ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Fondul de relansare european post-pandemie: Ministrul francez al economiei denunţă ritmul lent de ratificare în UE

02 Aprilie 2021   |   Agerpres

Bruno Le Maire a denunţat "state precum Germania, care pun termene suplimentare, în condiţiile în care Curtea Constituţională germană a fost sesizată să se pronunţe dacă aceşti bani trebuie sau nu deblocaţi".

 
 
Ministrul francez al economiei, Bruno Le Maire, a criticat vineri ritmul lent al unor ţări, printre care Germania, de ratificare a Fondului de relansare european post-pandemie, în valoare de 750 de miliarde de euro, o etapă indispensabilă pentru efectuarea plăţilor către toate statele membre ale Uniunii Europene (UE), informează AFP.
 
"După cum constat, cavaleria americană soseşte la timp, banii sunt acolo, sunt în SUA", a declarat ministrul francez la postul CNews, făcând aluzie la serialul televizat Rintintin, în care "cavaleria soseşte întotdeauna la timp". "Mi-ar fi plăcut ca şi cavaleria europeană să sosească la timp", a adăugat el, exprimându-şi îngrijorarea cu privire la faptul că "instrumentul privind resursele proprii, cel care permite plata banilor europeni, nu a fost nici acum ratificat de (toate) cele 27 de state membre ale UE".
 
Bruno Le Maire a denunţat "state precum Germania, care pun termene suplimentare, în condiţiile în care Curtea Constituţională germană a fost sesizată să se pronunţe dacă aceşti bani trebuie sau nu deblocaţi".
 
"Eu le-am promis francezilor că banii europeni vor veni la începutul verii, începutul lui iulie. Îmi place să-mi ţin promisiunile şi mi-ar plăcea ca Europa să înţeleagă că nu putem aştepta pentru a dispune de aceşti bani, că procedurile trebuie accelerate şi că Istoria nu aşteaptă", a insistat el.
 
"Creşterea este acum, relansarea este acum, în 2022 şi 2023 va fi prea târziu, chinezii şi americanii ne vor fi depăşit", a subliniat ministrul francez.
 
Vinerea trecută, Curtea Constituţională a Germaniei a suspendat procesul de ratificare a Fondului UE de relansare post-pandemie în valoare de 750 de miliarde de euro, din cauza unui recurs înaintat împotriva acestui mecanism ce are la bază constituirea unei datorii europene comune.
 
După Comisia Europeană, luni, şi secretarul de stat pentru afaceri europene al Franţei, Clement Beaune, şi-a exprimat miercuri optimismul cu privire la posibilitatea de a pune în aplicare planul de relansare "începând din vară", poate chiar din luna mai.
 
Negociat în vara anului trecut de cele 27 de ţări membre ale UE, fondul de relansare este destinat să facă faţă consecinţelor economice ale pandemiei de COVID-19. Până acum, el a fost ratificat de 16 ţări, printre care Franţa, Italia şi Spania. 
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 7992 / 10416
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Kinstellar oferă consultanță Garbe Industrial la intrarea strategică pe piața din România, susținută de un parteneriat cu Fortress Real Estate Investments Limited | Echipă multidisciplinară pentru acest proiect, coordonată de Victor Constantinescu (Partener), împreună cu Corina Oancea (Managing Associate) și Mălina Andrieș (Associate)
Cum se formează un Partener într-o firmă de avocatură de top | De vorbă cu Bianca Chiurtu, avocatul care a parcurs drumul de la stagiar la partener în cadrul PNSA, despre maturizarea profesională într-una dintre cele mai puternice case locale de avocați, despre echipă, mentorat și performanță într-o profesie în care presiunea este constantă, iar diferența o fac valorile clare și consistența profesională
NNDKP a asistat Holcim România în legătură cu achiziția Uranus Pluton SRL. Ruxandra Bologa (Partener) a coordonat echipa
Practica de litigii de la Băncilă, Diaconu & Asociații funcționează ca un vector de influență în piață, capabil să genereze nu doar soluții favorabile punctuale, ci și transformări de fond în modul în care sunt interpretate și aplicate normele legale în domenii cheie ale economiei | De vorbă cu Emanuel Băncilă (Senior Partner) și Adriana Dobre (Partener) despre dinamica pieței, sofisticarea conflictelor juridice și infrastructura invizibilă a performanței în litigii
În spatele scenei, alături de experimentata echipă de Investigații de la Mușat & Asocații, descrisă de ghidurile juridice internaționale drept un reper al pieței românești în white-collar crime | Detalii mai puțin cunoscute despre modul în care lucrează avocații, aproape invizibili pentru angajații clientului, cum se obține ”tabloul probator” respectând legislația și drepturile angajaților, metodele folosite și provocările des întâlnite în astfel de mandate, într-o discuție cu partenerii Ștefan Diaconescu și Alexandru Terța, doi dintre cei mai experimentați avocați de pe piața locală
Practica de Real Estate a D&B David și Baias, între experiză profundă și inovare: echipă interdisciplinară, suport PwC și activitate intensă în retail, industrial și agri care permit structurarea tranzacțiilor cu risc redus, asigurarea lichidităților și implementarea rapidă a proiectelor | De vorbă cu Georgiana Bălan (Counsel) despre ”mișcările” din piața imobiliară și modul în care echipa oferă clienților predictibilitate, protecție și viteză în realizarea proiectelor
Clifford Chance Badea, consultantul juridic al băncilor în tranzacția prin care BCR și Erste Group finanțează cu 58,5 mil. € parcul eolian din Săcele, dezvoltat de Greenvolt Power
Promovări la Schoenherr | Magdalena Roibu a devenit Partner, Adriana Stănculescu a preluat în rolul de Counsel, iar Carla Filip și Sabina Aionesei au făcut un pas înainte în carieră
Piața imobiliară recompensează proiectele bine fundamentate juridic și urbanistic și penalizează improvizația, spun avocații de Real Estate de la Mitel & Asociații. Din această perspectivă, ajustarea actuală nu este o resetare, ci un pas necesar către maturizarea pieței și consolidarea încrederii între dezvoltatori, finanțatori și beneficiari | De vorbă cu Ioana Negrea (Partener) despre disciplina due-diligence-ului, presiunea urbanismului în marile orașe și modul în care echipa gestionează mandatele
KPMG Legal – Toncescu și Asociații își consolidează practica de Concurență într-o zonă de maturitate strategică, în care mandatele sensibile sunt gestionate cu viziune, disciplină procedurală și o capacitate reală de anticipare a riscurilor | De vorbă cu Mona Banu (Counsel) despre modul în care se schimbă natura riscurilor și cum se repoziționează autoritățile, care sunt liniile mari ale noilor investigații și cum face diferența o echipă compactă, cu competențe complementare și reflexe formate pe cazuri complicate
Promovări în echipa RTPR: patru avocați urcă pe poziția de Counsel, alți șapte fac un pas înainte în carieră | Costin Tărăcilă, Managing Partner: ”Investim în profesioniști care reușesc să transforme provocările juridice în soluții strategice, consolidând poziția firmei noastre ca lider în România și oferind clienților noștri cele mai bune servicii”
Mușat & Asociații intră și în arbitrajul ICSID inițiat de Starcom Holding, acționarul principal al grupului Eurohold Bulgaria și va lupta, de partea statului român, cu Pinsent Masons (Londra), DGKV (Sofia) și CMS (București)
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...