
Ministrul Finanţelor: Este incorect ca stabilitatea fiscal-bugetară să se facă numai prin tăiere de cheltuieli
26 Noiembrie 2021
AgerpresMinistrul de resort a menţionat, totodată, că ar fi normal ca toţi românii să aibă venituri mai mari, în condiţiile în care 80% din populaţie are mai puţin de 4.000 de lei.
România trebuie să-şi revină în stabilitatea fiscal-bugetară, iar asta nu se poate face numai prin tăiere de cheltuieli, pentru că "este incorect", a declarat, vineri, la finalul şedinţei de Guvern, ministrul Finanţelor, Adrian Câciu.
"România trebuie să-şi revină în stabilitatea fiscal-bugetară pe două componente: pe procedura de deficit excesiv şi aşa-zisa consolidare fiscal-bugetară pe care eu o numesc creştere a sustenabilităţii fiscal-bugetare. Aceasta nu poţi să o faci numai prin tăiere de cheltuieli. Este incorect. În contextul în care tu ai creşteri economice, de ce tai cheltuielile? Dacă te dezvolţi, cum să ai cheltuieli mai mici. Trebuie să o faci în context de echilibru sau mai ales pe creşterea veniturilor bugetare, ceea ce a lipsit în ultimii ani. Dacă noi am avut deficite din ce în ce mai mari şi ne-am ascuns în spatele unei crize cum s-au ascuns unii... noi trebuie să ne ducem către zona de venituri, dar nu prin alte taxe. Se fac simulări pe toate elementele care au ajuns să fie prorogate. Am prognozele pe care mă bazez pentru anul 2022, avem şi prognozele de la Comisia Europeană şi vă anunţ care sunt măsurile. Cerem de la toate ministerele proiecţiile de buget şi solicitările de buget, poate reuşim să avem legea bugetului odată adoptată înainte de sfârşitul anului fără să-şi asume cineva răspunderea. Mi-aş dori să fie dezbateri", a afirmat Câciu.
Ministrul de resort a menţionat, totodată, că ar fi normal ca toţi românii să aibă venituri mai mari, în condiţiile în care 80% din populaţie are mai puţin de 4.000 de lei.
"Mi s-ar părea normal ca toţi oamenii din România să aibă venituri mari. Nu o să mă refer la categorii, pentru că aici încep problemele, pentru că îi pui pe unii contra altora. Noi trăim într-o ţară în care trebuie să avem o echilibrare socială, dar unde 80% dintre români au mai puţin de 4.000 de lei. Trebuie să ne uităm cu atenţie la lucrul acesta. Ne întrebăm întotdeauna de ce ne pleacă oamenii din ţară. Cât avem venituri mici, e un cerc vicios al veniturilor mici în România. Chiar şi companiile se păcălesc că sunt companii... O companie care are capital negativ şi care vine să încaseze de la stat 2.000 de euro ar trebui ajutată să crească. Dincolo de indicatorii pe care îi avem măsurabili în încasările bugetare, avem o evaziune foarte mare pe contribuţii. O altă problemă e că avem arierate foarte mari. Lumea se uită la noi şi ne întreabă de ce ne spuneţi mereu că nu avem (bani, n.r.)", a spus oficialul.
Guvernul a adoptat vineri a doua rectificarea bugetară din acest an, menţinându-se ţinta de deficit de 7,13% din PIB.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 5514 / 9760 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
RTPR a asistat ROCA la vânzarea participației sale în Artesana. Echipa de proiect, coordonată de Alina Stăvaru (Partner)
CMS | Join Our Team: Tax Consultant - Tax Department
Legal 500 - Central and Eastern Europe Awards 2025 | Clifford Chance, Filip & Company și Băncilă, Diaconu și Asociații sunt pe lista scurtă pentru titlul de ”Firma anului în România”. Horea Popescu (CMS), Ruxandra Bologa (NNDKP), Madalina Rachieru-Postolache (Clifford Chance) și Ana-Maria Baciu (Baciu Partners) printre candidații la titlul ”Romania Lawyer of the Year”. Alți 18 avocați români și 8 firme locale concurează la premiile regionale
Finanțările sindicalizate își păstrează poziția solidă, iar club-deal-urile câștigă teren pe piață, spun avocații din practica de Banking & Finance de la NNDKP | Valentin Voinescu (Partener): ”Am remarcat o creștere a interesului din partea fondurilor de investiții și a creditorilor non-bancari. Profilul clientului a evoluat: companiile sunt mai bine informate, mai receptive la structuri mixte și tot mai interesate de optimizarea costurilor și a structurii de capital”
Cei mai buni profesioniști în domeniul brevetelor, văzuți de ”IAM Patent 1000 - 2025” | NNDKP, ZRVP și Dincă & Speciac au cea mai bună poziționare, iar Mușat & Asociații și Baciu Partners sunt în prim plan. Ce firme au cei mai mulți avocați listați și ce spun clienții despre aceștia
De vorbă cu studenții admiși în fruntea listei la Facultatea de Drept a Universității București | Liana Ștefana Bonca, 85 de puncte, printre primii intrați în anul 2022: “Facultatea vine cu provocări însemnate, iar examenele te testează în moduri neașteptate, cerând mai mult decât ai crezut vreodată că poți oferi. Totuși, în mijlocul acestui tumult și a nesiguranței cu care încă mă confrunt, am credința profundă că munca și pasiunea pot transforma chiar și cele mai grele obstacole în realizări”
LegiTeam: Atorney at Law (0 - 2 years) - Dispute Resolution | Reff & Associates
Women in Business Law EMEA Awards 2025 | CMS câștigă titlul de de “Firma anului în România”. Un avocat in-house local, desemnat ”General Counsel of the Year” pentru regiune
Tranzacție rară pe piața românească | Cum au lucrat avocații Legal Ground în proiectul legat de achiziția unor obligațiuni ‘tokenizate’, înregistrate și tranzacționate prin sistemul blockchain. Mihai Dudoiu (Partener): ”Pe lângă aspectele comune unor proiecte de finanțare ‘clasice’, a fost necesară integrarea unei componente de fintech. Arhitectura juridică a trebuit adaptată unui cadru relativ nou și încă în formare din punct de vedere normativ”
LegiTeam: Lawyer - Corporate M&A | Reff & Associates
Filip & Company a asistat consorțiul de bănci în legătură cu prima emisiune de obligațiuni verzi a Electrica, în valoare de 500 de milioane de euro. Alexandru Bîrsan (managing partner) și Olga Niță (partener) au coordonat echipa
Țuca Zbârcea & Asociații salvează Asociația Municipală de Fotbal București de la dizolvare | Dosarul, preluat abia după pronunțarea hotărârii definitive de dizolvare. Dan Cristea (Partener): “Admiterea unei căi extraordinare de atac este un eveniment”
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...