Bugetul Programului Rabla Plus va fi suplimentat cu 60 mil. lei
28 August 2020 Agerpres
El a afirmat că, pentru prima dată în istoria programului Rabla Plus, întregul buget pentru persoanele fizice care îşi doresc să îşi achiziţioneze maşini electrice a fost epuizat.
Bugetul Programului Rabla Plus va fi suplimentat cu 60 de milioane de lei şi va ajunge la 200 de milioane de lei în 2020, iar în acest fel românii vor putea cumpăra aproximativ 4.000 de maşini electrice, a declarat, joi, ministrul Mediului, Costel Alexe.
"Trebuie să continuăm pe acest drum şi să stimulăm la nivel naţional achiziţia de maşini electrice dacă ne dorim cu toţii şi cu adevărat să respirăm un aer mai curat în marile oraşe ale României. Şi pentru asta dragi români am decis să suplimentăm bugetul AFM pentru Programul Rabla Plus, pentru a-i sprijini pe toţi românii care îşi doresc să-şi achiziţioneze un mijloc de transport, un autovehicul electric sau hibrid, prietenos cu mediul. Am dispus demararea procedurilor pentru suplimentarea bugetului Administraţiei Fondului pentru Mediu pentru programul Rabla Plus cu 60 de milioane de lei. Astfel, pentru anul 2020 bugetul programului va ajunge la 200 de milioane de lei. Ceea ce vom face cu această majorare e că vom oferi românilor posibilitatea să-şi achiziţioneze un număr aproape istoric, record, de maşini electrice. În 2020 am putea ajunge la 4.000 de maşini electrice, evident mai mult decât s-au achiziţionat în toţi cei 4 ani de când funcţionează programul Rabla Plus în România. Dacă în ultimii patru ani s-au achiziţionat 3.000 de maşini electrice s-au hibrid în ţara noastră prin Programul Rabla Plus, numai în 2020 Guvernul României sprijină achiziţionarea a 4.000 de maşini electrice. În acest fel continuă investiţiile în tot ceea ce înseamnă măsuri verzi în ţara noastră", a spus Costel Alexe, într-o postare video pe Facebook.
El a afirmat că, pentru prima dată în istoria programului Rabla Plus, întregul buget pentru persoanele fizice care îşi doresc să îşi achiziţioneze maşini electrice a fost epuizat.
"Ştiţi deja că anul acesta Rabla Plus a demarat cu cel mai mare buget de când există programul, 140 de milioane de lei, cu 45% mai mult decât în 2019, când bugetul a fost de 95 milioane de lei. Şi evident, pentru a veni în sprijinul românilor am păstrat cea mai mare primă pentru achiziţionarea unei maşini electrice din Europa, circa 10.000 de euro. Bugetul pe care îl avem la dispoziţie ne permite pentru 2020 să oferim circa 3.000 de vouchere pentru români care îşi doresc un mijloc de transport prietenos cu mediul, electric şi evident, care să polueze foarte puţin. La această dată avem deja pentru persoanele fizice un număr de rezervări aproape dublu faţă de anul trecut de maşini ecologice achiziţionate prin Administraţia Fondului de Mediu. Putem spune că este un succes neaşteptat mai ales prin condiţiile pandemiei prin care am trecut cu toţii, în care industria auto a avut de suferit, dar astfel arată că apetitul românilor a crescut pentru maşinile electrice, moderne, cu emisii scăzute sau chiar zero de gaze cu efect de seră sau dioxid de carbon", a precizat Alexe.
Ministrul Mediului a subliniat că vor fi sprijinite, de asemenea, investiţiile în infrastructura verde, staţiile de încărcare, deoarece "vom ajunge la un apetit ridicat din partea românilor abia atunci când vom putea avea staţii de încărcare indiferent de unde până unde circulăm, fie că vorbim de la Suceava la Giurgiu, de la Constanţa la Arad".
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, a anunţat pe 18 iunie, într-un comunicat de presă transmis AGERPRES, că aproape jumătate din eco-tichetele alocate programului Rabla Plus au fost rezervate, iar 90% dintre cei care au accesat această facilitate au ales o maşină 100% electrică.
Conform datelor centralizate, în acest an, rezervările eco-tichetelor puse la dispoziţie prin Rabla Plus au atins cifra de 1.225 de maşini, în mai puţin de trei luni de la startul programului. În perioada similară a anului trecut, au fost rezervate puţin peste o mie de autovehicule.
Pentru 2020, ministerul de resort, prin Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM), a pus la dispoziţia cetăţenilor şi firmelor din România cel mai mare buget din istoria programului Rabla Plus, respectiv 140 de milioane de lei, cu circa 45 de milioane mai mult decât în 2019.
Bugetul permite punerea pe şoselele României până la 3.000 de maşini electrice şi hibride, cât s-a pus, în total, în toate cele patru ediţii ale programului din anii anteriori.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 9497 / 10503 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Clifford Chance Badea, consultant în emisiunea de obligațiuni prin care UniCredit Bank a atras 600 milioane de lei
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Commercial group (3-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
Filip & Company și Legal Ground, arhitecții juridici ai tranzacției prin care BT Property, fondul imobiliar al Grupului Banca Transilvania, a cumpărat complexul de birouri Record Park din Cluj-Napoca de la un fond belgian. Echipele de avocați, coordonate de Ioana Roman și Alina Stancu Bîrsan, pentru cumpărător, și Alex Bumbu, pentru vânzător
O promovare din interior care confirmă meritocrația și creșterea organică într-una dintre cele mai puternice firme de avocatură din România | De vorbă cu Ramona Pentilescu, avocatul care a crescut în PNSA de la primii pași în profesie până la poziția de partener, despre vocație, rigoare și reperele care i-au susținut evoluția profesională într-un cadru în care contează respectul pentru profesie și coerența valorilor
Studenții la Drept sunt invitați la Turneul de dezbateri „Law and Life in Contest” organizat de Bondoc și Asociații
LegiTeam | RTPR is looking for a litigation lawyer (3-4 years of experience)
Managing IP EMEA Awards 2026 | NNDKP, Muşat & Asociaţii, Baciu Partners și ZRVP au cele mai multe nominalizări pentru titlul de “Firma anului în România” în cele trei domenii analizate. Cum arată clasamentele întocmite pentru piața locală de ghidul juridic internațional specializat în IP
League Tables of Legal Advisors → Cum au văzut analiștii Mergermarket piața de M&A și activitatea firmelor de avocați în 2025 | Anul megadeal-urilor: piața globală a urcat la 4,81 trilioane USD anul trecut, iar EMEA a trecut de 1 trilion. În clasamentele juridice, DLA Piper rămâne lider la număr de tranzacții, CMS și Eversheds domină Europa, iar în CEE strălucesc firme cu amprentă puternică în România
Filip & Company asistă Continental în vânzarea OESL către Regent. Alexandru Bîrsan (managing partner) a coordonat echipa
Chambers Global 2026 | RTPR rămâne singura firmă de avocați listată pe prima poziție în ambele arii de practică analizate: Corporate ̸ M&A și Banking & Finance. Filip & Company este în prima bandă în Corporate ̸ M&A. Firmele care au cei mai mulți avocați evidențiați sunt RTPR (9), Filip & Company (8), CMS (6) și Clifford Chance Badea (5)
ICC Arbitration Breakfast revine în România cu cea de-a doua ediție - 18 martie, în București
În litigiile fiscale, Artenie, Secrieru & Partners este asociată cu rigoarea și eficiența, grație unei combinații rare de viziune, metodă și capacitate de execuție în dosare grele. De vorbă cu coordonatorii practicii despre noul ritm al inspecțiilor, reîncadrările tot mai frecvente și importanța unei apărări unitare, susținute de specialiști și expertize, într-un context fiscal tot mai imprevizibil
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





