Preoteasa (CFR Călători), despre intenţia de a da ARF în judecată: Se lucrează la dosar; trebuie făcute multe calcule
12 Iunie 2025 Agerpres
La începutul lunii februarie, şeful CFR Călători a anunţat că operatorul a pierdut în 2024, prin neîncasare, aproape 30 de milioane de lei, pentru că nu a intrat în posesia celor 12 rame contractate de statul român cu Alstom şi va da în judecată ARF, care a încheiat cu producătorul francez un act adiţional ce a modificat graficul iniţial de livrare a ramelor, anulând, practic penalităţile ce ar fi trebuit aplicate pentru nelivrarea la timp a acestora.
CFR Călători nu a renunţat la intenţia de a da în judecată Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) pentru prejudiciile cauzate de nelivrarea ramelor noi Alstom şi se lucrează la dosar pentru a se merge în instanţă.
"Se lucrează la dosar, pentru că trebuie făcute multe calcule vis-a-vis de ce nu am realizat noi şi vrem să ne ducem cu totul cap-coadă în instanţă. 12 trebuiau să vină până la 31 decembrie 2023 şi nu a venit decât unul cu care nu putem opera, ne încurcă parcursul, ne încurca turnusurile. Nu, putem opera pe distanţe scurte. Speram să am 12 să fac toată ruta Bucureşti - Constanţa cu ele, foarte rapide şi cu module în ambele capete. Nu am putut, vom face tot din vagoane, ceea ce ne diminuează foarte mult capacitatea de transport", a declarat, joi, directorul general al companiei, Traian Preoteasa, la lansarea programului Trenurile Soarelui.
"Se lucrează la dosar, pentru că trebuie făcute multe calcule vis-a-vis de ce nu am realizat noi şi vrem să ne ducem cu totul cap-coadă în instanţă. 12 trebuiau să vină până la 31 decembrie 2023 şi nu a venit decât unul cu care nu putem opera, ne încurcă parcursul, ne încurca turnusurile. Nu, putem opera pe distanţe scurte. Speram să am 12 să fac toată ruta Bucureşti - Constanţa cu ele, foarte rapide şi cu module în ambele capete. Nu am putut, vom face tot din vagoane, ceea ce ne diminuează foarte mult capacitatea de transport", a declarat, joi, directorul general al companiei, Traian Preoteasa, la lansarea programului Trenurile Soarelui.
Potrivit acestuia, s-au făcut alte patru grafice noi de livrare, însă nici acestea nu au fost respectate.
"Cred că s-au făcut vreo patru grafice de livrare şi nu a fost respectat niciunul. Trebuiau să vină până la 31 decembrie 2024, în martie 2025 trebuia să vină a patra. Nu au venit. Este un contract între ARF şi Alstom, noi suntem beneficiarii finali. Noi avem un contract cu ARF. ARF, din punctul nostru de vedere, nu şi-a realizat clauzele contractuale. Vom vedea ce se întâmplă", a adăugat Preoteasa.
La începutul lunii februarie, şeful CFR Călători a anunţat că operatorul a pierdut în 2024, prin neîncasare, aproape 30 de milioane de lei, pentru că nu a intrat în posesia celor 12 rame contractate de statul român cu Alstom şi va da în judecată ARF, care a încheiat cu producătorul francez un act adiţional ce a modificat graficul iniţial de livrare a ramelor, anulând, practic penalităţile ce ar fi trebuit aplicate pentru nelivrarea la timp a acestora.
"Noi am făcut licitaţii de adjudecare a ramelor - 13, 12, 17. Noi am semnat un contract cu ARF în decembrie 2023, în care aveam un grafic de livrare. Noi trebuia să avem cele 12 rame în februarie 2024. Este contractul semnat de ARF cu Alstom. A trecut un an. Noi n-avem nicio ramă preluată. (...) Dacă aveam cele 12 rame, nu vreau să fac un calcul cu încărcare maximă pe ruta Bucureşti - Constanţa - Braşov, unde circulă aceste trenuri, eu am făcut dintr-un calcul, aşa... este un minus de încasări de vreo 30 de milioane de lei. Noi vom face o sesizare în instanţă şi vom da în judecată ARF, iar dacă statul român îşi permite să plătească aceste penalităţi mie şi să nu le recupereze de la cei care au creat acest prejudiciu, respectiv de la Alstom, nu e treaba mea. În schimb, tot pe la jumătatea lunii decembrie s-a semnat un adiţional între ARF şi firma Alstom, care a modificat integral graficul de livrare a ramelor. Deci, se semnează de către ARF un adiţional în care modifică graficul de livrare şi mi se spune că toate ramele vin în 2025. Practic, ce ai făcut cu acest adiţional? Ai anulat toate penalităţile care trebuiau facturate în anul 2023 - 2024. Odată modificat graficul de livrare, automat aceste penalităţi cad", a susţinut, pe 3 februarie, Traian Preoteasa, într-o conferinţă de presă.
Potrivit datelor ARF remise la solicitarea AGERPRES, totalul penalităţilor de întârziere pe care Asocierea Alstom Ferroviaria S.p.A. şi Alstom Transport trebuie să le plătească Autorităţii pentru nerespectarea graficului de livrare a celor 37 de trenuri noi Coradia Stream se ridica, la finele lunii februarie 2025, la 248,837 milioane de lei (49,767 milioane de euro), fără TVA.
Din cele 37 de trenuri, doar două au ajuns până acum în România şi doar unul se află în circulaţie, deşi contractul prevedea ca termen limită pentru livrarea tuturor ramelor finalul anului 2024.
După un nou grafic de livrare, a treia ramă RE-IR era programată să fie livrată ARF în luna martie 2025, însă nu a venit, iar ultimele trei RE-IR, din cele 37, urmează să fie livrate în luna ianuarie 2026, spun reprezentanţii Autorităţii.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 689 / 10305 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Victorie Mușat & Asociații pentru o companie membră a Grupului TIU: fapte de concurență neloială săvârșite ocult, sancționate de instanță | Hotărârea setează un reper jurisprudențial în materia concurenței neloiale
Bondoc & Asociații a asistat ENGIE în achiziția unuia dintre cele mai mari proiecte eoliene din România. De cealaltă parte, Schoenherr a stat alături de Greenvolt Power pe tot parcursul tranzacției, care a implicat o structură contractuală complexă și multiple considerente de reglementare. Echipele, coordonate de Monica Iancu și Monica Cojocaru
Cea mai mare fuziune din istoria avocaturii de business: Hogan Lovells și Cadwalader, Wickersham & Taft au anunțat intenția de a se combina într-o singură firmă
Apreciată constant de ghidurile juridice internaționale pentru mandatele sofisticate, practica de Capital Markets a CMS România a devenit, prin consistență și profunzime, unul dintre pilonii reputației firmei pe piața locală și un reper important în rețeaua sa regională | De vorbă cu Cristina Reichmann (Partener) despre disciplina pregătirii pentru bursă, finețea aplicării regulilor de piață și forța unei echipe care lucrează articulat, cu roluri clare și obiective aliniate
PNSA a asistat Grupul Société Générale în finalizarea vânzării BRD Pensii. Echipa, coordonată de Silviu Stoica (Avocat Asociat) și Florian Nițu (Avocat Asociat Coordonator)
NNDKP, parte din echipa juridică internațională care a asistat Metinvest în achiziția ArcelorMittal Iași
Mușat & Asociații obține o nouă victorie definitivă pentru NUROL într-un proiect strategic de infrastructură rutieră
Record de promovări la Țuca Zbârcea & Asociații: trei noi parteneri și alte 16 numiri interne | Florentin Țuca, Managing Partner: ”Această serie de promovări, una dintre cele mai extinse din istoria noastră, coincide cu aniversarea a 20 de ani de la fondarea firmei, un moment ce reconfirmă valoarea, profesionalismul și dăruirea întregii noastre echipe”
Filip & Company a organizat în parteneriat cu Asociația Studenților în Drept cea de-a zecea ediție a Concursului de negocieri simulate „Teodora Tudose”
MAXIM ̸ Asociații asistă EMSIL TECHTRANS în tranzacția imobiliară încheiată cu METSO pentru o proprietate industrială din Oradea
Mitel & Asociații dezvoltă o practică de litigii construită în jurul unui nucleu de avocați cu mare experiență, capabilă să ducă la capăt mandate complexe cu impact financiar și reputațional major, într-o piață în care disputele devin tot mai tehnice și mai dure | De vorbă cu Magda Dima (Partener) despre cum se construiește strategia, se evaluează riscurile și se formează generația nouă de litigatori
Echipa de Concurență a RTPR îmbină experiența cu precizia operațională, într-o formulă remarcată în Legal 500 și Chambers | De vorbă cu partenerii Valentin Berea și Roxana Ionescu despre modul de lucru care privilegiază consistența și rigoarea, cu rezultate ce confirmă profesionalismul și anvergura practicii
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





