ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Dăianu: Am făcut o propunere ca să se aplice, cel puţin temporar, o taxă de solidaritate

26 Martie 2020   |   AGERPRES

Referitor la şomajul tehnic, el a spus că este obligatoriu. Acesta se poate face prin redistribuirea de resurse şi este un alt mod în care testăm solidaritatea.

 
 
Preşedintele Consiliului Fiscal, Daniel Dăianu, propune crearea unei taxe de solidaritate care să nu se aplice numai salariilor şi să fie temporară, urmând ca banii să fie destinaţi primului front de luptă împotriva coronavirusului.

"Rectificarea bugetară este pusă de această stare de urgenţă. Şi a doua dimensiune a rectificării bugetare derivă din necesitatea absolută de a aloca mai mult primului front de luptă, şi anume protecţia vieţii sau apărarea vieţii oamenilor. Ce înseamnă acest lucru? Că trebuie să facem chiar în condiţiile extrem de vitrege ale bugetului românesc, un buget foarte sărac în ceea ce priveşte veniturile, să creăm spaţiu fiscal sectorial, adică să realocăm resurse pentru spitale şi când spun spitale mă refer la medici, la asistenţi şi asistente, la toţi cei care deservesc ambulanţele. Aici nu este vorba numai de efectul financiar. Realocăm resurse, adică bani pentru sănătatea publică, pentru acest front. Trebuie să avem şi forţa care nu ţine numai de finanţă, de a obţine echipamentul necesar pentru că în Europa statele membre în momentul de faţă au uitat de solidaritate şi fiecare se luptă pentru a obţine cât mai mult echipament medical. Este o luptă pe viaţă şi pe moarte pentru echipamente", a spus Daniel Dăianu, la Digi 24.


Întrebat dacă la această rectificare bugetară contează de unde sunt luaţi banii, el a răspuns afirmativ.

"Nu poţi să iei de peste tot la fel. Eu cred, şi totdeauna am avut această credinţă, că în bugetul nostru există redundanţă, există ineficienţă. Deci dacă am cartografia bine şi de fapt există această hartă a ineficienţelor în sector bugetar, de acolo lesne s-ar putea reorienta resurse. De la salarii, de pildă, nu ai cum să reorientezi. Eu am făcut o propunere, nu sunt singurul. Am făcut o propunere de pildă ca să se aplice, cel puţin temporar o taxă de solidaritate. Am avut o taxă pentru a achiziţiona ceea ce face parte din patrimoniul românesc, când a fost vorba despre Brâncuşi. De ce să nu facem cu atât mai mult acum, când este vorba de patrimoniul uman al României, să salvăm vieţi omeneşti, o taxă? De fapt aici am testa sentimentul de solidaritate. O taxă de solidaritate care să fie acceptată de societatea românească, de la un anumit nivel al veniturilor. Nu mă refer numai la salarii. Să se aplice această taxă temporar care să suplimenteze resursele alocate pentru primul front de luptă. Ar avea şi o încărcătură simbolică mare. Am putea să creăm un fond de solidaritate", a afirmat Daniel Dăianu.

Referitor la şomajul tehnic, el a spus că este obligatoriu. Acesta se poate face prin redistribuirea de resurse şi este un alt mod în care testăm solidaritatea.

"Ar fi imoral să lăsăm aceste persoane de izbelişte. Noi avem şi la Consiliu Fiscal unele calcule. Luni de zile pot fi acoperite cheltuieli dedicate şomajului tehnic", a precizat Dăianu.

De asemenea, acesta a explicat că putem să avem o creştere a deficitului bugetar în acest an de două - trei procente din PIB, dar să fie o cheltuială raţională, care este dedicată luptei contra coronavirus, acoperirii cheltuielilor de şomaj.

Totodată, Daniel Dăianu a făcut refere la facilitatea de amânare a ratelor la credite şi a spus că ar introduce o nuanţă, să fie destinată pentru persoanele fizice şi firmele care au nevoie.

"Eu nu cred că această amânare ar trebui să fie reacţia automată a fiecărui cetăţean, a fiecărei întreprinderi care ar încerca să-şi optimizeze operaţiunile. Este foarte bine că băncile au înţeles care este perioada, că nu se pot desfăşura afacerile ca într-o situaţie cât de cât normală şi că este necesară o împărţire a poverii. Peste tot în lume se face aşa ceva. Şi cred că se mai impune o observaţie. Această practică nu este o inovaţie românească. În toată Uniunea Europenă guvernele, mediul de afaceri, autorităţile de supraveghere şi reglementare care nu întotdeauna sunt băncile centrale, au înţeles că se impune această împărţire a poverii. Şi că este chiar în interesul băncilor ca atunci când vom fi depăşit acest moment foarte, foarte dificil, sau această perioadă dificilă, un număr cât mai mare de întreprinderi să fie capabile să-şi desfăşoare activitatea în condiţii fireşti, fără a avea nevoie de un sprijin excepţional din partea guvernului sau al sistemului bancar. Tot astfel cum cetăţenii nu trebuie să iasă din această perioadă pur şi simplu istoviţi şi fizic şi mental", a mai declarat Daniel Dăianu.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 9740 / 10205
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Schoenherr asistă Allianz-Țiriac Asigurări în vânzarea unei clădiri de birouri către Primavera Development. Echipa, coordonată de Mădălina Mitan (partner)
Clifford Chance Badea a asistat Aukera Energy în obținerea unei finanțări de 60 mil. € pentru primul său proiect de stocare a energiei pe bază de baterii din România
Avocații din practica de Real Estate de la Bondoc și Asociații rămân arhitecții juridici ai proiectelor imobiliare complexe. Atuurile unei echipe valoroase: expertiză transversală, gândire strategică, cultură a responsabilității, rigoare și creativitate juridică | De vorbă cu Cosmin Stăvaru (Partener) despre modul în care lucrează nucleul interdisciplinar capabil să gestioneze simultan riscuri, calendar și cerințe, să anticipeze blocaje și să ofere siguranță clienților, într-o piață volatilă, dar încă plină de oportunități
LegiTeam: GNP Guia Naghi and Partners — Corporate | M&A Associate (2–4 years)
Filip & Company a oferit asistență juridică la înființarea Bursei Internaționale a Moldovei
Primul pas real spre avocatura de business | În culisele programului de practică juridică organizat de Țuca Zbârcea & Asociații, o adevărată școală de formare și începutul unui dialog profesional. Cursanții implicați în program au apreciat comunicarea continuă și proiectele în care au fost implicați și ar recomanda această experiență altor studenți. Avocații-mentori spun că experiența de practică autentică oferă prilejul de a înțelege care sunt valorile ce definesc profesia
Clifford Chance Badea a asistat consorțiul de bănci de investiții în legătură cu emisiunea de obligațiuni de 600 milioane Euro lansată de DIGI România
PNSA, consultanții Five Elms Capital în runda de finanţare serie B a companiei Digitail Inc. | Echipă pluridisciplinară extinsă, coordonată de Florian Nițu (Partener M&A) și Diana Dobra (Managing Associate)
VIDEO-INTERVIURI ESENȚIALE | Horea Popescu, Managing Partner CMS Romania și Head of CEE Corporate M&A: De când coordonez practica de fuziuni și achiziții în CEE, este pentru prima dată când numărul tranzacțiilor din România este cel mai mare din regiune după primele nouă luni. A fost un an interesant din perspectiva private equity, însă investitorii strategici rămân în continuare cei de bază. Toate ariile de practică au fost foarte ocupate, dar finanțările și departamentul de Banking, cu mandate ce însumează 3 miliarde euro, ”poartă coroana” anul acesta
Cum arată, din interior, practica de Concurență de la 360Competition într-un an cu FDI intens, investigații tot mai tehnice și o presiune procedurală care schimbă regulile jocului | De vorba cu Adrian Șter (Managing Partner) despre axele de lucru care definesc practica, evaluarea corectă a riscului şi „linia de apărare” oferită clienţilor. Modelul senior-led bazat pe echipe compacte, rapiditate în decizii şi claritate în recomandări, arată de ce un boutique specializat e chemat frecvent acolo unde mandatele devin prea complicate pentru abordări standard
Într-un an cu investigații mai tehnice și presiune pe termene, DLA Piper România așază practica de Concurență pe trei piloni - oameni, metodă, ritm, astfel încât proiectarea strategiilor, controlul probelor și continuitatea între faze să producă cele mai bune rezultate | De vorbă cu membrii unei echipe sudate, condusă de lideri cu experiență și antrenată pe industrii sensibile, despre prudență juridică și curaj tactic, cooperare internă și rigoare probatorie, bazate pe înțelegerea fină a mediului de business și utilizarea tehnologiei ca multiplicator de acuratețe
CMS, alături de Buildcom EOOD la achiziția Argus în România. Echipă pluridisciplinară, cu Rodica Manea (Corporate M&A) și Cristina Reichmann în prim plan
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...