenţa întregii regiuni faţă de Federaţia Rusă, un obiectiv asumat la nivel european. Oricâte interese vom deranja, nu ne oprim. În joc este energia României, iar fără energie sigură şi accesibilă nu există dezvoltare, nu există viitor", a declarat ministrul Energiei, Sebastian Burduja, citat în comunicat.
Greenpeace România a anunţat, vineri, că Tribunalul Bucureşti a obligat Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea Litoral şi Institutul Grigore Antipa să comunice studiile de ecotoxicitate care au stat la baza elaborării Raportului Integrat de Mediu pentru proiectul Neptun Deep, în urma unei acţiuni în justiţie formulată de ONG.
Într-un comunicat remis AGERPRES, Greenpeace a arătat că, atât Institutul Grigore Antipa, cât şi Administraţia Bazinală, au refuzat sistematic să comunice testele de ecotoxicitate şi documentaţia tehnică depusă în vederea emiterii avizului de gospodărire a apelor, documente ce vizau aspecte de mediu, încălcând astfel liberul acces la informaţiile de interes public.
"Instanţele au transmis un mesaj foarte clar - Administraţia Bazinală şi Institutul Grigore Antipa trebuie să acţioneze în interesul cetăţenilor români şi a mediului înconjurător. Ele nu pot ascunde informaţii de interes public, făcând astfel jocurile poluatorilor. Este dreptul nostru să ştim ce substanţe chimice OMV Petrom şi Romgaz intenţionează să deverseze în Marea Neagră şi cum vor afecta sutele de specii vulnerabile care se adăpostesc în mare", a declarat Vlad Cătună, coordonator de campanii, Greenpeace România, citat în comunicat.
Conform Raportului Integrat de Mediu, lucrările de construire, operare şi dezafectarea ulterioară a facilităţilor offshore Neptun Deep prezintă o serie de efecte asupra apei marine, care pot induce un impact direct asupra mării. Numai în perioada de operare (aproximativ 20 de ani), vor fi deversate în Marea Neagră peste 5 milioane de metri cubi de apă uzată.
Până în prezent, Greenpeace România a acţionat în instanţă companiile OMV Petrom, Romgaz şi autorităţile implicate în procesul de aprobare a proiectului Neptun Deep.
Publicitate pe BizLawyer? |
Articol 108 / 9155 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Trei firme de avocați din România, evidențiate pentru activitatea în domeniul Competition ̸ Antitrust | NNDKP, CMS și D&B David și Baias au intrat în topul global al firmelor cu cea mai bună practică de concurență. Cine sunt avocații evidențiați de GCR 100 – 2025 și care au fost proiectele care au adus recunoaștere echipelor locale
VIDEO | Dicționar de arbitraj: Abuzul de Drept în arbitraj (Powered by ZRVP)
Cum a evoluat anul trecut Ioana Gelepu The Office Litigation & Enforcement, butic de litigii evidențiat de ghidurile juridice internaționale, și care au fost proiectele care au antrenat un număr considerabil de analize juridice | Ioana Gelepu, fondator: ”Sunt mulțumită că am reușit să mă implic în toate detaliile proiectelor pe care le gestionăm, suficient de variate cât să satisfacă setea mea neobosita de nou”
Meet the Professionals | Monica Constantin, Legal & Corporate Affairs Director - Bergenbier SA, avocat ”antrenat” în multinaționale și cu o bogată experiență dobândită în gestionarea unor tranzacții de referință pe piața locală: ”Oamenii pe care i-am întâlnit au făcut diferența și au contribuit la dezvoltarea și la evoluția mea, atât colegi din business, din interiorul echipelor din care am făcut parte, cât și liderii care mi-au servit drept model”
Cum poți dezvolta o carieră internațională cu programul Erasmus+ | Povestea lui Constantin Roșca, absolvent de Drept plecat din Fălticeni, care a ales să studieze la Universitatea din Istanbul. El este azi masterand în Drept Internațional Public în cadrul Universității Koç, cea mai prestigioasă din Turcia și stagiar în cadrul biroului Esenyel ̸ Partners, unul din cele mai cunoscute birouri internaționale de avocatură și consultanță juridică din țara desfășurată pe două continente
CMS Emerging Europe M&A 2024 ̸ 25 | Piața de M&A din Europa emergentă se redresează, ajungând la cele mai ridicate niveluri din 2018 până în prezent. Horea Popescu, Partener CMS România: „Optimismul pare să devină marca anului 2025”
Filip & Company devine prima firmă de avocatură independentă din CEE care adoptă Harvey, platformă de IA generativă de ultimă generație care s-a remarcat prin precizie, securitate și versatilitate | Cristina Filip (managing partner): ”Este un pas transformator care îmbunătățește, mai degrabă decât înlocuiește, experiența și contribuția umană”
Țuca Zbârcea & Asociații promovează un nou Partener Equity în structura de conducere a firmei. Șerban Pâslaru se alătură celor 8 fondatori ai firmei de avocatură | Florentin Țuca, Managing Partner: ”Este un semnal pe care vrem să-l transmitem generațiilor viitoare de avocați, un semn de deschidere către partenerii care doresc să aibă un rol mai pronunțat în treburile firmei”
Promovare la RTPR: Bogdan Cordoș, expertul în energie care s-a alăturat firmei imediat după absolvirea facultății, face un pas înainte în carieră și devine partener | Costin Tărăcilă, Managing Partner: ”Suntem mândri de echipa noastră care numără unii dintre cei mai talentați și experimentați avocați din România”
Mitel & Asociații recrutează avocat cu experiență (Litigii și Soluționare a Disputelor)
România căștigă arbitrajul ICSID cerut de 15 grupuri de investitori și 28 de persoane fizice din 7 țări, care cereau compensații de 256 mil. € pentru tratamentul aplicat de autorități | Tribunalul arbitral a decis că țara noastră nu a încălcat niciuna din garanțiile acordate investitorilor, iar reclamanții îi vor plăti jumătate din costurile de arbitraj suportate în acest dosar
Noi promovări în structura de conducere a firmei POPESCU & ASOCIAȚII. Adina VLAICU, Andreea MIHALACHE și Mirel RĂDESCU devin parte a echipei de management | Octavian POPESCU, Managing Partner: ”Sunt profesioniști de elită, cu notorietate și impact remarcabil în domeniile lor de expertiză, iar prezența lor în structura noastră de coordonare consolidează poziția firmei ca partener juridic de încredere în mediul de business”
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...