ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Frumosu (BEI): Avem foarte multe miliarde gata să sprijine România în dezvoltarea sistemului feroviar

14 Octombrie 2025   |   Agerpres

El a subliniat că BEI sprijină proiectele nu doar financiar, ci şi cu asistenţă tehnică.

 
 
Banca Europeană de Investiţii (BEI) are foarte multe miliarde gata să sprijine România în dezvoltarea sistemului feroviar, în condiţiile în care numai pentru trei proiecte de reabilitare şi modernizare a liniilor de cale ferată, respectiv Episcopia Bihor - Cluj, Arad - Caransebeş şi Braşov - Sighişoara, a alocat o finanţare de aproape 3 miliarde de euro, a declarat, marţi, Mihai Frumosu, senior Transport Expert, BEI, la Zilele Feroviare.

"În România, cel puţin dacă spun trei proiecte - Episcopia Bihor - Cluj, Arad - Caransebeş, Braşov - Sighişoara, doar aceste trei proiecte - de fapt majoritatea proiectelor feroviare din România sunt sprijinite de Banca Europeană de Investiţii financiar şi din punct de vedere al asistenţei tehnice - aici, în trei proiecte, vorbim de aproape 3 miliarde de euro, deci sprijinul financiar al Băncii Europene de Investiţii se ridică la multe, multe miliarde", a afirmat Mihai Frumosu.


El a subliniat că BEI sprijină proiectele nu doar financiar, ci şi cu asistenţă tehnică.

"Banca Europeană de Investiţii, în numele Comisiei, administrează şi certificatele verzi şi avem trenuri care s-au achiziţionat prin aceste certificate verzi şi noi sprijinim şi cu asistenţă tehnică - eu aşa am început cariera la bancă - prin activitatea pe care o prestăm noi prin cele două iniţiative ale băncii PASSA şi Jaspers, prin care sprijinim implementarea şi pregătirea proiectelor cu predilecţie a celor feroviare, pentru că domeniul feroviar este foarte important pentru noi, pentru bancă. De ce? Când vorbim de îmbunătăţirea condiţiilor climatice, trecerea de la alte sisteme de transport către sistemul feroviar este foarte importantă pentru îmbunătăţirea reducerii emisiilor de carbon. Deci, pentru noi, sistemul feroviar este un subiect de suflet pe care îl sprijinim atât din punct de vedere al asistenţei tehnice, cât şi din punct de vede al banilor", a arătat Frumosu.

Reprezentantul BEI a transmis că banca are foarte multe miliarde de euro care pot fi puse la dispoziţia la dispoziţia României pentru proiecte în domeniul feroviar, cum ar fi introducerea unor linii de mare viteză.

"Noi avem foarte multe miliarde gata să sprijine România în dezvoltarea sistemului feroviar şi ne dorim să fim în continuare alături după mulţi ani de zile. Noi suntem de peste 30 de ani prezenţi în România, ne dorim să-i fim în continuare alături (...) O iniţiativă a României pe care noi am sprijinit-o din punct de vedere tehnic şi care sperăm că va duce România pe o altă treaptă a dezvoltării feroviare este introducerea unor linii de mare viteză", a adăugat acesta.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 559 / 10623
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam - Oportunitate de carieră | Avocat definitiv – Achiziții publice & Infrastructură
Achiziții Publice | Cristina IVAN, Managing Partner Ivan şi Asociaţii: Arhitectura colectivă a ofertei - Cine ofertează, ce se evaluează, cui i se atribuie şi cine, în realitate, execută
Inflația la control | Instanța confirmă: Fiscul datorează și actualizarea cu inflația, nu doar dobânda fiscală. Soluție obținută de Băncilă, Diaconu și Asociații, cu o echipă coordonată de Emanuel Băncilă (Partener)
Dispute-Resolution.Center: România în Legal 500 EMEA (2026) – White-collar crime | O practică cu mai multe centre de putere: firmele cu activitate intensă, avocații care dau greutate practicii și dosarele care au contat în evaluare
In-houseLegal: Loredana Coraș, Country Legal Counsel la PKO Bank Polski România, distinsă cu premiul Compliance Innovator la Lexology European Awards 2026 | ”Următoarea etapă a inovației în compliance și în activitatea juridică va fi definită de capacitatea de a integra tehnologia într-un mod responsabil, fără a pierde din vedere rolul acestei funcții, acela de a proteja banca”, spune unul dintre cei mai vizibili avocați interni din Europa
Concurenta.ro | Chambers Europe 2026 - Cine domină practica de Competition ̸ Antitrust: Liderii își apără pozițiile, dar presiunea venită din eșalonul secund și din zona firmelor de nișă devine tot mai vizibilă
Achiziții-Publice.ro | România în ariile Projects și Projects & Energy din Chambers Europe 2026: NNDKP este liderul prezenței în vârful ierarhiei, iar Țuca Zbârcea & Asociații are o vizibilitate transversală foarte puternică. Filip & Company are una dintre cele mai bune formule de senioritate, iar CMS beneficiază pe profilul foarte puternic al Variniei Radu
Dispute-Resolution.Center: Cei mai buni litigatori din România, văzuți de Chambers Europe 2026 | Cine sunt practicienii apreciați de clienți în practica de Dispute Resolution și ce spun clienții despre aceștia. 11 avocați români sunt evidențiați în practica de arbitraj
Filip & Company anunță promovările anuale: Rebecca Marina devine partener, opt counsels și șase senior associates fac un pas înainte în carieră | Cristina Filip, co-managing partner Filip & Company: ”O recunoaștere a performanței individuale deosebite a colegilor noștri, dar și o dovadă că echipa susține creșterea noilor generații de lideri”
Kinstellar, alături de Habitex la vânzarea fostei fabrici de textile din Baia Mare către Jumbo | Iunia Nagy (managing associate) și Malina Andries (associate), în prim plan
BACIU PARTNERS, singura firmă din România clasată în Band 1 pentru Proprietate Intelectuală și Tehnologie, Media și Telecomunicații în Chambers Europe
Noi promovări în cadrul Popovici Nițu Stoica & Asociații. Trei avocați fac un pas înainte în carieră
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...