CNA interzice farmaciilor să publice promoții la suplimentele alimentare: Care ar putea fi efectele
30 Iunie 2025 Lucian Bozian (Avocat) și Andreea Toncu (Avocat) - D&B David si Baias
Măsura de interzicere a reclamei pentru promoții la suplimente alimentare prezente în farmacii ar putea genera efecte contrare scopului său declarat, inclusiv efecte de distorsionare a concurenței libere.
Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a adoptat în data de 25 iunie 2025 un nou Cod de reglementare a conținutului audiovizual care interzice, printre altele, publicitatea efectuată de farmacii la promoțiile aferente suplimentelor alimentare: „Art. 154 – (1) Este interzisă (…) promovarea farmaciilor prin asocierea acestora cu promoții la medicamente, tratamente medicale, produse homeopate, dispozitive medicale și suplimente alimentare.” CNA pare să acționeze contrar scopului protejării publicului, liberei concurenței și recomandărilor Consiliului Concurenței, deși a furnizat acestuia informații în cadrul studiului privind piețele medicamentelor OTC și suplimentelor alimentare și chiar a fost supusă în trecut unei investigații a autorității de concurență.
Măsura de interzicere a reclamei pentru promoții la suplimente alimentare prezente în farmacii ar putea genera efecte contrare scopului său declarat, inclusiv efecte de distorsionare a concurenței libere. Crearea unui mediu concurențial corect și transparent duce la scăderea prețurilor pentru consumator, ceea ce este în interesul acestuia. Conform regulilor concurențiale, dar și în contextul economic actual, orice măsură care ar putea conduce la reducerea competitivității și la posibila creștere artificială a prețurilor trebuie cântărită cu atenție.
1. Poziția Consiliului Concurenței cu privire la publicitatea aferentă suplimentelor alimentare
În 2022, Consiliul Concurenței a publicat un amplu raport în urma studiului efectuat cu privire la producția și comercializarea medicamentelor OTC și suplimentelor alimentare. În acest context, autoritatea de concurență a subliniat următoarele: „în majoritatea piețelor de medicamente şi în cazul majorității brandurilor de suplimente analizate, publicitatea din domeniul audiovizualului este cea mai importantă formă de publicitate(...) Prin intermediul unei reclame difuzate pe un canal național de televiziune companiile pot disemina informații cu privire la caracteristicile, calitatea şi chiar prețurile produselor într-un mod eficient, acoperind tot teritoriul țării.”
Considerând că publicitatea este un factor esențial atât pentru corecta informare sau educare tehnică a publicului larg, cât și pentru ca operatorii economici să își facă produsele cunoscute în mod eficient, Consiliul Concurenței a recomandat autorităților competente modificarea cadrului legislativ în sensul de a permite existența unui număr cât mai mare de canale de publicitate pentru medicamente OTC și suplimente alimentare (inclusiv platforme online și aplicații mobile), cu reglementarea conținutului permis, a frecvenței și/sau a succesiunii de difuzare a mesajelor.
2. Statutul juridic reglementat și controlul promovării suplimentelor alimentare
Comercializarea suplimentelor alimentare este supusă unui set de norme stricte care reglementează atât punerea pe piață, cât și corecta informare a consumatorilor. Concret, suplimentele alimentare promovate sunt deja supuse unui control tehnic și sanitar prealabil cu privire la conținut, dar și cu privire la materialele publicitare asociate (aviz ANMDMR pentru materiale, obligația avertismentelor standard etc.).
3. Rolul farmacistului în consilierea preventivă
În farmacie, recomandarea suplimentelor alimentare se face de specialiști licențiați, asigurând claritatea mesajelor și corecta informare a pacientului. Promovarea ofertelor prin canale audiovizuale ori online orientate către farmacii ajută populația să se adreseze unui canal de vânzare pregătit din punct de vedere profesional să le acorde consultanță și îndrumări de specialitate, adaptate atât nevoilor pe care consumatorii doresc să le adreseze, cât și stării lor generale de sănătate, cu scopul prevenirii interacțiunii cu alte produse (medicamente sau suplimente alimentare).
4. Impactul negativ asupra consumatorilor
Interzicerea comunicării promoțiilor va împiedica pacienții să beneficieze de reduceri de preț și va crea confuzie în rândul acestora cu privire la existența unor prețuri competitive în farmacii. O promoție care nu poate fi promovată nu va avea sens economic și nu va ajunge la cunoștința consumatorului, care ar putea achiziționa aceleași produse la prețuri mai mari. În contextul economic actual, o astfel de măsură este inoportună și contradictorie interesului public, putând să limiteze accesul persoanelor cu venituri mici la suplimente alimentare.
5. Principiul de tratament egal pentru toate unitățile comerciale
Din punct de vedere legal, suplimentele sunt alimente speciale și pot fi comercializate prin orice magazin alimentar, magazin naturist, benzinarii sau orice alt timp de unitate comercială (inclusiv magazine online). Interdicția aplicată exclusiv farmaciilor produce discriminare nejustificată între canalele de vânzare, deoarece comunicarea promoțiilor prin farmacie se face deja sub incidența unor reguli mai stricte decât pentru alte canale de vânzare (aviz ANMDMR pentru materiale, obligația avertismentelor standard). Pe baza celor de mai sus, introducerea unei interdicții suplimentare aplicabilă exclusiv farmaciilor nu pare să aibă un fundament de siguranță medicală, ci este de natură să îndepărteze pacientul de un mediu concurențial și profesional corect.
Din considerente legate de identificarea unor reclame la promoții pe alte canale de vânzare (e.g. din magazine online, magazine naturiste etc.) consumatorii ar putea fi stimulați să achiziționeze suplimente din surse unde calitatea informației, originea sau veridicitatea produsului nu sunt supuse unui control suficient de strict și unde nu beneficiază de consultanță de specialitate, aceste aspecte fiind de natură să producă grave prejudicii asupra sănătății consumatorului.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 1145 / 10847 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Sparking Capital conduce o nouă rundă de finanțare pentru Pluria, sub asistența unei firme internaționale de avocați
Bucharest Arbitration Days 2026: Probele în arbitrajul internațional: principii și practici în evoluție
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a Junior Associate | Dispute Resolution
Meet the Professionals | Din vorbă în vorbă cu Lidia Zărnescu, recent promovată Counsel la Kinstellar despre un parcurs în Dreptul muncii construit cu răbdare și cu oameni valoroși, întâlniți la momentele potrivite: ”Văd cariera ca pe un maraton, nu ca pe un sprint; dacă se „ard” etape, se pierd lecții și valori esențiale. Cred că adevărata valoare a unui avocat stă în modul în care își folosește expertiza pentru a crea valoare pentru cei din jur”
Cum se construiește o practică solidă de achiziții publice într-o piață marcată de presiunea termenelor, complexitatea proiectelor și exigențe tot mai ridicate de conformitate | De vorbă cu Ramona Pentilescu, Partener PNSA, despre sofisticarea mandatelor și despre modul în care echipa îmbină rigoarea juridică și pragmatismul operațional pentru a menține proiectele pe traiectoria stabilită, indiferent de obstacolele apărute pe parcurs
ZRVP, distinsă cu titlul de “Romania Patent Firm of the Year” la gala Managing IP Awards 2026 | De vorbă cu Alina Tugearu (Partener) despre proprietatea intelectuală ca teren de strategie, prevenție și confruntare juridică în dosare cu miză ridicată: ”Am convingerea că implicarea în unele dintre cele mai sofisticate și relevante dosare din piață a contribuit la recunoașterea de care ne bucurăm azi”
CMS a fost alături de Oresa în vânzarea participației deținute la RBC, cu o echipă condusă de partenerii Horea Popescu și Eva Talmacsi (UK). O echipă coordonată de Ana Radnev (Partner) a asistat și creditorii în finanțarea sindicalizată asociată tranzacției
Codezilla și Țuca Zbârcea & Asociații lansează Benvolio, o platformă AI pentru domeniile juridic și fiscal | Gabriel Zbârcea (Managing Partner - TZA): Platforma este deja utilizată zilnic în cadrul echipei noastre
ZRVP și Wolf Theiss vor găzdui pe 3 iunie 2026 un eveniment VIAC pe tema parcursului profesional în arbitrajul internațional
Kinstellar își consolidează prezența pe axa italo-română prin cooptarea lui Daniele Iàcona, care preia coordonarea biroului dedicat clienților italieni | El va extinde relațiile Kinstellar cu clienții italieni și casele de avocatură partenere, în coordonare cu echipele regionale ale firmei
LegiTeam: GNP Guia Naghi and Partners is recruiting new talent | Dispute Resolution and Arbitration
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





