ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Hanga (BVB): Vedem în ultimii ani o scădere a ponderii în lichiditate a investitorilor instituţionalilor străini şi o creştere a ponderii celor locali

17 Martie 2025   |   Agerpres

El a precizat că nu ponderea investitorilor străini a scăzut, ci ponderea acestora în lichiditatea bursei. Astfel, Hanga a explicat că investitorii străini instituţionali sunt mai puţin activi, iar motivul s-ar putea să fie legat de contextul geopolitic.

 
 
Ultimii 4 - 5 ani arată o scădere a ponderii în lichiditate a investitorilor instituţionali străini şi o creştere a ponderii investitorilor instituţionali locali, însă nu se vede un avans al lichidităţii în zona de investitori de retail locali, a afirmat, luni, preşedintele Consiliului de Administraţie al Bursei de Valori Bucureşti, Radu Hanga, prezent la un eveniment de specialitate.

"Un exemplu casual pe care mi-l dau colegii de la bursă când ne uităm la lichiditatea noastră, îmi spun că acum 10 ani, când era Paştile Catolic, noi nu aveam bursă. Adică aveam 2-3 milioane de euro tranzacţii în momentele în care investitorii străini nu erau la birou. Acum avem. Dacă vă uitaţi, nu mai vedem diferenţe mari între momentele în care pieţele din vest sunt închise sau deschise. Asta mie îmi spune că, dincolo de lichiditatea pe care o vedem, la care ne uităm overall, se întâmplă nişte schimbări în structura acestei lichidităţi. Şi într-adevăr e confirmat trendul acesta dacă ne uităm şi noi la bursă, la ultimii 4-5 ani, o să vedem un switch, adică o scădere a ponderii în lichiditate a instituţionalilor străini şi o creştere a ponderii instituţionalilor locali şi ceva ce e puţin strange pentru mine e că nu vedem o creştere a lichidităţii în zona de investitori de retail locali. În condiţia în care vedem o creştere accelerată a numărului de conturi deschise, inclusiv creşterea numărului de conturi active, nu vedem o corelaţie între creşterea numărului de conturi active şi ponderea investitorilor de retail în lichiditate", a spus Radu Hanga, la ZF Capital Market Summit, ediţia a IV-a.


Potrivit acestuia, nu se vede corelaţia între lichiditate şi numărul de conturi, dar aceasta este posibil să fie dată şi de un context care nu ajută. El a precizat că nu ponderea investitorilor străini a scăzut, ci ponderea acestora în lichiditatea bursei. Astfel, Hanga a explicat că investitorii străini instituţionali sunt mai puţin activi, iar motivul s-ar putea să fie legat de contextul geopolitic.

"Adică, sigur că da, noi suntem în România, ne-am obişnuit cumva cu faptul că este un conflict la 1000 de kilometri distanţă de noi. Dacă te uiţi de la Londra sau dacă te uiţi de la New York, distanţele astea sunt foarte mici. Adică, noi suntem încă la graniţa unui conflict în derulare. Va fi un element pozitiv pentru întreaga Europa şi, aş spune eu, pentru Europa de Est în particular, dacă se ajunge la un soi de rezoluţie în ceea ce priveşte conflictul din Ucraina. Adică tot ceea ce va calma lucrurile aici în regiune va fi pozitiv din punct de vedere a climatului investiţional", a mai spus Radu Hanga.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 238 / 9562
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Women Lawyers | Din vorbă în vorbă cu Corina Roman (Partener BACIU PARTNERS), pentru care cea mai bună decizie din carieră a fost aceea de a se îndrepta către avocatura de business: ”Expunerea la proiecte interesante și provocatoare este mereu un plus, deoarece te dezvoltă și, personal, îmi satisface curiozitatea înnăscută. Beneficiul principal oferit de BACIU PARTNERS constă în faptul că mă bucur de un mediu preocupat pentru knowledge, calitate și binele clienților”
Rising Stars | Eduard Morariu, unul dintre cei mai buni absolvenți ai generației 2022, a ales să profeseze ca avocat la Filip & Company, unde urmărește să se dezvolte în câteva dintre ramurile mai „nișate” ale Dreptului: „Parcursul meu a presupus implicarea în multe dosare de instanță și arbitraj, unele chiar de importanță națională, cu probleme de drept sensibile, dar și cu echipe de avocați excepționali, care le-au făcut față cu o măiestrie la care nu pot decât să aspir”
GNP obține o soluție favorabilă pentru un operator de platformă, ce ar putea să contureze o practică constantă și predictibilă, în baza căreia autoritățile de reglementare naționale vor analiza întinderea răspunderii furnizorilor de servicii intermediare. Problemele juridice ridicate în acest litigiu vizează în principal modul de interpretare și aplicare a reglementărilor din Regimul eCommerce și DSA | Avocații Octavian Adam (Partener), Cristina Badea (Senior Associate) și Alice Moisac (Associate), în prim plan
Studiu Refinitiv | Piața tranzacțiilor de M&A a continuat să crească în Q1 ̸ 2025 pe piețele emergente și la nivel nivel global. CMS își menține poziția fruntașă la nivel global și în Europa de Est, regiune în care și RTPR întră în Top 3
Cum lucrează echipele Băncilă, Diaconu și Asociații (EY Law) și Grants & Incentives Avisory (EY), în proiectele care vizează accesarea ajutoarelor de stat, în care au o rată de succes mai mare de 90% | Ramificarea multidisciplinară a expertizei permite echipei să ofere clienților o viziune completă asupra pașilor de parcurs și modului în care pot implementa soluțiile propuse, astfel încât să obțină cele mai mari beneficii. Ce servicii integrate asigură clienților și care sunt strategiile pentru maximizarea șanselor de obținere a fondurilor
OMV Aktiengesellschaft a mers pe mâna avocaților de la ZRVP într-un alt arbitraj ICC cu statul român și a câștigat încă 47 mil. €, plus dobânzi. Pretenții de alte 50 mil. € la orizont, într-o procedură nouă, inițiată în decembrie 2024, în care lucrează deja aceeași echipă de avocați
Familia Umbrărescu, cu sprijinul Bulboacă & Asociații, preia acționariatul Totalgaz Industrie – lider strategic în echipamente pentru gaze naturale
VIDEO | Pastila de insolvență – Deschiderea procedurii la cererea debitorului (powered by ZRVP)
Women Lawyers | De vorbă cu Anca Simeria (Partener Popescu & Asociații), avocat care s-a format și a profesat în cadrul unora dintre cele mai mari societăți de avocatură din România: ”Din perspectiva mea, Popescu & Asociații este probabil singura societate de avocatură din România în care există un echilibru perfect între serviciile de consultanță, litigii și dreptul penal al afacerilor, ceea ce înseamnă posibilitatea concretă de a acorda clienților servicii avocațiale integrate și de a avea o viziune cuprinzătoare asupra implicațiilor unui mandat”
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv | Consultanță
Filip & Company asistă Fondurile Apax în achiziția preconizată a diviziei de Trezorerie și Piețe de Capital a Finastra | Alina Stancu Bîrsan (partener) a coordonat echipa, cu Ioan Dumitrașcu (partener) în prim plan
Women Lawyers | Ramona Pentilescu (Counsel PNSA) și-a început cariera profesională în administrația publică, intrând în profesia de avocat abia în a treia decadă de viață. Reputația excelentă, portofoliul de proiecte și clienți de top, dar și mediul intern care susține colaborarea și dezvoltarea profesională au determinat-o să aleagă PNSA și să rămână aici. „Prețuiesc echipa nu numai pentru profesionalismul desăvârșit și excelența avocaturii practicate aici, dar și pentru caracterul uman și veritabil colegial al colaborării”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...