Csaba Balint (BNR): Atunci când finanţarea bugetului devine dificilă, efectele se transmit inevitabil către sectorul privat

Totodată, el a făcut referire la "dubla criză de încredere".

"Dincolo de deficit, se conturează o problemă mai profundă, care depăşeşte sfera strict economică: o "dublă criză de încredere". Pe de o parte, una internă - slăbirea încrederii societăţii în instituţiile statului; pe de altă parte, una externă - erodarea credibilităţii României în faţa partenerilor internaţionali. Pe baza experienţelor - reale sau percepute - din ultimele decenii, s-a conturat o imagine nefavorabilă asupra modului în care funcţionează instituţiile statului: un "sac fără fund", gestionat ineficient. Se resimte nevoia unor noi abordări, chiar dacă nu este clar încă ce alternativă ar fi cu adevărat viabilă. Paralele similare pot fi observate şi în alte democraţii, unde idealul democratic însuşi pare să fi obosit odată cu trecerea timpului", a subliniat Csaba Balint.

Potrivit acestuia, criza externă de încredere este alimentată de faptul că România se confruntă cu un deficit bugetar cronic, agravat şi de accentuarea dezechilibrelor externe.

"Discutăm despre deficite gemene de 8-9% din PIB, imposibil de acoperit exclusiv din surse interne. Anul 2024 a afectat sever credibilitatea ţării: deficitul estimat iniţial la circa 6% din PIB a urcat la 9,3% până la sfârşitul anului într-un context electoral prelungit şi deosebit de zgomotos. Pieţele preţuiesc predictibilitatea, însă în ultima vreme au avut la dispoziţie puţine repere clare. Cum pot fi gestionate, simultan deficitul bugetar şi criza de încredere? Într-o lume ideală, printr-un parcurs în trei etape. Primul pas: creşterea substanţială a eficienţei cheltuielilor publice - inclusiv închiderea "găurilor" bugetare evidente. Al doilea pas: consolidarea veniturilor, unde statisticile internaţionale indică clar că România înregistrează un decalaj considerabil în ceea ce priveşte eficienţa colectării - TVA-ul fiind un exemplu emblematic. Într-o societate funcţională, evitarea contribuţiei la povara comună nu poate fi acceptată, iar nivelul evaziunii trebuie redus substanţial. Dacă, după parcurgerea acestor două etape, resursele rămân insuficiente pentru furnizarea de servicii publice de calitate sau pentru gestionarea unor crize colective, abia atunci devine justificabilă a treia etapă: majorarea taxelor şi a impozitelor", se arată în articol.

Oficialul BNR susţine că implementarea celor trei paşi ideali este totuşi dificilă şi consumatoare de timp.

"Dintre aceştia, primul este de departe cel mai complex şi lent, în timp ce ultimul poate fi aplicat relativ rapid. Totuşi, răbdarea partenerilor externi pare să fi ajuns la limită. Este greu de crezut că atât Comisia Europeană, cât şi agenţiile de rating şi pieţele vor mai accepta naraţiunea potrivit căreia ajustarea bugetară se poate realiza exclusiv prin reducerea cheltuielilor şi îmbunătăţirea colectării. Credibilitatea s-a erodat prea mult. Într-un orizont de doar câteva zile/săptămâni va fi nevoie de măsuri fiscale concrete pentru a asigura finanţarea economiei în condiţii sustenabile. În absenţa acestora, scumpirea şi restrângerea accesului la finanţare pentru stat se va transmite rapid în sectorul privat - un risc major pe termen scurt, care trebuie atent gestionat. Într-o situaţie atât de strânsă, cele trei etape trebuie lansate simultan. Este esenţial însă ca nu doar ultima - cea mai facilă - să fie aplicată, ci şi primele două, considerabil mai dificile şi consumatoare de timp. În absenţa acestora, criza de încredere nu va fi depăşită, iar procesul de convergenţă al României riscă să se blocheze", scrie Csaba Balint.

Autorul a mai făcut referire la rolul statului.

"Într-un asemenea context, este firesc să ne întrebăm cât de mare este, în realitate, rolul statului şi în ce domenii s-ar putea realiza economii. O analiză a fluxurilor financiare din sectorul public este relevantă: în fond, încotro se îndreaptă fondurile provenite din taxe şi împrumuturi? Aceasta este întrebarea la care încearcă să răspundă primul grafic. Se poate observa că o parte substanţială a veniturilor publice este direcţionată către plata pensiilor şi a altor transferuri sociale. O a doua categorie importantă este reprezentată de salariile din sectorul public, iar o a treia - de consumul intermediar. Acesta reflectă cantitatea de resurse consumabile necesare pentru furnizarea serviciilor publice", a explicat Csaba Balint.

Potrivit autorului, imaginea consolidează percepţia potrivit căreia statul nu este un bun administrator şi "aruncă bani" publici, existând astfel spaţiu considerabil pentru reducerea cheltuielilor - o percepţie care, de altfel, are o bază reală.

"Există un consens larg, atât în plan social, cât şi profesional, că statul ar trebui să devină considerabil mai eficient. Însă adevărata întrebare rămâne: cât de mare este potenţialul real de economisire pe partea de cheltuieli? Pentru o imagine completă, este util să facem un pas în plus şi să analizăm, pe categorii, cât cheltuie Statul Român în comparaţie cu media Uniunii Europene şi, respectiv, cu ţările din zona CEE. În pofida obiecţiilor frecvente, nu trebuie uitat că statul generează şi valoare esenţială - prin educaţie, sănătate, ordine publică etc. - iar cea mai mare parte a transferurilor sociale revine în circuitul economic", a adăugat oficialul BNR.

În 2024, cheltuielile publice au depăşit clar pragul de 40% din PIB - un record istoric în context naţional, dar totuşi sub media Uniunii Europene. Pentru anul trecut, statisticile detaliate pe categorii nu sunt încă disponibile integral, astfel că în continuare analiza se bazează pe datele din 2023, precizează sursa citată.

"Zonele în care, teoretic, s-ar putea realiza economii - servicii publice generale, relaţii economice şi alte cheltuieli - se situează, per ansamblu, la niveluri comparabile sau uşor peste media europeană. Totuşi, chiar şi aici, spaţiul de manevră este limitat. De exemplu, cheltuielile cu dobânzile (incluse în categoria serviciilor publice generale) vor continua să crească, pe fondul unei datorii publice ridicate şi a dobânzilor mai mari. Totodată, în cadrul relaţiilor economice sunt incluse numeroase investiţii în infrastructură, esenţiale pentru dezvoltarea sustenabilă a economiei", a precizat Csaba Balint.

În opinia sa, dacă analizăm cheltuielile publice la nivel global, România pare să aibă un stat relativ mare, iar dimensiunea acestuia a crescut notabil în ultimii ani.

"Totuşi, în comparaţie cu modelele europene, nivelul de redistribuire rămâne în continuare redus. Este important de subliniat că un stat de dimensiuni reduse nu garantează, în mod automat, prosperitatea. La scară globală, se observă mai degrabă că economiile cu cheltuieli publice foarte scăzute tind să fie mai puţin dezvoltate - cu doar câteva excepţii notabile şi specifice. Studiile empirice nu indică un consens clar. Cele mai multe estimări plasează nivelul optim al cheltuielilor publice undeva între 15% şi 30% din PIB. Totuşi, există cercetări - precum cea realizată de Facchini şi Melki (2013) - care sugerează că dimensiunea statului poate atinge şi 40% din PIB fără a afecta semnificativ ritmul de creştere economică, cu condiţia unei guvernanţe eficiente. Literatura de specialitate este însă aproape unanimă în a susţine că nu dimensiunea în sine este decisivă, ci eficienţa instituţională", a notat Csaba Balint.