ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

România are termen până la 30 aprilie să depună la Bruxelles documentele finale privind modificarea PNRR

22 Martie 2023   |   Agerpres

”Avem cele patru lucruri pe care le-am mai menţionat - reducerea de grant, ajustarea preţului la investiţii ca urmare a creşterii costului la materiale şi manoperă, avem adăugarea capitolului REPower EU şi capitolul de circumstanţe obiective unde se încadrează plafonul de 9,4% din PIB (privind cheltuielile cu pensiile - n.r.)", a explicat ministrul Investiţiilor şi Fondurilor Europene, Marcel Boloş, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.

 
 
România are ca termen data de 30 aprilie pentru transmiterea către Comisia Europeană a documentelor finale privind modificarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, a declarat, miercuri, ministrul Investiţiilor şi Fondurilor Europene, Marcel Boloş.

"30 aprilie este termenul de transmitere a documentelor finale. Avem cele patru lucruri pe care le-am mai menţionat - reducerea de grant, ajustarea preţului la investiţii ca urmare a creşterii costului la materiale şi manoperă, avem adăugarea capitolului REPower EU şi capitolul de circumstanţe obiective unde se încadrează plafonul de 9,4% din PIB (privind cheltuielile cu pensiile - n.r.). Ce vreau să spun este că este prima şi ultima noastră şansă de modificare a PNRR-ului pentru a răspunde, să zicem, cerinţelor de implementare până în august 2026. Dacă, să zicem, uităm vreo un jalon sau o ţintă care am vrea să o modificăm ulterior va fi, practic, aproape imposibil", a explicat Boloş, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.


El a fost întrebat dacă România a transmis la Bruxelles documentele în care se regăsesc elementele de renegociere a Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 3673 / 10672
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam - Oportunitate de carieră | Avocat definitiv – Achiziții publice & Infrastructură
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv Dreptul muncii | Consultanță
O nouă serie de promovări la biroul Kinstellar din București. Șapte avocați din mai multe arii de practică fac un pas înainte în carieră. Theodor Artenie urcă pe poziția de Partner, iar Lidia Zărnescu și Răzvan Constantinescu devin Counsels | Iustinian Captariu, Office Managing Partner: ”Forța biroului nostru vine din talentul, colaborarea și angajamentul comun al întregii echipe”
Healthcare, Pharma & Life Sciences | În avangarda unui sector definit de o rară complexitate, Bondoc & Asociații rămâne pentru multe companii prima opțiune pentru mandate complexe în care excelența juridică este potențată de cunoașterea profundă a ecosistemului Sănătății. Palmaresul firmei în mandate de mare valoare și recunoașterea internațională constantă subliniază un standard profesional de top care oferă clienților viziunea strategică necesară pentru o creștere sustenabilă pe termen lung
Legiteam | Kinstellar is looking for a talented and ambitious lawyer to be part of our employment team in Bucharest
Filip & Company asistă Grupul DIGI Communications la intrarea pe piața telecomunicațiilor din Regatul Unit | Echipa, coordonată de Alexandru Bîrsan (managing partener)
Cum își pune oamenii în valoare o firmă din elita pieței | Povestea Andradei Rusan, studenta care ‘fura meserie’ în stagiile de vară ale RTPR, cucerită de focusul echipei pe rigoare juridică și de munca la cele mai înalte standarde, iar mai apoi a urcat pas cu pas până pe poziția de Counsel: „Realmente cred că RTPR este o excelentă școală de avocatură la cel mai înalt nivel. Performanța reală în avocatura de business nu e un sprint, ci un maraton”
Achiziții Publice | Cristina IVAN, Managing Partner Ivan şi Asociaţii: Arhitectura colectivă a ofertei - Cine ofertează, ce se evaluează, cui i se atribuie şi cine, în realitate, execută
Inflația la control | Instanța confirmă: Fiscul datorează și actualizarea cu inflația, nu doar dobânda fiscală. Soluție obținută de Băncilă, Diaconu și Asociații, cu o echipă coordonată de Emanuel Băncilă (Partener)
In-houseLegal: Loredana Coraș, Country Legal Counsel la PKO Bank Polski România, distinsă cu premiul Compliance Innovator la Lexology European Awards 2026 | ”Următoarea etapă a inovației în compliance și în activitatea juridică va fi definită de capacitatea de a integra tehnologia într-un mod responsabil, fără a pierde din vedere rolul acestei funcții, acela de a proteja banca”, spune unul dintre cei mai vizibili avocați interni din Europa
PNSA obține o soluție definitivă favorabilă la ÎCCJ într-un litigiu complex întemeiat pe îmbogățire fără justă cauză. Echipa, coordonată de Camelia Pătrașcu (Partener), cu implicarea, în diferite faze procedurale, a unei echipe extinse
Filip & Company anunță promovările anuale: Rebecca Marina devine partener, opt counsels și șase senior associates fac un pas înainte în carieră | Cristina Filip, co-managing partner Filip & Company: ”O recunoaștere a performanței individuale deosebite a colegilor noștri, dar și o dovadă că echipa susține creșterea noilor generații de lideri”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...