ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Consultant: Inovaţia a devenit un mod de a remodela felul în care angajaţii interacţionează între ei sau cu clienţii

22 Noiembrie 2021   |   Agerpres

În acelaşi context, Claudiu Butacu, preşedintele Board-ului directorilor din cadrul EfdeN, a apreciat că tehnologia este din ce în ce mai inovatoare, iar cultura organizaţională reprezintă o viziune importantă.

 
 
Inovaţia reprezintă un pilon central al dezvoltării şi a devenit inclusiv un mod de a schimba cultura internă, de a remodela modul în care angajaţii interacţionează între ei sau cu clienţii, a declarat, luni, Cristian Cârstoiu, consulting partner şi Chief Innovation Officer la EY România, într-o videoconferinţă de specialitate.
 
"Pentru noi inovaţia e un pilon central al dezvoltării atât interne, cât şi al tipului de servicii pe care îl oferim către clienţi. De aceea, avem ca strategie principală inovaţia, iar asta înseamnă pe de o parte crearea unui cadru instituţional pentru a colecta idei, pentru a vedea cum putem să punem împreună un tip de proces de idei, care pot genera valoare adăugată. Inovaţia nu reprezintă neapărat numai un produs nou, un serviciu nou, ci reprezintă în acelaşi timp tipuri de produse pe care deja le ofeream, dar puse într-un pachet nou. Aici este unul dintre avantajele principale pe care le poate aduce România pe masă, respectiv această putere de a gândi diferit, de a trece peste o infrastructură mai slabă şi o lipsă a talentului, pentru că avem această emigraţie masivă, şi de a nu ne uita neapărat numai la numărul de proiecte şi de produse pe care le facem, ci la modul de a regândi cum comunicăm între noi, cum putem să producem mai multă valoare internă, respectiv o retenţie mult mai mare a personalului. Inovaţia a devenit inclusiv un mod de a schimba cultura internă, de a remodela modul în care angajaţii noştri interacţionează între ei sau cu clienţii", a afirmat Cârstoiu.
 
În acelaşi context, Claudiu Butacu, preşedintele Board-ului directorilor din cadrul EfdeN, a apreciat că tehnologia este din ce în ce mai inovatoare, iar cultura organizaţională reprezintă o viziune importantă.
 
"De zece ani, noi construim case sustenabile şi sperăm ca, încetul cu încetul, să creăm aceste comunităţi, iar viziunea noastră este că aceste oraşe sustenabile în care trăiesc oameni educaţi, sănătoşi şi prosperi ar trebui să se întâmple cât mai repede. Tehnologia este din ce în ce mai inovatoare şi încercăm să ne uităm la cum arată locuinţele viitorului... noi le spunem deja locuinţele prezentului. Mai avem inovaţia intangibilă, cea care nu se vede şi mă refer la cultura organizaţională în care activăm. Îmi place să văd cum partea guvernamentală, partea educaţională, partea de business în care tinerii şi viitorii profesionişti activează au şansa să proiecteze, să implementeze aceste proiecte pe care le văd din ce în ce mai utile şi cum îşi doresc ei să vadă oraşele viitorului. Pe scurt, mi-aş dori să vă spun că de mâine începem să construim oraşe sustenabile, şi că avem cu cine. Eu sunt mândru şi bucuros că, în ultimii zece ani, am avut o medie de peste 1.000 de colegi care au fost implicaţi în proiecte de sustenabilitate şi inovaţie în zona de construcţie şi energie. Abia aştept să văd ce ne rezervă viitorul", a spus Butacu.
 
Consultanţi şi reprezentanţii unor comunităţi care promovează inovaţia au participat, luni, la videoconferinţa intitulată "Cele mai inovatoare companii din România - Cum accelerăm inovarea în România?". 
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 6075 / 10264
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Allianz-Ţiriac Asigurări preia compania de brokeraj din asigurări Campion Broker. Schoenherr, alături de cumpărător
NNDKP confirmă, prin practica de Litigii, că este prima opțiune pentru companiile care au nevoie de reprezentare în dosare cu miză de sute de milioane de euro, în instanțe și arbitraje la curți internaționale | De vorbă cu Emil Bivolaru (Partener Executiv) și Sorina Olaru (Partner) despre combinația dintre strategie, tehnologie și echipe capabile să ducă la capăt dosare complexe cu soluții favorabile, construite pe argumente solide, într-o piață a disputelor sofisticată
Filip & Company a asistat Global Vision Investment Fund S.A. în obținerea unei refinanțări pentru prima sa investiție în retail
Filip & Company operează în segmentul cel mai sofisticat al pieței de Capital Markets, acolo unde se proiectează emisiuni pentru stat, bănci sistemice, companii listate și emitenți antreprenoriali, toate sub presiunea unui calendar strâns și a unor standarde de conformare ridicate | De vorbă cu Olga Niță (Partener) despre direcția pieței, proiectele-reper ale anului, modul în care funcționează ”laboratorul de soluții” și mecanismele interne care permit echipei să finalizeze, la timp și în siguranță, tranzacții extrem de sofisticate
Filip & Company a asistat Grupul Banca Transilvania în finalizarea achiziției BRD SAFPP SA. Alina Stancu Bîrsan (partener) a coordonat echipa
ZRVP, desemnată din nou „Firma de Avocatură a Anului din România” la Lexology Index Awards 2025 | Dr. Cosmin Vasile (Managing Partner): Un premiu obținut doi ani la rând spune un lucru simplu: că echipa merge în direcția bună. O astfel de recunoaștere confirmă nivelul profesional atins și, în același timp, ne obligă să rămânem la fel de exigenți
Albota Law Firm își menține standardele ridicate în Real Estate cu o echipă alcătuită doar din avocați seniori, recunoscută constant în ghidurile internaționale. Practica are anvergură, ritm și disciplină, iar vizibilitatea internațională validează un mod de lucru orientat spre rezultat | De vorbă cu Oana Albota (Managing Partner) despre tendințele pieței, provocările perioadei modul în care lucrează echipa
Filip & Company a asistat Banca Transilvania în cea mai mare emisiune de obligațiuni AT1 din Europa Centrală și de Est | Echipa de proiect, coordonată de Alexandru Bîrsan (managing partner)
Balog & Stoica: Un nou jucător pe piața serviciilor juridice și o perspectivă contemporană asupra avocaturii
Lexology Index: Arbitration - 2026 | Arbitrajul românesc nu mai este doar „prezent” în clasamentele globale, ci începe să-și contureze, în mod coerent, un ecosistem. Patru avocați, printre care Cosmin Vasile (ZRVP), Crenguța Leaua (LDDP) și Luminița Popa (Popa Legal) formează nucleul de influență al practicii. ZRVP Și LDDP au cei mai mulți profesioniști în categoriile Thought Leaders și Future Leaders. România devine un „hub” credibil în arbitrajul regional
Fiscalitate ̸ Litigii Fiscale - Practica de Taxe a Kinstellar funcționează ca un „hub” integrat între drept, fiscalitate și finanțe, ce conturează un parcurs procedural previzibil, din faza de control al documentelor până la soluțiile finale ale instanței. Clienții beneficiază de pregătire proactivă, probatoriu robust și o echipă calibrată pentru litigii sofisticate | De vorbă cu Theodor Artenie (Counsel) și Raluca Botea (Counsel) despre tendințele ultimului an, prevenție, timing și modul de lucru al unei echipe recunoscute de directoarele internaționale
Țuca Zbârcea & Asociații și britanicii de la Legal 500 au lansat ediția 2025 a GC Powerlist Romania
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...