ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Achizițiile publice pot schimba lumea, iar Comisia Europeană tocmai ne-a oferit manualul

25 Aprilie 2025   |   Daniel Mazilu (associate) - Filip & Company

Ghidul Comisiei Europene vine într-un moment-cheie. El arată că achizițiile publice nu trebuie să fie o simplă formalitate procedurală, ci pot deveni o strategie activă de intervenție publică.

 
 
În februarie 2025, Comisia Europeană a publicat un document cu potențial transformator: Ghidul „Cum să aplici achizițiile publice responsabile social” (en: „How to apply socially responsible public procurement”) – o lucrare pragmatică, bazată pe impact, care poate schimba modul în care privim achizițiile publice (în continuare „Ghidul”).

Este o lectură care merită toată atenția juriștilor, funcționarilor, managerilor de proiecte și decidenților politici, motiv pentru care vom încerca să prezentăm principalele noastre concluzii, desprinse în urma analizei Ghidului.


De ce este important acest Ghid?

Achizițiile publice reprezintă aproximativ 15% din PIB-ul Uniunii Europene. Vorbim despre peste 2 trilioane de euro pe an cheltuiți pentru bunuri, lucrări și servicii achiziționate de autorități și instituții publice. Această putere de cumpărare nu este doar o chestiune contabilă sau procedurală – este o pârghie politică, economică și socială majoră. Comisia Europeană consideră că, printr-un cadru coerent și ambițios, administrațiile publice pot stimula ocuparea forței de muncă, pot sprijini incluziunea socială, pot promova condiții de muncă decente și pot impulsiona tranziția către o economie durabilă.


Ce aduce nou acest Ghid?

Documentul nu se limitează la recomandări teoretice. El propune un cadru de analiză, evaluare și măsurare a impactului social generat de procedurile de achiziții publice din Uniunea Europeană. Sunt definiți patru piloni principali de evaluare, fiecare detaliat prin indicatori și sub-indicatori clari:

  1. Oportunități de angajare și incluziune socială:

Evaluarea modului în care autoritățile contractante includ în documentații obiective explicite privind crearea de locuri de muncă, în special pentru grupuri vulnerabile (persoane cu dizabilități, șomeri de lungă durată, tineri NEET, migranți etc.) și dezvoltarea competențelor angajaților.

  1. Condiții decente de muncă:

Evaluarea aplicării principiilor OIM privind munca decentă: salarii echitabile, siguranță, nediscriminare, existența unor mecanisme clare de raportare a abuzurilor.

  1. Sprijinirea accesibilității și a designului universal:

Verificarea gradului de integrare a principiilor de design universal și a accesibilității pentru persoanele cu dizabilități în cerințele tehnice, documentele de atribuire și clauzele contractuale.

  1. Sustenabilitate socială:

Măsura în care contractele contribuie la lanțuri de aprovizionare etice, respectarea drepturilor omului și alinierea la standarde precum Directiva privind diligența corporativă în materie de sustenabilitate (CSDDD).

Fiecare pilon este măsurat pe o scală de la 0 la 5 și tradus într-un scor global de impact social – de la „Neimpactant” la „Transformator”.


Ce ne spune analiza celor 75 de proceduri evaluate în ghid?

Studiul a evaluat 75 de proceduri de achiziții publice din toate cele 27 de state membre ale Uniunii Europene. Concluziile relevante:

  • Majoritatea procedurilor analizate au fost clasificate cu impact redus sau moderat;
  • Doar 4 proceduri au fost considerate transformatoare (scor de peste 85%);
  • Achizițiile de servicii au cel mai ridicat potențial social;
  • Procedurile de atribuire desfășurate la nivel local sunt mai flexibile, dar implementarea este inegală;
  • Sustenabilitatea socială, deși frecvent menționată, este implementată slab în practică.


Ce funcționează bine?

Ghidul oferă exemple convingătoare de bună practică, precum:

  • Contractul pentru biciclete electrice din Leuven (Belgia) – care a integrat obiective ecologice și de creare a locurilor de muncă;
  • Contractul de catering din Strasbourg – care a impus cerințe ferme privind condițiile de muncă și incluziunea;
  • Achizițiile Universității din Twente – care au favorizat furnizorii care angajează persoane cu dificultăți de integrare profesională.


Ce nu funcționează (încă)?

Raportul semnalează și punctele slabe întâlnite frecvent în procedurile de achiziții publice:

  • Persistența criteriului prețului cel mai scăzut în multe proceduri;
  • Clauze sociale vagi sau slab corelate cu obiectul contractului;
  • Monitorizare deficitară sau inexistentă a respectării cerințelor sociale;
  • Date insuficiente în sistemele electronice de achiziții (ex. TED).


Ce putem face, concret?

Ghidul propune recomandări clare și fezabile, cum ar fi:

  • Integrarea precoce a obiectivelor sociale, încă din faza de planificare a procedurilor de atribuire;
  • Folosirea standardelor comune și indicatorilor de impact în toate statele Uniunii Europene;
  • Monitorizarea și raportarea sistematică a respectării cerințelor sociale;
  • Implicarea IMM-urilor, întreprinderilor sociale și societății civile în proceduri;
  • Combinarea criteriilor sociale cu cele de mediu, într-o abordare integrată.


Ce înseamnă toate acestea pentru România?

Pentru practicienii din domeniul achizițiilor publice – autorități contractante, ofertanți, consultanți, avocați – Ghidul oferă un cadru robust și aplicabil imediat. Pentru legiuitor, este un semnal clar: achizițiile trebuie regândite ca politici publice cu obiective sociale clare, nu doar ca exerciții birocratice.

Într-o Românie în care decalajele sociale persistă, în care incluziunea persoanelor vulnerabile este limitată, iar condițiile de muncă rămân o provocare în unele sectoare, achizițiile publice pot deveni un catalizator real al schimbării.


Concluzie

Ghidul Comisiei Europene vine într-un moment-cheie. El arată că achizițiile publice nu trebuie să fie o simplă formalitate procedurală, ci pot deveni o strategie activă de intervenție publică. Pentru ca acest potențial să se materializeze, este nevoie de curaj, competență și voință politică.

Este timpul să nu mai vedem achizițiile publice ca pe un „checkbox procedural”, ci ca pe unul dintre cele mai puternice instrumente pe care le au statele UE pentru a modela societatea pe care ne-o dorim: mai echitabilă, mai incluzivă și mai durabilă.

Forma integrală a Ghidului poate fi accesată aici.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


     

    Ascunde Reclama
     
     

    POSTEAZA UN COMENTARIU


    Nume *
    Email (nu va fi publicat) *
    Comentariu *
    Cod de securitate*







    * campuri obligatorii


    Articol 317 / 9750
     

    Ascunde Reclama
     
    BREAKING NEWS
    ESENTIAL
    CMS | Join Our Team: Tax Consultant - Tax Department
    Cei mai buni profesioniști în domeniul brevetelor, văzuți de ”IAM Patent 1000 - 2025” | NNDKP, ZRVP și Dincă & Speciac au cea mai bună poziționare, iar Mușat & Asociații și Baciu Partners sunt în prim plan. Ce firme au cei mai mulți avocați listați și ce spun clienții despre aceștia
    Finanțările sindicalizate își păstrează poziția solidă, iar club-deal-urile câștigă teren pe piață, spun avocații din practica de Banking & Finance de la NNDKP | Valentin Voinescu (Partener): ”Am remarcat o creștere a interesului din partea fondurilor de investiții și a creditorilor non-bancari. Profilul clientului a evoluat: companiile sunt mai bine informate, mai receptive la structuri mixte și tot mai interesate de optimizarea costurilor și a structurii de capital”
    Women in Business Law EMEA Awards 2025 | CMS câștigă titlul de de “Firma anului în România”. Un avocat in-house local, desemnat ”General Counsel of the Year” pentru regiune
    LegiTeam: Atorney at Law (0 - 2 years) - Dispute Resolution | Reff & Associates
    Tranzacție rară pe piața românească | Cum au lucrat avocații Legal Ground în proiectul legat de achiziția unor obligațiuni ‘tokenizate’, înregistrate și tranzacționate prin sistemul blockchain. Mihai Dudoiu (Partener): ”Pe lângă aspectele comune unor proiecte de finanțare ‘clasice’, a fost necesară integrarea unei componente de fintech. Arhitectura juridică a trebuit adaptată unui cadru relativ nou și încă în formare din punct de vedere normativ”
    Clifford Chance a asistat băncile în legătură cu emisiunea record de 1,5 miliarde RON a Băncii Transilvania, prima sa emisiune de obligațiuni sustenabile denominată în lei. Proiect coordonat din București, cu avocați din Londra în echipă
    BizLawyer îi prezintă pe avocații care au devenit parteneri în ultimele runde de promovări | Corina Roman, avocat format în câteva firme mari, spune că a regăsit „cu drag”, la BACIU PARTNERS, aceeași preocupare pentru knowledge și dedicare față de mandatele primite de la clienți. “Nu am crezut niciodată că voi lucra într-un proiect cu sateliți, dar iată că aici am avut această ocazie. Și mi-a plăcut enorm, pentru că m-a scos din zona de confort. Acum, datorită acelei experiențe, știm mai multe și putem explora și acest tip de proiecte la nivel de echipă”
    BRD coordonează un club loan de 190 mil. € pentru NE Property BV. Avocații CMS au consiliat consorțiul bancar în această finanțare
    LegiTeam: Lawyer - Corporate M&A | Reff & Associates
    Cine sunt campionii pieței locale evidențiați în ultimul clasament IP Stars 2025 | Baciu Partners are cele mai multe recomandări în prima bandă din domeniul mărcilor. ZRVP și Dincă & Speciac sunt pe primul palier al performanței, urmate de Mușat & Asociații și NNDKP
    CMS își consolidează echipa din România prin promovarea a șapte avocați | Horea Popescu, managing partner CMS România: ”Aceste promovări reflectă nu doar calitatea muncii lor, ci și energia și dedicarea cu care aduc rezultate remarcabile clienților noștri și ne poziționează perfect pentru a ne continua creșterea și dezvoltarea competențelor”
     
    Citeste pe SeeNews Digital Network
    • BizBanker

    • BizLeader

        in curand...
    • SeeNews

      in curand...