ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Dinu (DNSC): Recomandăm organizaţiilor ce intră sub incidenţa Directivei NIS II să se înscrie în Registrul entităţilor; amenda ajunge la 500.000 lei

30 Octombrie 2025   |   Agerpres

Potrivit acestuia, în prezent, reprezentanţii DNSC analizează documentele şi notificările care au fost transmise de entităţi, pentru a stabili unde se încadrează organizaţiile, la ce categorii de risc, astfel încât să fie proporţional aplicate şi obligaţiile ulterioare.

 
 
Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică recomandă organizaţiilor care intră sub incidenţa Directivei NIS II să se înscrie în Registrul entităţilor, amenda pentru neînscriere putând ajunge până la 500.000 lei, a declarat, joi, Gabriel Dinu, director adjunct la DNSC.

"Am reuşit să transpunem Directiva NIS în legislaţia naţională la sfârşitul anului trecut. Am fost între primele şase ţări care am făcut acest lucru. În momentul de faţă, sunt 12 ţări care au reuşit transpunerea, în Uniunea Europeană, deci încă suntem în grafic faţă de alte state. Am reuşit între timp să emitem şi primele norme subsecvente, astfel încât s-a început procesul de înscriere a entităţilor esenţiale. Termenul de înscriere a şi trecut, pe 22 septembrie s-a determinat acest termen. Din păcate, nu s-au înscris toate organizaţiile care aveau această obligaţie, sens în care, celor care reprezentaţi organizaţii ce intră sub incidenţa Directivei NIS II vă fac recomandarea de a transmite de urgenţă către DNSC cererea de înscriere în Registrul entităţilor. Vă amintesc, de asemenea, că amenda pentru neînscrierea în registru ajunge până la 500.000 lei", a spus Dinu, la Forumul de Securitate Cibernetică în Energie.


El a reamintit obligaţiile din Directiva NIS II: cea de a implementa măsurile de gestionare a riscurilor prevăzute de Directivă, responsabilitate ce revine conducerii organizaţiilor care intră sub incidenţa legii, care au, de asemenea, obligaţia personală de a urma cursuri care să îi ajute să înţeleagă problematica de management al riscurilor de securitate cibernetică; cele cu privire la training-ul personalului, de creştere a nivelului de înţelegere a obligaţiilor şi a riscurilor de securitate cibernetică pentru tot personalul organizaţiilor; cea de a desemna persoane responsabile pentru securitatea reţelelor şi sistemelor informatice la nivelul organizaţiilor; obligaţia de a implementa măsuri de management al riscului şi de rezilienţă.

"Practic, aceasta este baza directivei. Bineînţeles, există obligaţia de a raporta către DNSC incidentele semnificative. Din fericire, anul acesta, deşi incidentele nu au lipsit, nu am avut incidente care să genereze un impact care să ne ducă într-o zonă mediatică foarte relevantă", a subliniat oficialul DNSC.

Potrivit acestuia, în prezent, reprezentanţii DNSC analizează documentele şi notificările care au fost transmise de entităţi, pentru a stabili unde se încadrează organizaţiile, la ce categorii de risc, astfel încât să fie proporţional aplicate şi obligaţiile ulterioare. După ce se va finaliza acest proces şi vor fi emise deciziile pentru înregistrarea entităţilor în registru - miercuri au fost emise primele două decizii pentru primele două entităţi esenţiale - va exista o perioadă de 60 de zile până la care organizaţiile trebuie să îşi realizeze evaluarea nivelului de risc.

"Această evaluare a nivelului de risc este foarte relevantă pentru că, în funcţie de categoriile de risc care sunt relevante pentru entitate, probabilitatea şi impactul acestora şi de dimensiunea entităţii, printr-un calcul destul de simplu, se va ajunge la un scor care le va încadra într-o anumită categorie în ceea ce priveşte complexitatea cerinţelor de securitate cibernetică pe care va trebui să le implementeze. Este un pas foarte relevant, pentru că el stabileşte obligaţiile viitoare ale organizaţiei pe o perioadă semnificativă de timp. De asemenea, după realizarea acestui pas, după transmiterea către noi a rezultatului evaluării nivelului de risc, entităţile vor trebui să-şi facă autoevaluarea nivelului de maturitate. În funcţie de categoria de cerinţe care i se aplică, entitatea va utiliza un instrument pe care noi îl vom pune la dispoziţie, pentru a evalua în ce măsură a implementat cerinţele de securitate, controalele care sunt prevăzute de cerinţă. Este un pas la fel foarte important, pentru că, la sfârşitul acestui pas, organizaţia îşi va face un plan de măsuri pentru remedierea deficienţelor şi pentru atingerea nivelului optim de securitate, plan de măsuri care, în cazul entităţilor esenţiale, trebuie să fie transmis şi către DNSC, pentru a putea să fie monitorizat în perioada următoare", a explicat Gabriel Dinu.

Distribuţie Energie Electrică România organizează joi şi vineri, la Cluj, a treia ediţie a Forumului de Securitate Cibernetică în Energie, ce reuneşte actori importanţi din sectorul energetic şi tehnologia informaţiei.

Evenimentul oferă companiilor oportunitatea de a-şi expune cele mai noi tehnologii, instrumente şi soluţii, prin intermediul standurilor şi al prezentărilor, asigurând, deopotrivă, un mediu prielnic dezbaterilor interactive pe teme de interes pentru toţi participanţii.

Printre participanţii la eveniment se numără directorul general al Distribuţie Energie Electrică România (DEER), Mihaela Rodica Suciu, primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, prefectul judeţului Cluj, Maria Forna, preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei, George Niculescu, directorul general al Transgaz, Ion Sterian, directorul general al Electrica, Alexandru Chiriţă, directorul general al Dispeceratului Energetic Naţional, Virgiliu Ivan, preşedintele Senatului, Mircea Abrudean, directorul executiv al Federaţiei Asociaţiilor Companiilor de Utilităţi din Energie (ACUE), Dana Dărăban etc.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 476 / 10605
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam - Oportunitate de carieră | Avocat definitiv – Achiziții publice & Infrastructură
Concurenta.ro | Chambers Europe 2026 - Cine domină practica de Competition ̸ Antitrust: Liderii își apără pozițiile, dar presiunea venită din eșalonul secund și din zona firmelor de nișă devine tot mai vizibilă
Kinstellar, alături de Habitex la vânzarea fostei fabrici de textile din Baia Mare către Jumbo | Iunia Nagy (managing associate) și Malina Andries (associate), în prim plan
Achiziții-Publice.ro | România în ariile Projects și Projects & Energy din Chambers Europe 2026: NNDKP este liderul prezenței în vârful ierarhiei, iar Țuca Zbârcea & Asociații are o vizibilitate transversală foarte puternică. Filip & Company are una dintre cele mai bune formule de senioritate, iar CMS beneficiază pe profilul foarte puternic al Variniei Radu
Dispute-Resolution.Center: Cei mai buni litigatori din România, văzuți de Chambers Europe 2026 | Cine sunt practicienii apreciați de clienți în practica de Dispute Resolution și ce spun clienții despre aceștia. 11 avocați români sunt evidențiați în practica de arbitraj
BACIU PARTNERS, singura firmă din România clasată în Band 1 pentru Proprietate Intelectuală și Tehnologie, Media și Telecomunicații în Chambers Europe
Cum arată practica de achiziții publice a NNDKP în 2026: dinamică accelerată, mandate complexe în infrastructură și apărare instrumentate de avocați care operează agil la granița dintre drept, tehnologie și strategie, confirmată Tier 1 în ghidurile juridice internaționale | Adina Chilim-Dumitriu și Cristian Dranca vorbesc despre modul în care o echipă de elită gestionează ambiguitățile legislative, mandatele transfrontaliere și provocările unui sistem aflat în transformare structurală accelerată
Activitate intensă în practica de Healthcare, Pharma & Life Sciences de la Kinstellar, cu un tablou al proiectelor divers și complex, ce solicită constant experiența pluridisciplinară a echipelor de avocați | De vorbă cu Luiza Bedros (Partener) și Marc Barabas (Associate) despre modul în care lucrează echipa, mandatele complexe în care acționează pentru jucători-cheie și provocările cu care se confruntă clienții din acest sector
Noi promovări în cadrul Popovici Nițu Stoica & Asociații. Trei avocați fac un pas înainte în carieră
În spatele scenei, alături de echipa de Investigatii interne & Audit penal de la Popescu & Asociații | De vorbă cu partenerii Adrian Chirvase și Adina Vlaicu despre mecanismele din spatele succesului reputat în această arie și modul în care echipa sprijină organizațiile în menținerea unor standarde înalte de integritate. Expertiza de top și rigoarea procedurală devin instrumente de gestionare a riscurilor comerciale
OMV Aktiengesellschaft a câștigat, la Paris, încă o dispută legată de costurile de mediu derivate din privatizarea Petrom. Statul român trebuie să plătească 59 mil. €, din care 28 mil. € dobânzi și costuri arbitrale, după un arbitraj câștigat de Zamfirescu Racoți Vasile & Partners și Norton Rose Fulbright | Argumentele statului - ajutor de stat ilegal și o privatizare dezavantajoasă - nu au stat în picioare
Dispute-Resolution.Center: Cum lucrează și în ce tip de proiecte sunt implicați avocații din echipa de Disputes, Litigation & Arbitration de la Vernon | David. De vorbă cu Daniela David (Senior Partner) și Irina Pârvulescu (Partner), despre tendințele pieței, indicatori calitativi și cantitativi cu care se măsoară succesul și modul în care se construiește, pe termen lung, o practică robustă
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...