ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Marinescu (BNR): Atragerea şi utilizarea fondurilor europene integral şi la timp, una dintre evoluţiile atent monitorizate

31 Martie 2025   |   Agerpres

El a menţionat că, în ceea ce priveşte realitatea macroeconomică, s-a intrat într-o etapă de ajustări controlate, deşi nu în totalitatea lor.

 
 
Una dintre evoluţiile atent monitorizate de Banca Naţională a României o reprezintă atragerea şi utilizarea fondurilor europene integral şi la timp, a declarat, luni, Cosmin Marinescu, viceguvernator la Banca Naţională a României, la un eveniment de specialitate.

"Avem în faţă un parcurs complex marcat de provocarea de a reuşi să menţinem echilibrul între obiectivele verzi, aferente tranziţiei energetice, şi obiectivele de securitate energetică şi economică, cele care vizează protejarea consumatorilor vulnerabili şi asigurarea competitivităţii industriale. Totodată, tabloul macroeconomic rămâne dominat şi în acest an de multiple riscuri şi incertitudini, atât interne cât şi externe. Acestea îndeamnă deopotrivă la prudenţă în planul politicilor publice şi la eforturi susţinute spre a beneficia de oportunităţi de dezvoltare precum cele oferite de fondurile europene. Din perspectiva BNR, una dintre evoluţiile atent monitorizate, dată fiind influenţa semnificativă asupra prognozelor economice şi conduitei de politică monetară, este atragerea şi utilizarea fondurilor europene integral şi la timp. Fondurile europene sunt, în contextul actual, sursa decisivă de finanţare a unor investiţii majore în economie, iar dumneavoastră, reprezentanţi ai mediului de afaceri, ştiţi foarte bine acest lucru. La momentul de faţă, orice întârziere suplimentară va atenua impactul pozitiv anticipat, motiv pentru care considerăm că avem nevoie de un efort naţional susţinut în absorbţia fondurilor europene", a spus Cosmin Marinescu, la cea de-a treia ediţie a conferinţei "Tendinţe Economice 2025", eveniment organizat de Patronatul European al Femeilor de Afaceri (PEFA).


El a menţionat că, în ceea ce priveşte realitatea macroeconomică, s-a intrat într-o etapă de ajustări controlate, deşi nu în totalitatea lor. Astfel, se poate observa o tendinţă globală de corecţie a inflaţiei, iar România nu face o excepţie. Prognozele Bancii Naţionale a României indică o scădere a ratei inflaţii la 3,8% la sfârşitul anului 2025, dar şi un număr ridicat de factori de incertitudine care înclină în sus balanţa riscului.

"În anul 2024 creşterea economică a fost una sub aşteptări, de doar 0,9%. În acest context, deficitul bugetar a depăşit 8,6% din PIB şi rămâne una dintre cele mai interesante probleme economice ale României. În tandem, deficitul de cont curent s-a amplificat cu aproape două puncte procentuale din PIB, ceea ce indică, totuşi, politici economice aflate pe contrasens cu criteriile de sustenabilitate macroeconomică. Vestea bună, inclusiv pentru noi la Banca Naţională, este că nu mai suntem în punctul în care doar discutăm despre exigenţele reformelor, deoarece primii paşi au fost deja făcuţi la începutul acestui an. Măsurile fiscal-bugetare recent adoptate şi priorităţile de reformă administrativă anunţată în vederea eficientizării cheltuielilor bugetare exprimă angajamentul ferm al decidenţilor privind refacerea sustenabilităţii finanţelor publice şi a echilibrelor economice", a declarat Cosmin Marinescu.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 1231 / 10597
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam - Oportunitate de carieră | Avocat definitiv – Achiziții publice & Infrastructură
BACIU PARTNERS, singura firmă din România clasată în Band 1 pentru Proprietate Intelectuală și Tehnologie, Media și Telecomunicații în Chambers Europe
Dispute-Resolution.Center: Cei mai buni litigatori din România, văzuți de Chambers Europe 2026 | Cine sunt practicienii apreciați de clienți în practica de Dispute Resolution și ce spun clienții despre aceștia. 11 avocați români sunt evidențiați în practica de arbitraj
Cum arată practica de achiziții publice a NNDKP în 2026: dinamică accelerată, mandate complexe în infrastructură și apărare instrumentate de avocați care operează agil la granița dintre drept, tehnologie și strategie, confirmată Tier 1 în ghidurile juridice internaționale | Adina Chilim-Dumitriu și Cristian Dranca vorbesc despre modul în care o echipă de elită gestionează ambiguitățile legislative, mandatele transfrontaliere și provocările unui sistem aflat în transformare structurală accelerată
Activitate intensă în practica de Healthcare, Pharma & Life Sciences de la Kinstellar, cu un tablou al proiectelor divers și complex, ce solicită constant experiența pluridisciplinară a echipelor de avocați | De vorbă cu Luiza Bedros (Partener) și Marc Barabas (Associate) despre modul în care lucrează echipa, mandatele complexe în care acționează pentru jucători-cheie și provocările cu care se confruntă clienții din acest sector
Noi promovări în cadrul Popovici Nițu Stoica & Asociații. Trei avocați fac un pas înainte în carieră
În spatele scenei, alături de echipa de Investigatii interne & Audit penal de la Popescu & Asociații | De vorbă cu partenerii Adrian Chirvase și Adina Vlaicu despre mecanismele din spatele succesului reputat în această arie și modul în care echipa sprijină organizațiile în menținerea unor standarde înalte de integritate. Expertiza de top și rigoarea procedurală devin instrumente de gestionare a riscurilor comerciale
OMV Aktiengesellschaft a câștigat, la Paris, încă o dispută legată de costurile de mediu derivate din privatizarea Petrom. Statul român trebuie să plătească 59 mil. €, din care 28 mil. € dobânzi și costuri arbitrale, după un arbitraj câștigat de Zamfirescu Racoți Vasile & Partners și Norton Rose Fulbright | Argumentele statului - ajutor de stat ilegal și o privatizare dezavantajoasă - nu au stat în picioare
Dispute-Resolution.Center: Cum lucrează și în ce tip de proiecte sunt implicați avocații din echipa de Disputes, Litigation & Arbitration de la Vernon | David. De vorbă cu Daniela David (Senior Partner) și Irina Pârvulescu (Partner), despre tendințele pieței, indicatori calitativi și cantitativi cu care se măsoară succesul și modul în care se construiește, pe termen lung, o practică robustă
Soluție definitivă la ÎCCJ, obținută de Țuca Zbârcea & Asociații: Colecția de artă comparată „Alexandra și Barbu Slătineanu”, restituită moștenitorilor după 16 ani de procese
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Commercial group (3-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
Norvegienii de la LINK Mobility preiau Web2SMS de la Netopia Holding, cel mai mare furnizor local de mesagerie A2P din România. Avocați cu senioritate înaltă în tranzacția gestionată juridic la nivel de managing partner
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...