
Chisăliţă: Oamenii să se aştepte la întârzierea facturilor şi la plata dintr-o singură dată a consumului pe două-trei luni
04 Octombrie 2022
AgerpresEl a arătat că furnizorii de energie nu au avut timp să modifice softurile de emitere a facturilor. Mai exact, OUG 119/2022 a fost adoptată pe 1 septembrie, cu aplicabilitate din aceeaşi zi.
Facturile la energie şi gaze vor veni cu întârziere, iar oamenii vor trebui să plătească dintr-o singură dată consumul pe două-trei luni, a afirmat, marţi, Dumitru Chisăliţă, preşedintele Asociaţiei Energia Inteligentă.
El a arătat că furnizorii de energie nu au avut timp să modifice softurile de emitere a facturilor. Mai exact, OUG 119/2022 a fost adoptată pe 1 septembrie, cu aplicabilitate din aceeaşi zi.
"A modifica un soft presupune timp. Din experienţa modificărilor trecute, înseamnă între două şi trei luni. Deci din păcate consumatorii să se aştepte să primească facturi abia peste două sau trei luni, bineînţeles facturile vor fi mari, pentru că vor cumula cantităţi pe o perioadă mai lungă de timp", a spus Chisăliţă.
El a amintit că la fel s-a întâmplat şi în toamna anului trecut, când legislaţia a fost modificată peste noapte. Atunci, unii furnizori au decis să factureze în continuare şi să-şi adapteze softul din mers, dar au fost amendaţi că nu au aplicat din prima noua legislaţie.
"Ei au zis trimitem facturile pe vechile softuri şi în momentul în care softul va fi finalizat vom trimite regularizări. Atunci au fost acuzaţi că nu respectă legea şi că sunt hoţi. Atunci, dacă asta a fost reacţia societăţii, companiile nu vin cu alte facturi până nu este gata softul", a arătat reprezentantul AEI.
Din păcate, cei care suferă sunt consumatorii finali, care vor trebui să plătească dintr-o singură dată facturi mari pentru două-trei luni.
"Cel mai probabil, vorbim de toţi clienţii, de milioane de clienţi. Furnizorii nu sunt obligaţi să eşaloneze aceste plăţi", a adăugat specialistul AEI.
Asociaţia Energia Inteligentă a lansat marţi Pactul pentru Rezilienţa Energiei Curate în România, un program care îşi propune derularea unei campanii de analiză, informare şi conştientizare asupra necesităţii reducerii consumului energetic şi a deschiderii către surse de energie curată, ce pot conduce la depăşirea situaţiilor de criză.
De asemenea, toate aceste lucruri sunt esenţiale pentru o tranziţie energetică echilibrată, prin cele patru mari axe: eficienţă energetică, energie curată, transport sustenabil şi prevenirea crizei în energie.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 3542 / 9788 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
WTR Global Leaders 2025 | Ana-Maria Baciu (Baciu Partners), Sorina Olaru și Florina Firaru (NNDKP), Ciprian Dragomir (TZA) și Alina Tugearu (ZRVP), printre cei 17 români care au intrat în liga celor mai apreciați specialiști în domeniul mărcilor, la nivel global. Cine sunt aceștia, prin ce s-au remarcat și cum îi văd clienții
LegiTeam: Lawyer - Tax Controversy and Tax Litigation | Reff & Associates
CMS | Join Our Team: Tax Consultant - Tax Department
Clifford Chance Badea a asistat fondul de private equity T2Y Capital în tranzacția prin care devine al doilea cel mai mare acționar al Prime Batteries Energy Holding
Provocările cu care se vor confrunta companiile în anul 2025, pe segmentul de Muncă ̸ Resurse Umane, sunt multiple și complexe, depășind adesea simpla conformitate legislativă, avertizează avocații firmei D&B David și Baias | Dan Dascălu, Partener: ”Necesitatea de a anticipa modificările, de a comunica transparent cu angajații și partenerii sociali, precum și riscurile asociate nerespectării prevederilor, cresc presiunea asupra angajatorilor”
O nouă abordare pe piața avocaturii de business | Mihai Dudoiu și echipa Legal Ground construiesc o alternativă flexibilă la marile case de avocatură, propunând un model colaborativ și antreprenorial. „Legal hub” inovator, ce oferă servicii specializate în finanțări, tranzacții și litigii printr-o structură circulară, în care profesioniștii lucrează „la masa rotundă” pentru a oferi clienților soluții adaptate proiectelor lor
Filip & Company a asistat ENGIE Romania în obținerea unui împrumut de 90 milioane de euro de la BERD. Tranzacție coordonată de Alexandru Bîrsan (managing partner) și Camelia Ianțuc (senior associate)
Clifford Chance Badea a asistat Alpha Bank la finalizarea vânzării către Vista Bank România a societăților Alpha Leasing România IFN și Alpha Insurance Brokers. Ce avocați au fost implicați în proiect
GNP Guia Naghi și Partenerii obține la Înalta Curte anularea definitivă a unei decizii de sancționare emisă de Consiliul Concurenței împotriva unui important furnizor din sectorul alimentar | Dosarul s-a aflat la intersecția unor domenii juridice deosebit de tehnice – dreptul concurenței, dreptul administrativ și dreptul Uniunii Europene
Legal 500 - Central and Eastern Europe Awards 2025 | Clifford Chance, Filip & Company și Băncilă, Diaconu și Asociații sunt pe lista scurtă pentru titlul de ”Firma anului în România”. Horea Popescu (CMS), Ruxandra Bologa (NNDKP), Madalina Rachieru-Postolache (Clifford Chance) și Ana-Maria Baciu (Baciu Partners) printre candidații la titlul ”Romania Lawyer of the Year”. Alți 18 avocați români și 8 firme locale concurează la premiile regionale
RTPR obține, printr-o hotărâre definitivă, reducerea cu 85% a amenzii aplicate de Consiliul Concurenței unei agenții media, după un „roller coaster” juridic de 10 ani. Complexitatea speței, accentuată de necesitatea de a gestiona aspectele de natură tehnică referitoare la calculul veniturilor reale ale unei agenții media, cu excluderea sumelor refacturate clienților acesteia | Echipa asistă clientul și în cadrul procedurilor legale prin care să poată obține compensațiile care i se cuvin în contextul lipsirii acestuia de o sumă importantă de bani pe o perioadă îndelungată
Women in Business Law EMEA Awards 2025 | CMS câștigă titlul de de “Firma anului în România”. Un avocat in-house local, desemnat ”General Counsel of the Year” pentru regiune
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...