IMM România susţine desfiinţarea Oficiului Român pentru Drepturile de Autor şi preluarea atribuţiilor de Ministerul Culturii
22 Ianuarie 2026 Agerpres
Proiectul actului normativ se află în transparenţă decizională.
Confederaţia patronală IMM România susţine desfiinţarea Oficiului Român pentru Drepturile de Autor (ORDA) şi reorganizarea Ministerului Culturii prin preluarea tuturor drepturilor şi obligaţiilor acestui organism.
Solicitarea a fost făcută, joi, într-o conferinţă, de către Călin Cozma, preşedinte executiv al Federaţiei Patronatelor din Industria Ospitalităţii (FPIOR), în urma unor sesizări din partea membrilor IMM România cu privire la Proiectul de lege privind stabilirea unor măsuri de reorganizare a unor autorităţi publice din domeniul culturii, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe.
Solicitarea a fost făcută, joi, într-o conferinţă, de către Călin Cozma, preşedinte executiv al Federaţiei Patronatelor din Industria Ospitalităţii (FPIOR), în urma unor sesizări din partea membrilor IMM România cu privire la Proiectul de lege privind stabilirea unor măsuri de reorganizare a unor autorităţi publice din domeniul culturii, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe.
Proiectul actului normativ se află în transparenţă decizională.
De asemenea, IMM România susţine, printre altele, desemnarea cât mai rapidă a unui singur organism comun pentru toate domeniile de creaţie şi toate categoriile de drepturi de autor, astfel cum se menţionează şi în Directiva 2014/26/UE, pentru simplificarea şi eficientizarea sistemului de încasare a remuneraţiilor.
În plus, confederaţia cere introducerea în proiectul de lege a unei prevederi care să limiteze penalităţile excesive aplicate în cazul muzicii ambientale. În prezent, metodologiile aprobate conţin clauze penale care obligă utilizatorii la plata triplului remuneraţiei în cazul lipsei autorizaţiei, o practică de natură punitivă care excede cadrul reparator al dreptului civil şi Directivei 2004/48/CE privind respectarea drepturilor de proprietate intelectuală.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 3 / 20834 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Câți avocați au firmele de top în evidențele Baroului București la începutul anului 2026 | Liderii nu se schimbă, dar își ajustează echipele. Top 20 rămâne stabil ca nume, dar se schimbă ca dinamică. Ce firme au înregistrat creșteri semnificative de ”headcount”, câte și-au micșorat efectivele și ce înseamnă asta
Client Choice by Lexology: Ioana Racoți (ZRVP), Adina Chilim Dumitriu (NNDKP), Octavian Adam (GNP), printre cei șapte profesioniști care se diferențiază prin calitatea relației cu clientul și capacitatea de a adăuga valoare reală afacerii acestuia | Cine sunt avocații români pentru care nominalizările au venit exclusiv de la corporate counsels, într-o procedură ce nu poate fi influențată și care sunt ariile de practică în care excelează
Mușat & Asociații intră și în arbitrajul ICSID inițiat de Starcom Holding, acționarul principal al grupului Eurohold Bulgaria și va lupta, de partea statului român, cu Pinsent Masons (Londra), DGKV (Sofia) și CMS (București)
Peligrad Law a obținut anularea unor obligații fiscale de peste 6 mil. € pentru un șantier naval din România, o decizie de referință pentru practica fiscală
CMS asistă CCE cu privire la vânzarea proiectului fotovoltaic Horia 2 către Renalfa Solarpro Group. Echipa multidisciplinară a fost coordonată de Rodica Manea (Corporate M&A), cu sprijinul Variniei Radu (Head of Energy)
Țuca Zbârcea & Asociații a asistat Banca Transilvania în finanțarea celei mai mari instalații de stocare a energiei în baterii din România, dezvoltată de Nova Power & Gas
Kinstellar a stat alături de BIG Mega Renewable Energy în cadrul unei finanțări de peste 100 milioane EUR pentru Parcul Eolian Văcăreni. Echipa, condusă de Magdalena Răducanu (Partener) și Răzvan Constantinescu (Managing Associate)
Muşat & Asociaţii a obținut un succes de referință în materia taxelor impuse de Oficiul Național al Jocurilor de Noroc. Angela Porumb (Partner) a coordonat dosarul, implicate fiind departamentele de Litigii, Fiscal și Gaming & Gambling ale firmei
Filip & Company a asistat Global Vision Investment Fund în obținerea unei finanțări de 12,7 milioane de euro. Camelia Ianțuc (senior associate) în prim plan
Încă un spin-off în piața avocaturii | Partenerul Cristian Popescu și echipa sa de zece avocați au părăsit Dentons pentru a lansa o nouă fimă: “A fost o plecare voluntară, iar seniorii cu care lucram au devenit parteneri în noua entitate”. Popescu Roman Radu Florea își va crește echipa și activitatea în mai multe arii de practică până la sfârșitul anului
MidEuropa preia pachetul majoritar în RBC, unul dintre cei mai importanți integratori de sisteme IT specializați în sectoarele de retail, banking și producție industrială din România. Trei firme de avocați au stat alături de investitorul de private equity
Mitel & Asociații dezvoltă o practică de litigii construită în jurul unui nucleu de avocați cu mare experiență, capabilă să ducă la capăt mandate complexe cu impact financiar și reputațional major, într-o piață în care disputele devin tot mai tehnice și mai dure | De vorbă cu Magda Dima (Partener) despre cum se construiește strategia, se evaluează riscurile și se formează generația nouă de litigatori
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





