
Romanian Economic Monitor: România nu mai are luxul de a amâna reforma fiscală şi consolidarea bugetară
11 Iunie 2025
AgerpresÎn ultima vreme au apărut mai multe analize potrivit cărora bugetul ar putea fi echilibrat exclusiv prin reducerea cheltuielilor statului, respectiv, prin creşterea eficienţei colectării taxelor.
România nu mai are luxul de a amâna reforma fiscală şi consolidarea bugetară, consideră echipa Romanian Economic Monitor (RoEM) - UBB FSEGA, care a identificat cinci măsuri fiscale fundamentale cu potenţial să reechilibreze finanţele publice, potrivit unui comunicat de presă.
Cele cinci măsuri identificate sunt: creşterea veniturilor bugetare prin majorarea ratelor efective medii de impozitare, creşterea colectării printr-o conformare fiscală mai bună, continuarea digitalizării ANAF şi creşterea eficienţei controalelor, valorificarea eficientă a fondurilor europene şi reducerea dimensiunii aparatului de stat.
Potrivit sursei citate, România a ajuns în prezent statul cu cele mai mari dezechilibre macroeconomice interne şi externe din întreaga UE, în contextul în care atât deficitul bugetar, cât şi deficitul de cont curent au cele mai mari ponderi în PIB. Aceste dezechilibre sporesc riscul suveran, ceea ce se reflectă în costuri de finanţare mai mari pentru stat - adică într-o primă de risc ridicată - care, la rândul ei, apasă suplimentar asupra unui buget deja vulnerabil.
Cele cinci măsuri identificate sunt: creşterea veniturilor bugetare prin majorarea ratelor efective medii de impozitare, creşterea colectării printr-o conformare fiscală mai bună, continuarea digitalizării ANAF şi creşterea eficienţei controalelor, valorificarea eficientă a fondurilor europene şi reducerea dimensiunii aparatului de stat.
Potrivit sursei citate, România a ajuns în prezent statul cu cele mai mari dezechilibre macroeconomice interne şi externe din întreaga UE, în contextul în care atât deficitul bugetar, cât şi deficitul de cont curent au cele mai mari ponderi în PIB. Aceste dezechilibre sporesc riscul suveran, ceea ce se reflectă în costuri de finanţare mai mari pentru stat - adică într-o primă de risc ridicată - care, la rândul ei, apasă suplimentar asupra unui buget deja vulnerabil.
"Într-un climat de incertitudine economică globală şi presiuni interne crescute, soluţiile punctuale nu mai sunt suficiente. Comisia Europeană, agenţiile de rating şi pieţele financiare urmăresc cu atenţie fiecare decizie de politică fiscală, iar spaţiul de manevră s-a redus drastic. Timpul pentru promisiuni vagi sau abordări întârziate a trecut - este nevoie de măsuri clare, credibile şi aplicate rapid, care să fie abordate sistemic, coordonat şi transparent - cu susţinere politică, dar şi cu responsabilitate tehnocratică. În primul rând, trebuie luate şi implementate, într-un interval cât mai scurt de timp, decizii urgente privind măsurile de creştere a veniturilor fiscale iar în al doilea rând trebuie acordată o atenţie deosebită atât intensităţii, cât şi formei acestor măsuri, deoarece, într-un context extern fragil, ele pot foarte uşor împinge economia într-un ciclu negativ", transmit cercetătorii echipei Romanian Economic Monitor (RoEM)-UBB FSEGA, proiect de cercetare al Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor (FSEGA) din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca.
Potrivit acestora, motivele acestei atitudini tolerate din partea Comisiei Europene sunt multiple. Pe de o parte s-a dorit evitarea escaladării tensiunilor într-un context electoral intern sensibil. Pe de altă parte, decizia de a acorda României un termen excepţional de lung, de şapte ani, pentru a-şi reduce din nou deficitul sub pragul de 3% din PIB reflectă şi considerente de ordin strategic.
"Pe de o parte, s-a dorit evitarea escaladării tensiunilor într-un context electoral intern sensibil. Pe de altă parte, însă, decizia de a acorda României un termen excepţional de lung - şapte ani - pentru a-şi reduce din nou deficitul sub pragul de 3% din PIB reflectă şi considerente de ordin strategic. România ocupă o poziţie geopolitică-cheie în actualul context regional marcat de agresiunea militară rusă în Ucraina, iar orientarea sa ferm pro-europeană şi pro-NATO reprezintă un factor important în evaluarea politică şi instituţională a partenerilor europeni.
Angajamentele asumate trebuie acum onorate: cifrele publicate pentru primele luni ale anului 2025 arată că este nevoie de o intervenţie fermă pentru a evita aceeaşi traiectorie a deficitului bugetar ca în anii precedenţi. Deşi ţinta iniţială de deficit de 7% pare din ce în ce mai greu de atins, o reducere semnificativă a deficitului faţă de anul precedent ar putea semnala deja că România îşi asumă drumul anevoios către restabilirea
echilibrului bugetar", adaugă analiştii RoEM.
Conform sursei citate, în ultima vreme au apărut mai multe analize potrivit cărora bugetul ar putea fi echilibrat exclusiv prin reducerea cheltuielilor statului, respectiv, prin creşterea eficienţei colectării taxelor.
"Deşi, în mod evident, ambele măsuri sunt absolut necesare, este important să subliniem că, în situaţia actuală, aceste instrumente se dovedesc insuficiente. Aceste măsuri pot conduce, pe termen scurt, la o scădere a deficitului de aproximativ un punct procentual. Pentru a linişti Comisia Europeană şi pieţele este nevoie însă de mai mult decât atât", se menţionează în comunicat.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 26 / 19303 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam | Mitel & Asociații recrutează avocat definitiv (Real Estate)
LegiTeam | Mitel & Asociații recrutează avocat definitiv (Drept Societar și Comercial)
Filip & Company asistă NextUp Solutions în procesul de vânzare către Symfonia. Andreea Bănică (counsel): ”Tranzacția confirmă încă o dată că ecosistemul tech românesc este suficient de matur pentru a atrage interesul unor jucători internaționali serioși”
LegiTeam | Mitel & Asociații caută avocat stagiar pentru practica de Drept Societar și Comercial
bpv GRIGORESCU ȘTEFĂNICĂ a oferit consultanță companiei germane de tehnologie cbs în achiziția diviziei SAP a SkyConsult | Cristina Daianu (Partener): ”A fost o tranzacție deosebit de dificilă. Proiectul a combinat elemente brownfield și greenfield”
Women Lawyers | Să fii femeie în lumea avocaturii de business de astăzi înseamnă atât provocări, cât și oportunități semnificative. Dana Bivol (Partener): ”Alături de ceilalți colegi parteneri am reușit să creăm o firmă cu un brand puternic, recunoscut pentru expertiza sa, atât pe plan local, cât și internațional. Popescu & Asociații oferă un mix ideal de oportunități profesionale, mediu de lucru pozitiv și resurse pentru dezvoltare personală și profesională”
Proiectul eșuat de lobby, prin care liderii Alianței pentru Unirea Românilor ar fi beneficiat de o întâlnire și o ședință foto cu Donald Trump la reședința din Mar-a-Lago (Florida) se lasă cu un proces în SUA. Pretenții de 4,6 mil. USD pentru că șefii partidului AUR nu s-au întâlnit cu înalți oficiali americani, peste Ocean
Activitate intensă în practica de Employment de la NNDKP, firmă cu una dintre cele mai mari și performante echipe de avocați specializați în oferirea de asistență juridică pe întregul spectru de aspecte de Dreptul Muncii, într-o perioadă în care solicitările clienților s-au diversificat | Roxana Abrașu (Partener): ”Avem situații care presupun complexitate prin anvergura și impactul global adus, dar și situații unde se ridică subiecte diverse sau sensibile ce trebuie gestionate cu prudență pentru a asigura că sunt abordate ținând cont de numeroasele reglementări aplicabile și se finalizează cu luarea măsurilor corespunzătoare”
Rising Stars | Raluca Biță, unul dintre cei mai buni studenți ai generației sale, a ales să profeseze în sfera Dreptului financiar-bancar în echipa Filip & Company: ” Una dintre principalele mele așteptări a fost să găsesc un mediu care să mă stimuleze intelectual și să-mi ofere ocazia de a rezolva probleme complexe și am întâlnit exact asta. Fiecare caz aduce provocări unice, care necesită o combinație de cunoștințe juridice, gândire critică și creativitate în găsirea celor mai bune soluții pentru clienți”
OMV Aktiengesellschaft a mers pe mâna avocaților de la ZRVP într-un alt arbitraj ICC cu statul român și a câștigat încă 47 mil. €, plus dobânzi. Pretenții de alte 50 mil. € la orizont, într-o procedură nouă, inițiată în decembrie 2024, în care lucrează deja aceeași echipă de avocați
Filip & Company asistă Conversion Marketing, parte a grupului eMAG, la transferul activității Profitshare către 2Performant
BizLawyer îi prezintă pe avocații care au devenit parteneri în ultimele runde de promovări | De vorbă cu Andrei Cosma (BACIU PARTNERS), revenit în avocatura locală după ce a activat ca general counsel pentru o firmă de tehnologie din Malta: ”Cred că succesul în avocatură apare atunci când un avocat înțelege cu adevărat distincția - și îmbinarea - dintre profesia de avocat și avocatura ca business. Ambele concepte au o importanță de sine stătătoare și trebuie creată o simbioză pentru a tinde spre succes”
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...