
Mititelu (ASF): 2024 a fost probabil cel mai bun din ultimii 5 - 10 ani ai pieţei de asigurări
03 Februarie 2025
AgerpresEl a menţionat că datele din trimestrul III indicau o rată de solvabilitate de 166%, iar în privinţa cerinţelor minime de capital acestea se situau la 387%, în condiţiile în care minimul necesar stabilit prin lege este de 100%.
Anul 2024 a fost cel mai bun pentru piaţa asigurărilor din ultimii 5 - 10 ani, estimarea fiind de creştere cu 11 - 12%, a declarat, pentru AGERPRES, Sorin Mititelu, vicepreşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) şi coordonator al sectorului Asigurări - Reasigurări.
"2024 a fost un an bun, chiar foarte bun pentru piaţa de asigurări din România şi aprecierea aceasta se bazează pe câteva elemente care formează tabloul în ansamblul lui. În primul rând, din perspectiva stabilităţii şi sustenabilităţii acestei pieţe, stabilitate financiară în principal, anul 2024 a fost probabil cel mai bun an din ultimii 5 - 10 ani ai acestei pieţe. Astfel, raportând-ne la indicatorii cunoscuţi în care evaluăm situaţia privind îndeplinirea cerinţelor de capital, profitabilitate, lichiditate, dar şi cei de performanţa operaţională, cum este rata combinată, şi chiar uitându-ne mai mult şi la alţi indicatori cantitativi legat de conduita asiguratorilor şi intermedierilor, chiar putem afirma că situaţia este una pozitivă şi pe un trend, de asemenea, evident pozitiv", a spus Sorin Mititelu.
"2024 a fost un an bun, chiar foarte bun pentru piaţa de asigurări din România şi aprecierea aceasta se bazează pe câteva elemente care formează tabloul în ansamblul lui. În primul rând, din perspectiva stabilităţii şi sustenabilităţii acestei pieţe, stabilitate financiară în principal, anul 2024 a fost probabil cel mai bun an din ultimii 5 - 10 ani ai acestei pieţe. Astfel, raportând-ne la indicatorii cunoscuţi în care evaluăm situaţia privind îndeplinirea cerinţelor de capital, profitabilitate, lichiditate, dar şi cei de performanţa operaţională, cum este rata combinată, şi chiar uitându-ne mai mult şi la alţi indicatori cantitativi legat de conduita asiguratorilor şi intermedierilor, chiar putem afirma că situaţia este una pozitivă şi pe un trend, de asemenea, evident pozitiv", a spus Sorin Mititelu.
El a menţionat că datele din trimestrul III indicau o rată de solvabilitate de 166%, iar în privinţa cerinţelor minime de capital acestea se situau la 387%, în condiţiile în care minimul necesar stabilit prin lege este de 100%.
"Ca volum de prime, ţinând cont că la nouă luni piaţa în ansamblu a înregistrat un volum total de aproape 17 miliarde de lei, cu 11% mai mare decât în perioada similară din anul anterior, este de aşteptat să avem această creştere de 11 - 12% pe tot anul. Mai mult, este de remarcat o uşoară creştere mai rapidă a primelor pe sectorul asigurărilor de viaţă şi, de asemenea, este de remarcat şi o creştere puţin mai rapidă a vânzărilor realizate de sucursalele ce operează pe piaţa românească în baza paşaportului de liberă practică de opere de servicii", a precizat vicepreşedintele ASF.
Potrivit acestuia, sectorul RCA "a mers bine", iar cel mai important indicator la care trebuie să ne raportăm aici este rata combinată, raportul între venituri şi cheltuieli. Astfel, în 2024, nivelul acestuia, cel puţin la finalul trimestrului III, a fost de 95%, iar rata daunei de aproximativ 75%. Sorin Mititelu susţine că aceasta arată intrarea în parametrii normali care indică faptul că piaţa este sustenabilă. Menţinerea acestei situaţii este un obiectiv critic pentru întreaga piaţă, dat fiind faptul că ponderea acestei clase de produs este foarte mare în piaţa noastră, undeva la 50%.
De asemenea, el a subliniat că s-a observat o scădere a numărului de reclamaţii la sub 6.000 într-un an, iar numărul de zile de plată faţă de termenul maxim este undeva la 5 zile, în medie.
Întrebat despre evoluţia tarifelor la RCA, Sorin Mititelu a arătat că acestea au înregistrat o creştere cu 8% în perioada cuprinsă între trimestrul I din 2023 şi trimestrul IV 2024, dar că percepţia este că au crescut mai mult.
"Dacă este să ne uităm la un indicator care reflectă valoarea medie a primelor şi care este reprezentativ, la cum a evoluat valoarea acestuia acestui indicator pe perioada de aplicare a Hotărârii de Guvern privind tarifele RCA, acest indicator este calculat fără a se lua în calcul impactul sistemului bonus-malus, deci exact tarifele pe care le practică asigurătorii şi care sunt plătite în final de asiguraţi, evident, toate aduse la aceeaşi clasă, la clasa B0 din sistemul bonus malus, pentru a exista comparabilitate, şi sunt aferente poliţelor încheiate pe perioade de 12 luni, ce reprezintă mai bine de 70% din portofoliu. Dacă ne uităm pe toată această perioadă, ceea ce o să vedeţi este că majorarea acestei valori, dar pe toate tipurile, pe toate categoriile de vehicule, este de 8%, din trimestrul I 2023 până la trimestrul IV 2024", a susţinut acesta.
Acelaşi indicator a avut o creştere mai mare la categoria autoturisme deţinute de persoane fizice şi persoane juridice, respectiv o creştere totală de 17,3%. De asemenea, a fost consemnată o scădere la vehicule pentru transport marfă de 20%. Explicaţia acestei scăderi este aceea că un număr mare de asiguraţi din această categorie au apelat la sistemul asiguratului cu risc ridicat, cel care este administrat de BAAR.
În altă ordine de idei, vicepreşedintele ASF a spus că, în momentul de faţă, ASF nu are identificate situaţii care ar pune la risc piaţa sau un anume asigurator.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 745 / 9907 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
Summer Internship-ul Mușat & Asociații, mai mult decât un stagiu de vară: program strategic de formare și recrutare, care le oferă studenților experiență practică autentică, mentorat direct de la parteneri și acces la Fellowship, cu șanse reale de a deveni parte din echipa firmei | De vorbă cu Ștefan Diaconescu (Partner) despre experiență completă a cursanților, cu expunere directă la multiple arii de practică și la cultura organizațională a uneia dintre cele mai mari firme de avocatură din România
Reff & Asociații | Deloitte Legal a asistat dezvoltatorul şi investitorul imobiliar Prime Kapital în emisiunea de obligațiuni de 100 mil. €. Partenerii Andrei Burz-Pînzaru și Irina Dimitriu, în prim plan
League Tables of Legal Advisors (H1 2025) | Piața globală a fuziunilor și achizițiilor a atins 2 trilioane USD – cel mai bun semestru pentru mega-deal-uri din 2020, dar cu cel mai mic număr de tranzacții din ultimele două decenii. CMS și Clifford Chance, printre primele în clasamentul global. Schoenherr are un avans impresionant în Europa și a asistat cele mai multe tranzacții în CEE
Filip & Company a asistat ACP Credit în acordarea unei noi runde de finanțare rețelei de clinici veterinare PartnerVet. Echipa, coordonată de Alexandra Manciulea (partener) și Rebecca Marina (counsel)
Clifford Chance își consolidează practica de Litigii prin recrutarea lui Remus Codreanu ca partener în echipa din București
Kinstellar are un nou Office Managing Partner în București | Iustinian Captariu a preluat managementul biroului de la Victor Constantinescu, cel care a condus echipa locală timp de șase ani, cu rezultate remarcabile. Kristóf Ferenczi, Firm Managing Partner: ”Numirea lui Iustinian face parte din programul nostru de planificare a succesiunii, un element esențial pentru a asigura creșterea și succesul continuu al Kinstellar”
Lexology Energy Rankings 2025 | Cine sunt avocații români care s-au remarcat într-o practică devenită, în ultimii ani, un adevărat laborator de inovație juridică: ZRVP, CMS, TZA și NNDKP au o amprentă bine conturată în Oil & Gas. NNDKP strălucește și în Power & Electricity, unde se remarcă și Kinstellar, dar și în Renewables
ANALIZĂ | Gabriel Resources a deschis o procedură de anulare a hotărârii ICSID prin care Tribunalul arbitral a respins cererea de peste 3 mld. USD privind controversatul proiect minier de la Roșia Montană, iar România a răspuns cu un Contramemoriu care demontează acuzațiile și atacă frontal strategia reclamanților. Dacă statul ar pierde, impactul ar fi devastator pentru finanțele publice și ar compromite rezultatele măsurilor pe care guvernul Bolojan încearcă să le implementeze
CMS | Join Our Team: Tax Consultant - Tax Department
Ana-Maria Baciu, avocatul din România cu cele mai multe nominalizări la gala Legal 500 CEE Awards 2025: Intellectual Property Lawyer of the Year, Romania Lawyer of the Year și CEE Partner of the Year. Astfel de validări contribuie nu doar la consolidarea brandului său personal, ci și la repoziționarea avocaturii de business din România ca un partener credibil, capabil să ofere consultanță sofisticată clienților internaționali
LegiTeam: Lawyer - Dispute Resolution and Employment | GNP Guia Naghi and Partners
Bulboacă & Asociatii caută un Avocat Colaborator pentru Echipa de Tranzacții de Elită (Corporate ̸ M&A)
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...