ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Drăgan (ME): Strategia energetică va fi pusă în perioada următoare în dezbatere publică

10 Aprilie 2024   |   Agerpres

”Ea va avea la bază doar principii, domenii strategice de dezvoltat. Nu va fi vorba de proiecte, foarte important, pentru că ne dorim ca după aceea această strategie să fie implementată prin proiecte punctuale", a spus Drăgan.

 
 
Strategia energetică va fi pusă în perioada următoare în dezbatere publică, în prezent lucrându-se la draftul adaptat, actualizat al acesteia, a declarat, marţi, Dan Drăgan, secretar de stat în Ministerul Energiei.

"Merită menţionat faptul că suntem în elaborarea Strategiei energetice. Va fi pusă în perioada următoare în dezbatere publică. Lucrăm la draftul adaptat, actualizat al acestei strategii şi vă invităm, ca şi până acum, să transmiteţi toate observaţiile dumneavoastră, toate punctele de vedere pentru a reuşi să le înglobăm în această strategie. Ea va avea la bază doar principii, domenii strategice de dezvoltat. Nu va fi vorba de proiecte, foarte important, pentru că ne dorim ca după aceea această strategie să fie implementată prin proiecte punctuale", a spus Drăgan la Energy CEO Forum, organizat de The Diplomat.


La rândul său, directorul general al Hidroelectrica, Karoly Borbely, a salutat eforturile privind actualizarea Strategiei energetice şi a subliniat că toate companiile din energie au o viziune, dar nu există una integrată.

"Salut eforturile ministerului de a dezbate şi de a actualiza Strategia energetică. Este incredibil cum o ţară ca noi, cu resurse energetice extraordinare, să nu aibă o strategie actualizată, updatată şi tot timpul să ne trezim că suntem puşi în faţa unei situaţii, să zicem, destul de interesante, ceea ce se întâmplă acum pe pieţele din energie, şi să n-avem o viziune foarte clară, cu toate că avem resurse, avem companii puternice. Şi Romgaz, şi Hidroelectrica, şi celelalte companii, avem fiecare o viziune, dar n-avem una integrată. Ce vă spuneam eu că îmi doresc să văd: care e planul României în zona de energie eoliană şi solară. Ar fi un lucru extrem de important nu doar pentru noi, ci şi pentru cei care operează reţelele de distribuţie. Sunt foarte multe proiecte în curs. Să vedem ce se va întâmpla cu ele. Aşa că, din punctul nostru de vedere, lucrăm deja la propunerile pe care le vom transmite Ministerul Energiei. Cu siguranţă vor mai fi dezbateri şi o să participăm la ele", a afirmat Karoly Borbely.

Corneliu Bodea, CEO Adrem şi preşedinte al Centrului Român al Energiei, a menţionat că Strategia aflată în lucru se bazează pe trei principii majore, securitate, accesibilitate şi sustenabilitate, şi are nouă principii de bază.

"Subiectul subliniat legat de Strategia energetică mă pune într-o poziţie oarecum defensivă, pentru că în calitate de membru al Consiliului onorific al ministrului Energiei, care are ca obiectiv să lucreze la Strategia energetică, trebuie să apăr această iniţiativă şi o fac cu autenticitate, adică nu o fac doar pentru că sunt membru în acest consiliu. Vreau să vă spun că în ultimele, probabil, şase luni, începând octombrie-noiembrie, acest Consiliu a lucrat destul de intens în a contura ceea ce urmează a fi noua Strategie energetică a României. Acest document urmează să fie finalizat de minister în curând şi propus în dezbatere publică, ocazie cu care vom putea cu toţi să ne spunem părerea. Vreau să vă spun că acest document (...) se bazează pe trei principii majore, de altfel principii recunoscute mondial, pentru că sunt principiile stabilite acum câţiva ani buni de către Consiliul Mondial al Energiei, şi anume: securitate, accesibilitate şi sustenabilitate. Apoi, există nouă principii de bază, principii strategice pe care se bazează documentul. N-o să intru în amănunte. Ideea este că la nivel strategic, viziunea în ceea ce priveşte viitorul energetic al României este destul de clară. Angajamentele României în acest sens sunt, de asemenea, clare şi vor fi susţinute de ceea ce urmează a fi noua Strategie energetică. Dar, de altfel, sunt deja asumate prin alte documente, prin ţinte pe care România le-a acceptat sau se află în negociere, inclusiv PNIESC (Planul Naţional Integrat în domeniul Energiei şi Schimbărilor Climatice nr), care este un document mai complicat, pentru că, spre deosebire de strategie, conţine proiecte concrete, ţinute concrete şi de aceea trebuie să treacă prin această consultare şi aprobare, inclusiv cu Ministerul Mediului", a explicat Bodea.

El a adăugat că avem ţinte, ştim ce ne dorim de la viitorul energetic (să fie sustenabil, să fie securitate energetică şi energia să fie accesibilă) şi, ceea ce este foarte important, avem şi bani.

"Avem şi bani. Este foarte important că avem bani. Probabil că generaţia noastră de ingineri, de specialişti în domeniul energiei beneficiază de cea mai prolifică, cea mai bună, cea mai optimistă perioadă de mulţi ani din acest punct de vedere, pentru că beneficiem de surse enorme financiare. Vorbim de zeci de miliarde, Fondul de modernizare, PNRR şi alte surse, inclusiv băncile private. Şi vedem un apetit extrem de mare al fondurilor private, al companiilor care investesc cu bani de la bancă sau cu proprii bani în proiecte de energie. Avem bani, avem ţinte, vom avea inclusiv şi o strategie aprobată. Ce n-avem? N-avem două lucruri foarte importante, după părerea mea, şi aici trebuie să ne concentrăm. Nu avem timp, şi e grav să nu ai timp, pentru că timpul e o resursă dificil de gestionat. N-avem timp, pentru că avem nişte ţinte care se apropie foarte tare de noi. Avem ţinte pentru 2030. (...) şi nu avem coerenţă. N-avem coerenţă pentru că noi suntem dezaliniaţi cu anumite lucruri. Şi o să dau un singur exemplu: avem o strategie care vizează creşterea gradului de inteligenţă a reţelei, investiţiile în ceea ce înseamnă digitalizare. În schimb, avem riscul ca principalii beneficiari de investiţii în digitalizare, adică infrastructura de transport şi distribuţie de energie, să nu poată beneficia de o recunoaştere aşa cum ar merita a acestor costuri în ceea ce înseamnă reglementarea pe perioada următoare", a punctat Corneliu Bodea.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 1980 / 10585
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam - Oportunitate de carieră | Avocat definitiv – Achiziții publice & Infrastructură
Peligrad Law își întărește practicile de Arbitraj, Corporate și Fuziuni & Achiziții prin cooptarea lui Daniel Vișoiu și a Andreei-Alexandra Liviță | Mișcarea aduce firmei un plus de forță pe mandate transfrontaliere, restructurări corporative și dispute internaționale cu miză ridicată
Soluție definitivă la ÎCCJ, obținută de Țuca Zbârcea & Asociații: Colecția de artă comparată „Alexandra și Barbu Slătineanu”, restituită moștenitorilor după 16 ani de procese
În spatele scenei, alături de echipa de Investigatii interne & Audit penal de la Popescu & Asociații | De vorbă cu partenerii Adrian Chirvase și Adina Vlaicu despre mecanismele din spatele succesului reputat în această arie și modul în care echipa sprijină organizațiile în menținerea unor standarde înalte de integritate. Expertiza de top și rigoarea procedurală devin instrumente de gestionare a riscurilor comerciale
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Commercial group (3-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
Popescu Roman Radu Florea & Associates asistă Yeșilyurt Enerji într-o finanțare de 20 de milioane de euro pentru un proiect solar de 49 MW
Norvegienii de la LINK Mobility preiau Web2SMS de la Netopia Holding, cel mai mare furnizor local de mesagerie A2P din România. Avocați cu senioritate înaltă în tranzacția gestionată juridic la nivel de managing partner
OMV Aktiengesellschaft a câștigat, la Paris, încă o dispută legată de costurile de mediu derivate din privatizarea Petrom. Statul român trebuie să plătească 59 mil. €, din care 28 mil. € dobânzi și costuri arbitrale, după un arbitraj câștigat de Zamfirescu Racoți Vasile & Partners și Norton Rose Fulbright | Argumentele statului - ajutor de stat ilegal și o privatizare dezavantajoasă - nu au stat în picioare
Mitel & Asociații gestionează mandate de M&A de înaltă complexitate în sectorul Healthcare & Pharma, oferind soluții juridice integrate pentru pentru marile grupuri medicale în procese de consolidare strategică. De vorbă cu Mădălina Mitel și Șerban Suchea despre efervescența din Sănătate și capacitatea echipei de a oferi soluții juridice adaptate noilor realități economice
ZRVP numește un nou partener și promovează alți șapte avocați | Cosmin Vasile (Managing Partner): ”Povestea școlii de avocați ZRVP merge mai departe cu fiecare generație care crește în firmă și înțelege că avocatura este o profesie care se clădește în timp, prin disciplină, responsabilitate și multă muncă”
Pas strategic pentru Legal Ground | Firma independentă de tip boutique se alătură rețelei globale The Law Firm Network, cunoascută pentru selectictivitate și criteriile de aderare stricte. Răspuns firesc la nevoile tot mai sofisticate ale clienților corporativi, care caută soluții juridice integrate în tranzacții ce depășesc adesea frontierele naționale
Lista scurtă a finaliștilor “Chambers Europe Awards - 2026” | Șase firme din România, dintre care patru locale independente, luptă pentru trofeu: PNSA, NNDKP și ȚZA sunt prezențe constante la gala premiilor, iar Filip & Company este nominalizată pentru a cincea oară consecutiv. Schoenherr și CMS, pe lista scurtă pentru regiunea CEE
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...