ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Nicușor Dan: Suntem presați de timp pentru reducerea deficitului; se vor lua niște măsuri grosiere

27 Iunie 2025   |   Agerpres

Potrivit acestuia, într-o perioadă de un an sau doi, vor fi analizate 'toate componentele' sectorului public.

 
 
Președintele Nicușor Dan a afirmat, vineri, că în sectorul bugetar sunt 'vreo 200 de sporuri punctuale', 'unele indicate, altele nu', dar din cauza faptului că autoritățile sunt presate de timp pentru reducerea deficitului 'se vor lua niște măsuri care sunt cumva grosiere'.

Șeful statului a precizat, într-o conferință de presă la Bruxelles, după reuniunea Consiliului European, că au fost analizate aproximativ 200 de sporuri din sectorul public.

'E o listă cu vreo 200 de sporuri punctuale pe care, pe diferite ramuri, diferiți angajați ai statului le-au obținut prin modificări legislative, fiindcă noi avem o Lege a salarizării care a fost modificată sectorial, punctual, de 200 de ori aproximativ. Din păcate, noi suntem presați de timp pentru niște măsuri de reducere a deficitului și o analiză pe 200 de sporuri, dintre care unele poate sunt indicate, altele nu, nu poate să fie făcută în câteva săptămâni și de asta se vor lua niște măsuri care sunt cumva grosiere', a explicat președintele.


Potrivit acestuia, într-o perioadă de un an sau doi, vor fi analizate 'toate componentele' sectorului public.

'Eu, schimbând funcții, am pierdut la salariu', a susținut Nicușor Dan.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 50 / 9739
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Clifford Chance și Linklaters, consultanți juridici în emisiunea de obligațiuni verzi prin care Electrica a atras o finanțare de 500 mil. €. Rothschild & Co a fost consilier financiar
Finanțările sindicalizate își păstrează poziția solidă, iar club-deal-urile câștigă teren pe piață, spun avocații din practica de Banking & Finance de la NNDKP | Valentin Voinescu (Partener): ”Am remarcat o creștere a interesului din partea fondurilor de investiții și a creditorilor non-bancari. Profilul clientului a evoluat: companiile sunt mai bine informate, mai receptive la structuri mixte și tot mai interesate de optimizarea costurilor și a structurii de capital”
Women in Business Law EMEA Awards 2025 | CMS câștigă titlul de de “Firma anului în România”. Un avocat in-house local, desemnat ”General Counsel of the Year” pentru regiune
LegiTeam: Atorney at Law (0 - 2 years) - Dispute Resolution | Reff & Associates
Tranzacție rară pe piața românească | Cum au lucrat avocații Legal Ground în proiectul legat de achiziția unor obligațiuni ‘tokenizate’, înregistrate și tranzacționate prin sistemul blockchain. Mihai Dudoiu (Partener): ”Pe lângă aspectele comune unor proiecte de finanțare ‘clasice’, a fost necesară integrarea unei componente de fintech. Arhitectura juridică a trebuit adaptată unui cadru relativ nou și încă în formare din punct de vedere normativ”
Clifford Chance a asistat băncile în legătură cu emisiunea record de 1,5 miliarde RON a Băncii Transilvania, prima sa emisiune de obligațiuni sustenabile denominată în lei. Proiect coordonat din București, cu avocați din Londra în echipă
BizLawyer îi prezintă pe avocații care au devenit parteneri în ultimele runde de promovări | Corina Roman, avocat format în câteva firme mari, spune că a regăsit „cu drag”, la BACIU PARTNERS, aceeași preocupare pentru knowledge și dedicare față de mandatele primite de la clienți. “Nu am crezut niciodată că voi lucra într-un proiect cu sateliți, dar iată că aici am avut această ocazie. Și mi-a plăcut enorm, pentru că m-a scos din zona de confort. Acum, datorită acelei experiențe, știm mai multe și putem explora și acest tip de proiecte la nivel de echipă”
BRD coordonează un club loan de 190 mil. € pentru NE Property BV. Avocații CMS au consiliat consorțiul bancar în această finanțare
LegiTeam: Lawyer - Corporate M&A | Reff & Associates
Cine sunt campionii pieței locale evidențiați în ultimul clasament IP Stars 2025 | Baciu Partners are cele mai multe recomandări în prima bandă din domeniul mărcilor. ZRVP și Dincă & Speciac sunt pe primul palier al performanței, urmate de Mușat & Asociații și NNDKP
CMS își consolidează echipa din România prin promovarea a șapte avocați | Horea Popescu, managing partner CMS România: ”Aceste promovări reflectă nu doar calitatea muncii lor, ci și energia și dedicarea cu care aduc rezultate remarcabile clienților noștri și ne poziționează perfect pentru a ne continua creșterea și dezvoltarea competențelor”
LegiTeam | Mitel & Asociații recrutează avocat cu experiență (Litigii și Soluționare a Disputelor)
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...