Grindeanu: Dacă această coaliție va da greș, România va da greș; dincolo e doar deșertul populismului
10 Octombrie 2025 Agerpres
El a subliniat că este important ca între parteneri să existe un echilibru, ''să nu se acționeze pe baza unor accente autoritare și impulsive, ci prin ascultarea tuturor opiniilor''.
Liderul interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat vineri că ''dincolo de coaliția de guvernare este doar deșertul populismului'', menționând că dacă această coaliție va da greș, România va da greș, afirmație făcută la Congresul Uniunii Democrate Maghiare din România (UDMR).
''Mă bucur să fiu, astăzi, aici, la congresul UDMR, alături de oameni care, dincolo de politică, înțeleg ce înseamnă loialitatea și sprijinul direct pentru un proiect comun și când spun asta mă gândesc, în primul rând, la aderarea României la spațiul Schengen, care s-a realizat în timpul președinției Ungariei la Consiliul Uniunii Europene. Îi mulțumesc lui Viktor Orban și poporului maghiar pentru că au fost printre principalii, dacă nu principalul nostru susținător în atingerea acestui obiectiv național'', a afirmat Grindeanu.
''Mă bucur să fiu, astăzi, aici, la congresul UDMR, alături de oameni care, dincolo de politică, înțeleg ce înseamnă loialitatea și sprijinul direct pentru un proiect comun și când spun asta mă gândesc, în primul rând, la aderarea României la spațiul Schengen, care s-a realizat în timpul președinției Ungariei la Consiliul Uniunii Europene. Îi mulțumesc lui Viktor Orban și poporului maghiar pentru că au fost printre principalii, dacă nu principalul nostru susținător în atingerea acestui obiectiv național'', a afirmat Grindeanu.
El a spus că România a fost ''ținută la ușa Schengen'' timp de 13 ani, iar acest proiect a fost finalizat la sfârșitul anului trecut, la Budapesta.
Grindeanu a menționat că acest exemplu demonstrează că unitatea și respectul reciproc sunt mai puternice decât diferențele.
A subliniat că România trece printr-o perioadă complicată, în care ''tentația populismului este tot mai mare, iar răbdarea oamenilor este tot mai mică''.
''Astăzi, de pe scena congresului UDMR, vreau să vă vorbesc despre unitate, unitatea dintre noi, partidele de guvernare și, poate cel mai important, unitate și reconciliere cu o mare parte din societate. Avem nevoie de acest lucru, pentru că România trece printr-o perioadă complicată, în care tentația populismului este tot mai mare, iar răbdarea oamenilor este tot mai mică. Dacă noi vom da greș, România va da greș și nu ne vom putea ierta acest lucru. Nu trebuie să fardăm adevărul. Dincolo de noi, de această coaliție, este doar deșertul populismului și asta știm cu toții. Depinde doar de noi dacă vom permite asta, iar aici trebuie să apreciem echilibrul pe care UDMR l-a adus în viața politică românească, în general, și în interiorul acestei coaliții, în mod special'', a adăugat Grindeanu.
Liderul interimar al PSD a mai spus că ''moderația, consecvența și respectul pentru cuvântul dat nu sunt calități etnice'', ci reprezintă valori politice și morale care ar trebui să ghideze pe toată lumea.
''Sigur că într-o coaliție de guvernare diferențele de opinie sunt firești. Avem partide cu identități proprii, iar experiența ne-a arătat că uneori dezbaterea dintre noi poate fi, așa cum vedeți aproape zilnic, extrem de intensă. Și, dacă tot suntem la congresul UDMR, între prieteni, permiteți-mi să rezum acest lucru, spunând că uneori în coaliție pare că vorbim pe limbi diferite, dar vă asigur că asta nu este din cauza dumneavoastră, a prietenilor din UDMR. Uneori reușim să ne încurcăm în traducere chiar și fără ajutorul maghiarilor'', a adăugat Grindeanu.
El a subliniat că este important ca între parteneri să existe un echilibru, ''să nu se acționeze pe baza unor accente autoritare și impulsive, ci prin ascultarea tuturor opiniilor''.
''Trebuie să rămânem uniți în ceea ce contează cu adevărat: protejarea puterii de cumpărare a românilor, relansarea economiei, salvarea firmelor autohtone și, nu în ultimul rând, stabilitatea țării. România traversează o perioadă dificilă, de aceea Partidul Social Democrat a venit cu diverse propuneri concrete, aplicabile și orientate spre binele românilor'', a mai arătat Grindeanu.
Sorin Grindeanu a făcut un apel public către partenerii de la UDMR să contribuie activ la construcția planului național de relansare economică a României.
''Cred că este momentul să vorbim și despre așa ceva și trebuie să intrăm în această etapă. România are șansa de a demonstra că poate combina responsabilitatea fiscală cu protecția socială, fără a sacrifica niciuna dintre ele. Din experiența mea, știu că politicile pentru oameni nu se fac nici din birouri izolate, nici din studii teoretice, ci se fac cu cei care cunosc realitatea din teren, care știu cum funcționează și cum se dezvoltă o comunitate'', a adăugat Grindeanu.
El a evidențiat că istoria UDMR este ''o poveste de succes'' despre cum se poate rămâne relevant în politică, ''fără excese, zgomot, dar cu seriozitate și cu tenacitate''.
''Cu experiența pe care o au, UDMR și PSD pot demonstra că maturitatea politică nu este o slăbiciune, ci este o forță solidă în aceste vremuri. (...) Am încredere că sub conducerea prietenului meu Kelemen Hunor, UDMR va rămâne același partener serios de guvernare și că vom reuși să atingem împreună în coaliție și cu celelalte forțe politice ceea ce ne-am angajat în fața oamenilor. Trebuie să fim conștienți că respectul și bunăstarea nu pot fi livrate de un singur partid, ci de către noi toți, împreună'', a mai transmis Grindeanu.
La acest eveniment sunt prezenți premierul României, Ilie Bolojan, și omologul său ungar, Viktor Orban.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 787 / 10841 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Bucharest Arbitration Days 2026: Probele în arbitrajul internațional: principii și practici în evoluție
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a Junior Associate | Dispute Resolution
Meet the Professionals | Din vorbă în vorbă cu Lidia Zărnescu, recent promovată Counsel la Kinstellar despre un parcurs în Dreptul muncii construit cu răbdare și cu oameni valoroși, întâlniți la momentele potrivite: ”Văd cariera ca pe un maraton, nu ca pe un sprint; dacă se „ard” etape, se pierd lecții și valori esențiale. Cred că adevărata valoare a unui avocat stă în modul în care își folosește expertiza pentru a crea valoare pentru cei din jur”
Cum se construiește o practică solidă de achiziții publice într-o piață marcată de presiunea termenelor, complexitatea proiectelor și exigențe tot mai ridicate de conformitate | De vorbă cu Ramona Pentilescu, Partener PNSA, despre sofisticarea mandatelor și despre modul în care echipa îmbină rigoarea juridică și pragmatismul operațional pentru a menține proiectele pe traiectoria stabilită, indiferent de obstacolele apărute pe parcurs
ZRVP, distinsă cu titlul de “Romania Patent Firm of the Year” la gala Managing IP Awards 2026 | De vorbă cu Alina Tugearu (Partener) despre proprietatea intelectuală ca teren de strategie, prevenție și confruntare juridică în dosare cu miză ridicată: ”Am convingerea că implicarea în unele dintre cele mai sofisticate și relevante dosare din piață a contribuit la recunoașterea de care ne bucurăm azi”
CMS a fost alături de Oresa în vânzarea participației deținute la RBC, cu o echipă condusă de partenerii Horea Popescu și Eva Talmacsi (UK). O echipă coordonată de Ana Radnev (Partner) a asistat și creditorii în finanțarea sindicalizată asociată tranzacției
Codezilla și Țuca Zbârcea & Asociații lansează Benvolio, o platformă AI pentru domeniile juridic și fiscal | Gabriel Zbârcea (Managing Partner - TZA): Platforma este deja utilizată zilnic în cadrul echipei noastre
ZRVP și Wolf Theiss vor găzdui pe 3 iunie 2026 un eveniment VIAC pe tema parcursului profesional în arbitrajul internațional
Kinstellar își consolidează prezența pe axa italo-română prin cooptarea lui Daniele Iàcona, care preia coordonarea biroului dedicat clienților italieni | El va extinde relațiile Kinstellar cu clienții italieni și casele de avocatură partenere, în coordonare cu echipele regionale ale firmei
LegiTeam: GNP Guia Naghi and Partners is recruiting new talent | Dispute Resolution and Arbitration
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
EXCLUSIV : Judecătorii CJUE au audiat cel mai important caz de concurență venit din România până acum - Cauza C-357 ̸ 25 Groupama Asigurări. Valentin Berea (Partener RTPR) a coordonat apărarea asigurătorului român în acest caz, cu o echipă mixtă RTPR ̸ A&O Shearman, din care au făcut parte avocați din România și Ungaria | Valentin Berea, pentru BizLawyer: „Este genul de caz care te face să îți iubești profesia”
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





