ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Propunere de Regulament la nivel european: Termene de plată mai scurte în mediul de business

03 Decembrie 2023   |   Ana-Maria BACIU, Managing Partner si Alina PARASCHIV, Associate - SIMION & BACIU

Conform formei publicate, noile prevederi vor deveni aplicabile în termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a Regulamentului, tranzacțiile comerciale efectuate după data de aplicare a Regulamentului urmând a fi supuse prevederilor acestuia, chiar și în cazul în care contractul de bază a fost încheiat anterior acestei date.

 
 
Întârzierea efectuării plaților în tranzacțiile comerciale poate îngreuna semnificativ activitatea unei societăți comerciale, creând totodată un disconfort major in relațiile cu terții. Pentru a proteja întreprinderile europene, în special IMM-urile, împotriva întârzierii efectuării plăților, UE a adoptat în februarie 2011 Directiva 2011/7/UE privind combaterea întârzierii în efectuarea plăților în tranzacțiile comerciale, transpusă în legislația internă prin Legea nr. 72/2013 privind măsurile pentru combaterea întârzierii în executarea obligațiilor de plata a unor sume de bani rezultând din contracte încheiate intre profesioniști si intre aceștia si autorități contractante.


Cu toate acestea, în prezent, în UE, în medie, una din două facturi emise în tranzacțiile comerciale este plătită cu întârziere (sau deloc), în timp ce unul din patru falimente se datorează facturilor care nu sunt plătite la timp. 

Mai mult, volumul schimburilor între entități din țările membre UE a făcut necesară revenirea asupra prevederilor existente, cu scopul de a crește relevanța acestora în actualul context economic și de a le alinia cu realitatea care guvernează tranzacțiile relevante pentru aceste reglementări. De exemplu, a fost identificată nevoia de scurtare a termenelor de plată
[SB1], de la 60 de zile (cu posibilitate de prelungire) în prezent în raporturile dintre profesioniști, la 30 de zile (fără posibilitatea ca părțile să agreeze un termen de plată mai lung) în perspectivă, facilitându-se astfel închiderea mult mai rapidă a buclei financiar-contabile. Astfel, a apărut Propunerea de Regulament al Parlamentului European si al Consiliului privind combaterea întârzierii efectuării plaților in tranzacțiile comerciale (“Propunerea de Regulament”), act publicat de Comisia Europeană în data de 12 septembrie 2023, și menit să asigure un update bine-meritat Directivei, pe care o va și abroga.

Este important de subliniat că efectele acestei propuneri legislative se doresc a fi substanțiale și vor avea un impact major și asupra activității entităților din România, prin amendamentele/modificărilor care vor fi  aduse Legii nr.72/2013. La nivel european, retailerii au avertizat deja că schimbările preconizate în ceea ce privește cadrul legislativ vor conduce la o creștere a prețurilor.

Cum modifică noul regulament termenele legale de plată?

În prezent, Directiva prevede un termen de plată de 30 de zile atât în tranzacțiile între întreprinderi, cât și în tranzacțiile între întreprinderi și autoritățile publice. Cu toate acestea, termenul poate fi extins la 60 de zile sau chiar mai mult "dacă nu este vădit inechitabil pentru creditor".

În transpunerea acestor prevederi, Legea nr. 72/2013 reglementează termenul de plată de 30 de zile, ca regulă, în relațiile dintre autoritățile publice și întreprinderi, în timp ce termenul de plată între profesioniști este stabilit la maxim 60 de zile, legea permițând însă că, în mod excepțional, părțile pot agrea un termen de plată mai mare, sub rezerva ca această clauză să nu fie abuzivă (respectiv să nu fie mod vădit inechitabil, în raport cu creditorul).

În acest context, Propunerea de Regulament are în vedere simplificarea dispozițiile actuale, introducând un singur termen de plată aplicabil în mod unitar la nivelul UE: maxim 30 de zile calendaristice de la data primirii facturii sau a unei solicitări echivalente de plata pentru toate tranzacțiile comerciale, atât pentru  tranzacțiile între întreprinderi (profesioniști), cât și pentru tranzacțiile dintre autoritățile publice și întreprinderi.

Propunerea nu afectează termenele de plată mai scurte prevăzute în legislația națională, pentru a asigura securitate juridică.

Ce alte noutăți aduce Propunerea de Regulament?

O serie de reguli care vizează îmbunătățirea cadrului legislativ privind combaterea întârzierii efectuării plăților în tranzacțiile comerciale vor fi aduse de noul act legislativ, exemple includ:

·         Limitarea termenului în care se poate face recepția sau verificarea produselor: acesta nu poate depăşi 30 de zile calendaristice de la data livrării bunurilor sau prestării serviciilor. În acest caz, termenul de plată nu poate depăși 30 de zile de la finalizarea recepției sau a verificării produselor.

·         Dobânda pentru plata întârziată:  debitorul unei obligații de plată este obligat la plata de penalități de întârziere, aceasta datorându-se automat de către debitor creditorului, fără a fi necesară îndeplinirea altor formalități.

De asemenea, se prevede faptul că creditorul nu va avea posibilitatea de a renunța la dreptul de a obține aceste penalități.

·         Compensație pentru costurile de recuperare a creanțelor: creditorii au dreptul la compensații pentru costurile suferite în legătură cu recuperarea sumelor datorate, debitorii datorând în mod automat suma fixă de 50 de euro per tranzacție. O astfel de prevedere există în Directivă și în Legea nr. 72/2013, însă cuantumul actual este de 40 de euro.

La fel ca în cazul dobânzilor pentru plata întârziată, creditorul nu va avea posibilitatea de a renunța la acest drept.

·         Nulitatea anumitor clauze: Vor fi nule clauzele care

(i)                  stabilesc un termen de plată mai mic de 30 de zile,

(ii)                exclud sau limitează dreptul creditorului de a obține dobânda pentru plata întârziată, precum si compensația pentru costurile de întârziere,

(iii)               extind termenul  de 30 de zile pentru recepția sau verificarea produselor sau

(iv)               întârzie sau împiedică intenționat momentul trimiterii facturii.

·         Procedura speciala de recuperare a creanțelor: creditorii trebuie sa poată obține un titlu executoriu, inclusiv printr-o procedură urgentă și indiferent de valoarea creanței, în termen de maxim 90 de zile calendaristice de la depunerea cererii de acțiunii sau a cererii la instanță sau la o altă autoritate competentă, cu condiția ca suma datorată să nu fie contestată.

În prezent, Legea nr. 72/2013 prevede faptul că dacă debitorul întârzie în efectuarea plății, creditorul poate obține un titlu executoriu prin procedura ordonanței de plată. Noutatea adusă de Propunerea de Regulament este reprezentată de termenul de 90 de zile calendaristice în care trebuie emis titlul executoriu.

Când vor începe să se aplice noile reguli?

Conform formei publicate, noile prevederi vor deveni aplicabile în termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a Regulamentului, tranzacțiile comerciale efectuate după data de aplicare a Regulamentului urmând a fi supuse prevederilor acestuia, chiar și în cazul în care contractul de bază a fost încheiat anterior acestei date.

Forma actuală a regulamentului poate suferi modificări înainte de a deveni efectiv aplicabilă. Este însă o certitudine că elementele de derulare și de urmările a fluxurilor de plăți în tranzacții comerciale vor suferi ajustări substanțiale necesar a fi implementate de toate părțile implicate.

Textul integral al propunerii legislative poate fi consultat aici, iar stadiul său poate fi verificat aici.



 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


     

    Ascunde Reclama
     
     

    POSTEAZA UN COMENTARIU


    Nume *
    Email (nu va fi publicat) *
    Comentariu *
    Cod de securitate*







    * campuri obligatorii


    Articol 987 / 9126
     

    Ascunde Reclama
     
    BREAKING NEWS
    ESENTIAL
    România căștigă arbitrajul ICSID cerut de 15 grupuri de investitori și 28 de persoane fizice din 7 țări, care cereau compensații de 256 mil. € pentru tratamentul aplicat de autorități | Tribunalul arbitral a decis că țara noastră nu a încălcat niciuna din garanțiile acordate investitorilor, iar reclamanții îi vor plăti jumătate din costurile de arbitraj suportate în acest dosar
    Mitel & Asociatii recrutează avocat cu experienta (Real Estate)
    VIDEO | Dicționar de arbitraj: Garanția la plata cheltuielilor arbitrale (Powered by ZRVP)
    Mitel & Asociații recrutează avocat cu experiență (Litigii și Soluționare a Disputelor)
    Câți avocați au firmele de top în evidențele Baroului București la începutul anului 2025 | Ce firme au înregistrat creșteri semnificative de ”headcount” și câte și-au micșorat efectivele. Schimbări importante în Top 10: NNDKP are cei mai mulți avocați, Reff & Asociații urcă pe locul 4, după Filip & Company, iar DLA Piper iese din ”pluton”
    Filip & Company a organizat în parteneriat cu Asociația Studenților în Drept cea de-a noua ediție a Concursului de negocieri simulate „Teodora Tudose” | Cine sunt câștigătorii
    Refinitiv Legal Advisers - Full Year 2024 | La nivel global, piața fuziunilor și achizițiilor a crescut cu 10% anul trecut, iar pe continentul European avansul a fost de 22%. CMS, în Top 10 consultanți juridici care au asistat cele mai multe tranzacții de M&A la nivel global, Clifford Chance se remarcă pe ”bătrânul continent”, iar Schoenher în Estul Europei, regiune în care Filip & Company a intrat în Top 25
    Filip & Company a asistat PayPoint Services în contractarea unui credit sindicalizat de la UniCredit Bank și BERD | Alexandru Bîrsan (partener) şi Camelia Ianțuc (senior associate) au coordonat echipa de proiect
    Băiculescu și Asociații asistă una dintre cele mai mari companii de brokeraj din România într-o tranzacție de 2.000.000 RON | Antonia Prisacaru, Head of Litigation: ”Un exemplu de cooperare eficientă între echipă și client, dar și o provocare în gestionarea unor etape juridice complexe, de la litigii până la finalizarea negocierilor”
    Filip & Company asistă Credit Europe Bank România în fuziunea transfrontalieră cu Credit Europe Bank NV | Partenerele Alexandra Manciulea și Eliza Baias au coordonat echipa. Modificarea semnificativă a cadrului legislativ pe parcursul pregătirii acestei fuziuni a adăugat complexitate proiectului, spun avocații
    Primele mișcări pe piața muncii din avocatură | Băncilă Diaconu & Asociații recrutează un partener de la Stratulat Albulescu și un fost Head of Legal din sectorul bancar se alătură firmei Rizoiu & Asociații
    Edward Sukyas pierde arbitrajul cu statul român și trebuie să plătească peste o jumătate de milion de euro - cheltuieli arbitrale și onorarii plătite avocaților care au apărat România. Litigiul cu Jack Sukyas merge mai departe, modul de alocare a cheltuielilor de arbitraj fiind decis într-o etapă ulterioară a procedurii | Cât au însumat onorariile primite de avocații români aflați de-o parte și alta a baricadei și ce sume au încasat arbitrii
     
    Citeste pe SeeNews Digital Network
    • BizBanker

    • BizLeader

        in curand...
    • SeeNews

      in curand...