AEI: Două modificări legislative, care vor impacta consumatorii casnici şi non casnici de energie, realizate în Camera Deputaţilor
27 Iunie 2024 Agerpres
"Fără nici o dezbatere, sub umbra verii, a fotbalului etc., au fost realizate două modificări legislative în Camera Deputaţilor, care vor impacta consumatorii casnici şi non casnici din România. Lobbyul pe finalul de activitate al legislativului românesc, aduce consumatorii români din nou în situaţia de a scoate bani din buzunar", semnalează reprezentanţii AEI.
Două modificări legislative, care vor impacta consumatorii casnici şi non casnici de energie din România, au fost realizate, fără nicio dezbatere, în Camera Deputaţilor, informează Asociaţia Energia Inteligentă, printr-un comunicat.
"Fără nici o dezbatere, sub umbra verii, a fotbalului etc., au fost realizate două modificări legislative în Camera Deputaţilor, care vor impacta consumatorii casnici şi non casnici din România. Lobbyul pe finalul de activitate al legislativului românesc, aduce consumatorii români din nou în situaţia de a scoate bani din buzunar", semnalează reprezentanţii AEI.
Conform acestor modificări, prosumatorii existenţi, care deţin sisteme de panouri fotovoltaice cu puteri instalate între 10,8 kW şi 400 kW, vor fi obligaţi să-şi monteze şi instalaţii de stocare a energiei electrice regenerabile produse. Instalaţiile de stocare ale prosumatorilor vor trebui să aibă fiecare putere de cel puţin 30% din puterea instalată a unităţilor de producţie cu care sunt asociate, pentru puteri ale acestora din urmă cuprinse între 3 şi 200 kW, şi de cel puţin 50%, pentru puteri ale unităţilor de producţie cuprinse între 200 şi 400 kW. Termenul de respectare a obligaţiei de montare a instalaţiilor de stocare data de 31 decembrie 2027, explică sursa citată.
"Fără nici o dezbatere, sub umbra verii, a fotbalului etc., au fost realizate două modificări legislative în Camera Deputaţilor, care vor impacta consumatorii casnici şi non casnici din România. Lobbyul pe finalul de activitate al legislativului românesc, aduce consumatorii români din nou în situaţia de a scoate bani din buzunar", semnalează reprezentanţii AEI.
Conform acestor modificări, prosumatorii existenţi, care deţin sisteme de panouri fotovoltaice cu puteri instalate între 10,8 kW şi 400 kW, vor fi obligaţi să-şi monteze şi instalaţii de stocare a energiei electrice regenerabile produse. Instalaţiile de stocare ale prosumatorilor vor trebui să aibă fiecare putere de cel puţin 30% din puterea instalată a unităţilor de producţie cu care sunt asociate, pentru puteri ale acestora din urmă cuprinse între 3 şi 200 kW, şi de cel puţin 50%, pentru puteri ale unităţilor de producţie cuprinse între 200 şi 400 kW. Termenul de respectare a obligaţiei de montare a instalaţiilor de stocare data de 31 decembrie 2027, explică sursa citată.
"Stocarea parţială a energiei electrice produse de prosumatori este o măsură normală, din considerente de rezilienţă, siguranţă şi securitate energetică. Dar asta trebuia să fie făcută de la bun început, astfel încât investiţia să fie analizată din punct de vedere economic corect şi mai ales prosumatorii existenţi să nu fie puşi în situaţia aberantă să schimbe (arunce) echipamenete funcţionale în regim on grid, care abia au fost achiziţionate (şi nu sunt amortizate) şi să facă cheltuieli suplimentare (cu modificarea indicatorilor de fezabilitate de la momentul realizării investiţiei). Există prosumatori (Centre de plasamanete, Cămine de bătrâni etc.) care au făcut eforturi enorme să şi monteze astfel de echipamente, la limita subzistenţei economice şi acum sunt obligaţi să scoată din buzunar alte mii de euro prin efectul legii pentru a şi schimba o parte din echipamente şi a şi monta baterii de stocare.
Apreciez că această abordare este abuzivă şi realizată într-un mod amatoricesc, doar în scopul de a permite unor firme să şi vândă produsele", subliniază preşedintele AEI, Dumitru Chisăliţă.
Potrivit acestuia, obligaţiile prevăzute de lege pot să fie obligatorii pentru toţi prosumatorii care îşi vor monta sisteme fotovoltaice după aprobarea legii (chiar eliminând pragul de jos al puterii pentru care există această obligaţie), iar pentru prosumatorii existenţi să existe o schemă de sprijin astfel încât aceştia să atingă nivelul de normalitate pe care legea prosumatorilor trebuia să o prevadă de la bun început.
Totodată, se menţionează în comunicat, deputaţii au adoptat, "pe repede înainte", un proiect pentru modificarea şi completarea Legii 372/2005 privind performanţa energetică a clădirilor, prin care se doreşte scoaterea centralelor pe gaz din apartamente care nu corespund noilor indici de performanţă energetică şi înlocuirea lor cu sisteme de termoficare bazate pe surse regenerabile de energie (sisteme de termoficare), sisteme de termoficare bazate pe cogenerare/trigenerare, racordarea la actualele sisteme de reţelele urbane de încălzire sau de răcire, pompe de căldură, panouri termice şi/sau electrice solare, centrale eoliene, precum şi sisteme combinate, captarea energiei din mediu prin schimbătoare de căldură sol-aer, captarea energiei risipită în alte procese prin recuperatoare de căldură.
"Ceea ce se cunoaşte mai puţin este faptul că în momentul de faţă se găseşte în lucru Regulamentul Ecodesign care urmează să stabilească noii indici de performanţă energetică a centralelor termice de apartament. Dezbaterea din ultimii 2 ani, cu multe acuzaţii de lobby aduse unor producători de noi tehnologii, care au introdus în diverse variante de lucru, indicatori imposibil de atins de centralele pe gaz şi în fapt astfel acestea se autoeliminau, încă nu a fost încheiată. Astfel, Legea Românească deschide calea directă către o posibilă eliminare a centralelor pe gaze, viitorul Regulament Ecodesign fiind obligatoriu pentru România", spune Chisăliţă.
Acesta subliniază că, dacă ţările europene au o justificare în a alege interzicerea utilizării gazelor, accesul acestora la gaze fiind tot mai limitat pe măsură ce timpul va trece şi resursele de gaze vor fi tot mai puţine, România urmează să investească câteva miliarde de euro să exploateze gazele din Marea Neagră, încă câteva sute de milioane să dezvolte reţele de transport şi distribuţie gaze, şi încă câteva mii de euro de fiecare familie pentru a-şi face instalaţiile interioare şi a-şi cumpăra centralele de gaz, care "urmează să fie extrase din casele oamenilor" chiar mai înainte să se amortizeze în casele românilor.
"AEI a propus încă din anul 2021 un Program de Încălzire a Imobilelor care trebuia să includă - Local Energy Using (LES) - folosirea cu preponderenţă a resurselor energetice locale şi Unique Energy Grid (UEG) - dezvoltarea în interiorul localităţilor mari a mai multor sisteme de cvartal pentru producerea şi distribuirea căldurii şi frigului cu distribuţie pe orizontală către consumatori", precizează preşedintele AEI.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 1830 / 10597 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam - Oportunitate de carieră | Avocat definitiv – Achiziții publice & Infrastructură
BACIU PARTNERS, singura firmă din România clasată în Band 1 pentru Proprietate Intelectuală și Tehnologie, Media și Telecomunicații în Chambers Europe
Dispute-Resolution.Center: Cei mai buni litigatori din România, văzuți de Chambers Europe 2026 | Cine sunt practicienii apreciați de clienți în practica de Dispute Resolution și ce spun clienții despre aceștia. 11 avocați români sunt evidențiați în practica de arbitraj
Cum arată practica de achiziții publice a NNDKP în 2026: dinamică accelerată, mandate complexe în infrastructură și apărare instrumentate de avocați care operează agil la granița dintre drept, tehnologie și strategie, confirmată Tier 1 în ghidurile juridice internaționale | Adina Chilim-Dumitriu și Cristian Dranca vorbesc despre modul în care o echipă de elită gestionează ambiguitățile legislative, mandatele transfrontaliere și provocările unui sistem aflat în transformare structurală accelerată
Activitate intensă în practica de Healthcare, Pharma & Life Sciences de la Kinstellar, cu un tablou al proiectelor divers și complex, ce solicită constant experiența pluridisciplinară a echipelor de avocați | De vorbă cu Luiza Bedros (Partener) și Marc Barabas (Associate) despre modul în care lucrează echipa, mandatele complexe în care acționează pentru jucători-cheie și provocările cu care se confruntă clienții din acest sector
Noi promovări în cadrul Popovici Nițu Stoica & Asociații. Trei avocați fac un pas înainte în carieră
În spatele scenei, alături de echipa de Investigatii interne & Audit penal de la Popescu & Asociații | De vorbă cu partenerii Adrian Chirvase și Adina Vlaicu despre mecanismele din spatele succesului reputat în această arie și modul în care echipa sprijină organizațiile în menținerea unor standarde înalte de integritate. Expertiza de top și rigoarea procedurală devin instrumente de gestionare a riscurilor comerciale
OMV Aktiengesellschaft a câștigat, la Paris, încă o dispută legată de costurile de mediu derivate din privatizarea Petrom. Statul român trebuie să plătească 59 mil. €, din care 28 mil. € dobânzi și costuri arbitrale, după un arbitraj câștigat de Zamfirescu Racoți Vasile & Partners și Norton Rose Fulbright | Argumentele statului - ajutor de stat ilegal și o privatizare dezavantajoasă - nu au stat în picioare
Dispute-Resolution.Center: Cum lucrează și în ce tip de proiecte sunt implicați avocații din echipa de Disputes, Litigation & Arbitration de la Vernon | David. De vorbă cu Daniela David (Senior Partner) și Irina Pârvulescu (Partner), despre tendințele pieței, indicatori calitativi și cantitativi cu care se măsoară succesul și modul în care se construiește, pe termen lung, o practică robustă
Soluție definitivă la ÎCCJ, obținută de Țuca Zbârcea & Asociații: Colecția de artă comparată „Alexandra și Barbu Slătineanu”, restituită moștenitorilor după 16 ani de procese
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Commercial group (3-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
Norvegienii de la LINK Mobility preiau Web2SMS de la Netopia Holding, cel mai mare furnizor local de mesagerie A2P din România. Avocați cu senioritate înaltă în tranzacția gestionată juridic la nivel de managing partner
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





