
Rădulescu (BNR): Majorarea plafonului de garantare în programul Noua Casă va antrena în mod inevitabil o tendinţă de creştere a preţurilor pieţei
15 Iulie 2020
AGERPRESPe data de 9 iulie, Guvernul a aprobat, în primă lectură, Programul "Noua casă", una dintre prevederile acestuia fiind majorarea plafonul pentru creditele pentru achiziţia de locuinţe noi de la 70.000 de euro la cel puţin 140.000 de euro.
O majorare a plafonului de garantare în Programul "Noua Casă" trebuie tratată cu foarte multă prudenţă şi nu aş merge pe o dublare a plafonului până la 140.000 de euro, a afirmat, miercuri, într-o conferinţă de specialitate, Eugen Rădulescu, director al Direcţiei de Stabilitate din Banca Naţională a României (BNR).
"Propunerea pe care o are Guvernul în momentul de faţă de majorare a plafonului pentru noua primă casă are în vedere a păstra o piaţă care poate, altminteri, să fie sub presiune, legat de faptul că unii oameni câştigă mai mult, alţii mai puţin, unii stau pe ajutoare de şomaj... Situaţie care nu încurajează, în orice caz, investiţiile imobiliare. Punctul de vedere al Direcţiei din care fac parte este că o majorare a plafonului trebuie tratată cu foarte multă prudenţă. A existat chiar şi în CNSM o propunere în acest sens, respectiv de transformare mai degrabă într-un program cu caracter social a sistemului de "Prima Casă". El se transformase într-un program care ducea la cumpărarea de case de vacanţă, case pentru închiriere, or nu aici este obiectivul pe care l-a avut Guvernul în momentul în care a lansat acest program", a declarat Rădulescu.
"Propunerea pe care o are Guvernul în momentul de faţă de majorare a plafonului pentru noua primă casă are în vedere a păstra o piaţă care poate, altminteri, să fie sub presiune, legat de faptul că unii oameni câştigă mai mult, alţii mai puţin, unii stau pe ajutoare de şomaj... Situaţie care nu încurajează, în orice caz, investiţiile imobiliare. Punctul de vedere al Direcţiei din care fac parte este că o majorare a plafonului trebuie tratată cu foarte multă prudenţă. A existat chiar şi în CNSM o propunere în acest sens, respectiv de transformare mai degrabă într-un program cu caracter social a sistemului de "Prima Casă". El se transformase într-un program care ducea la cumpărarea de case de vacanţă, case pentru închiriere, or nu aici este obiectivul pe care l-a avut Guvernul în momentul în care a lansat acest program", a declarat Rădulescu.
Reprezentantul Băncii Naţionale a menţionat că, în măsura în care se va majora plafonul de garantare din fonduri publice la acest program, "va antrena în mod inevitabil o tendinţă de creştere a preţurilor pieţei, nu putem să evităm aşa ceva".
"Sigur că, în măsura în care se va majora plafonul de garantare din fonduri publice, va antrena în mod inevitabil o tendinţă de creştere a preţurilor pieţei, nu putem să evităm aşa ceva şi numai dacă are o amploare mare. Dacă se vor da 10.000 de credite este una, dacă se vor da 50.000 de credite este alta. Personal, aş fi mai prudent, nu aş merge la ideea de dublare a plafonului de la 70.000 la 140.000 de euro. Ar trebui să o luăm uşor-uşor, în cazul în care va mai fi nevoie. Să nu uităm că înainte de apariţia acelei blestemăţii care a fost darea în plată, piaţa imobiliară se aşezase foarte bine, iar "Prima Casă" putea foarte bine să dispară. A apărut acea ciudăţenie ca nicăieri pe faţa pământului şi piaţa imobiliară s-a blocat în ultimul hal. Nu suntem acum în această situaţie, dar oricum ar fi mai e de lucru până să avem o piaţă funcţională a creditului ipotecar", a subliniat oficialul BNR.
Pe data de 9 iulie, Guvernul a aprobat, în primă lectură, Programul "Noua casă", una dintre prevederile acestuia fiind majorarea plafonul pentru creditele pentru achiziţia de locuinţe noi de la 70.000 de euro la cel puţin 140.000 de euro.
"Un alt program în zona economică, de această dată pentru stimularea dezvoltărilor imobiliare şi a sectorului construcţiilor, vizează modificarea programului cunoscut ca 'Prima casă'. În noua formulă propusă de Ministerul Finanţelor programul se va numi 'Noua casă' şi sunt câteva modificări importante aduse în cadrul acestui program pentru a stimula dezvoltarea imobiliară şi sectorul construcţiilor şi, în acelaşi timp, pentru a veni în sprijinul celor care doresc să achiziţioneze în perioada următoare o locuinţă nouă. Astfel, s-a majorat plafonul pentru creditele pentru achiziţia de locuinţe noi de la 70.000 de euro la cel puţin 140.000 de euro, cu o valoare a garanţiei de 80% din valoarea creditului. Este o modificare substanţială, radicală, care are în vedere dezvoltarea sectorului imobiliar, inclusiv pentru locuinţele de până la 120 de metri pătraţi, astfel încât cei care au posibilitatea şi doresc să acceseze o astfel de facilitate să poată achiziţiona şi apartamente mai mari decât cele care sunt în prezent pe piaţă prin programul 'Prima casă'", a declarat şeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă, la Palatul Victoria.
Acesta a adăugat că, după primirea avizului de la Consiliul Legislativ, Ordonanţa de Urgenţă ar urma să fie adoptată în formă finală, în şedinţa de Guvern următoare.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 8730 / 9607 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
Filip & Company asistă Conversion Marketing, parte a grupului eMAG, la transferul activității Profitshare către 2Performant
Rising Stars | Raluca Biță, unul dintre cei mai buni studenți ai generației sale, a ales să profeseze în sfera Dreptului financiar-bancar în echipa Filip & Company: ” Una dintre principalele mele așteptări a fost să găsesc un mediu care să mă stimuleze intelectual și să-mi ofere ocazia de a rezolva probleme complexe și am întâlnit exact asta. Fiecare caz aduce provocări unice, care necesită o combinație de cunoștințe juridice, gândire critică și creativitate în găsirea celor mai bune soluții pentru clienți”
BizLawyer îi prezintă pe avocații care au devenit parteneri în ultimele runde de promovări | De vorbă cu Andrei Cosma (BACIU PARTNERS), revenit în avocatura locală după ce a activat ca general counsel pentru o firmă de tehnologie din Malta: ”Cred că succesul în avocatură apare atunci când un avocat înțelege cu adevărat distincția - și îmbinarea - dintre profesia de avocat și avocatura ca business. Ambele concepte au o importanță de sine stătătoare și trebuie creată o simbioză pentru a tinde spre succes”
Women Lawyers | Pentru Mateea Codreanu, apartenența la echipa Mușat & Asociații, în care a evoluat până la poziția de Partener, a fost decisivă în formarea sa: ”Este o provocare să începi parcursul avocațial ca avocat stagiar într-o firmă de avocatură lider, dar totodată și o premisă pentru o dezvoltare profesională rapidă”
Liviu Togan părăsește Dentons, unde coordona practica de drept penal și investigații și se alătură din nou firmei Mușat & Asociații, pe poziția de Partner: “Revin în cadrul unei echipe pe care o cunosc și în care am încredere”
OMV Aktiengesellschaft a mers pe mâna avocaților de la ZRVP într-un alt arbitraj ICC cu statul român și a câștigat încă 47 mil. €, plus dobânzi. Pretenții de alte 50 mil. € la orizont, într-o procedură nouă, inițiată în decembrie 2024, în care lucrează deja aceeași echipă de avocați
LMG Life Sciences Awards EMEA 2025 | Kinstellar, Muşat & Asociaţii, NNDKP și Popescu & Asociații, pe lista scurtă din care va fi aleasă peste câteva zile ”South East Europe Firm of the Year”. Popescu & Asociații concurează cu patru firme internaționale de top pentru titlul de ”White Collar Crime Firm of the Year”, iar unul dintre partenerii săi, Mirel Rădescu, este printre cei patru finaliști la categoria ”White Collar Crime Lawyer of the Year”
GNP obține o soluție favorabilă pentru un operator de platformă, ce ar putea să contureze o practică constantă și predictibilă, în baza căreia autoritățile de reglementare naționale vor analiza întinderea răspunderii furnizorilor de servicii intermediare. Problemele juridice ridicate în acest litigiu vizează în principal modul de interpretare și aplicare a reglementărilor din Regimul eCommerce și DSA | Avocații Octavian Adam (Partener), Cristina Badea (Senior Associate) și Alice Moisac (Associate), în prim plan
Rising Stars | Eduard Morariu, unul dintre cei mai buni absolvenți ai generației 2022, a ales să profeseze ca avocat la Filip & Company, unde urmărește să se dezvolte în câteva dintre ramurile mai „nișate” ale Dreptului: „Parcursul meu a presupus implicarea în multe dosare de instanță și arbitraj, unele chiar de importanță națională, cu probleme de drept sensibile, dar și cu echipe de avocați excepționali, care le-au făcut față cu o măiestrie la care nu pot decât să aspir”
PNSA susține juridic Turneul Internațional Stradivarius
Premieră juridică în România | Popescu & Asociații obține prima despăgubire integrală pentru expropriere: peste 60 mil. lei pentru Viorelo International. Succesul este rezultatul unei strategii juridice riguroase, elaborate și implementate de o echipă interdisciplinară de specialiști
Premieră pe piața avocaturii din România: NNDKP, desemnată pentru a șaptea oară „Firma de avocatură a anului în România” la gala premiilor Chambers Europe 2025. | Ion Nestor, Co-Managing Partner: ” Această recunoaștere, care vine în anul în care sărbătorim 35 de ani de activitate, reprezintă încă o confirmare a poziției de top pe care NNDKP o ocupă pe piața avocaturii din România și validează munca, performanța și rezultatele excelente obținute de întreaga echipă”
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...