ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Conducerea COS Donalam Târgovişte: Creşterea preţurilor la energie ne-a afectat, am pierdut la nivel de competitivitate

06 Octombrie 2022   |   Agerpres

Declaraţia a fost făcută la finalul vizitei de lucru efectuată, joi, la COS Donalam Târgovişte de către ministrul Economiei, Florin Spătaru.

 
 
Creşterea preţurilor la energia electrică şi gaze a afectat producătorii locali din domeniul siderurgiei şi s-a pierdut la nivel de competitivitate, a declarat, joi, directorul general al AFV Beltrame în Franţa şi România, Carlo Beltrame.
 
"Obiectivul nostru este să folosim activele existente acum la COS Târgovişte pentru producţia de oţeluri speciale. Avem începută acum producţia de oţeluri speciale în Laminorul Mare şi începem şi în Laminorul Mic. Când combinatul nou va fi gata, vom începe să producem acolo oţel beton. Se va construi oţelărie şi laminor. Creşterea preţului la energie clar ne-a afectat, şi la gaze şi la curent, cred că este o problemă la nivel european, atunci am pierdut la nivel de competitivitate în comparaţie cu importul. Energia electrică a crescut de cinci ori, gazul de zece ori, total, în Târgovişte impactul a fost mai mic pentru că producţia a început în iunie, la Călăraşi, unde avem alt combinat, impactul a fost în jur de zeci de milioane de euro", a precizat directorul general al AFV Beltrame în Franţa şi România, Carlo Beltrame.
 
Declaraţia a fost făcută la finalul vizitei de lucru efectuată, joi, la COS Donalam Târgovişte de către ministrul Economiei, Florin Spătaru.
 
Ministrul a anunţat că industria prelucrătoare va beneficia de o schemă de ajutor de stat de 300 de milioane de euro în 2022 şi 2023.
 
"Beltrame ne-a prezentat un proiect ambiţios şi care ar putea fi unic în lume, de aceea l-am invitat la Ministerul Economiei să discutăm aplicat despre strategia investiţională şi modul în care statul român va putea sprijini acest program", a adăugat Florin Spătaru.
 
AFV Beltrame Group, unul dintre cei mai mari producători de bare din oţel şi oţeluri speciale din Europa, a achiziţionat COS Târgovişte în luna martie a acestui an. În iunie, compania a anunţat că începe producţia de oţel-beton sub brandul Donalam, ajungând astfel la două unităţi de prelucrare a oţelului, în Călăraşi şi Târgovişte.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 3493 / 9760
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
CMS | Join Our Team: Tax Consultant - Tax Department
Legal 500 - Central and Eastern Europe Awards 2025 | Clifford Chance, Filip & Company și Băncilă, Diaconu și Asociații sunt pe lista scurtă pentru titlul de ”Firma anului în România”. Horea Popescu (CMS), Ruxandra Bologa (NNDKP), Madalina Rachieru-Postolache (Clifford Chance) și Ana-Maria Baciu (Baciu Partners) printre candidații la titlul ”Romania Lawyer of the Year”. Alți 18 avocați români și 8 firme locale concurează la premiile regionale
Finanțările sindicalizate își păstrează poziția solidă, iar club-deal-urile câștigă teren pe piață, spun avocații din practica de Banking & Finance de la NNDKP | Valentin Voinescu (Partener): ”Am remarcat o creștere a interesului din partea fondurilor de investiții și a creditorilor non-bancari. Profilul clientului a evoluat: companiile sunt mai bine informate, mai receptive la structuri mixte și tot mai interesate de optimizarea costurilor și a structurii de capital”
Cei mai buni profesioniști în domeniul brevetelor, văzuți de ”IAM Patent 1000 - 2025” | NNDKP, ZRVP și Dincă & Speciac au cea mai bună poziționare, iar Mușat & Asociații și Baciu Partners sunt în prim plan. Ce firme au cei mai mulți avocați listați și ce spun clienții despre aceștia
De vorbă cu studenții admiși în fruntea listei la Facultatea de Drept a Universității București | Liana Ștefana Bonca, 85 de puncte, printre primii intrați în anul 2022: “Facultatea vine cu provocări însemnate, iar examenele te testează în moduri neașteptate, cerând mai mult decât ai crezut vreodată că poți oferi. Totuși, în mijlocul acestui tumult și a nesiguranței cu care încă mă confrunt, am credința profundă că munca și pasiunea pot transforma chiar și cele mai grele obstacole în realizări”
LegiTeam: Atorney at Law (0 - 2 years) - Dispute Resolution | Reff & Associates
Women in Business Law EMEA Awards 2025 | CMS câștigă titlul de de “Firma anului în România”. Un avocat in-house local, desemnat ”General Counsel of the Year” pentru regiune
Tranzacție rară pe piața românească | Cum au lucrat avocații Legal Ground în proiectul legat de achiziția unor obligațiuni ‘tokenizate’, înregistrate și tranzacționate prin sistemul blockchain. Mihai Dudoiu (Partener): ”Pe lângă aspectele comune unor proiecte de finanțare ‘clasice’, a fost necesară integrarea unei componente de fintech. Arhitectura juridică a trebuit adaptată unui cadru relativ nou și încă în formare din punct de vedere normativ”
LegiTeam: Lawyer - Corporate M&A | Reff & Associates
Filip & Company a asistat consorțiul de bănci în legătură cu prima emisiune de obligațiuni verzi a Electrica, în valoare de 500 de milioane de euro. Alexandru Bîrsan (managing partner) și Olga Niță (partener) au coordonat echipa
Țuca Zbârcea & Asociații salvează Asociația Municipală de Fotbal București de la dizolvare | Dosarul, preluat abia după pronunțarea hotărârii definitive de dizolvare. Dan Cristea (Partener): “Admiterea unei căi extraordinare de atac este un eveniment”
BizLawyer îi prezintă pe avocații care au devenit parteneri în ultimele runde de promovări | Corina Roman, avocat format în câteva firme mari, spune că a regăsit „cu drag”, la BACIU PARTNERS, aceeași preocupare pentru knowledge și dedicare față de mandatele primite de la clienți. “Nu am crezut niciodată că voi lucra într-un proiect cu sateliți, dar iată că aici am avut această ocazie. Și mi-a plăcut enorm, pentru că m-a scos din zona de confort. Acum, datorită acelei experiențe, știm mai multe și putem explora și acest tip de proiecte la nivel de echipă”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...