ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Abrudean: România se află într-o situaţie complicată din perspectiva încrederii; nimeni nu mai are încredere în politicieni

31 Octombrie 2025   |   Agerpres

Din această cauză, a continuat oficialul, se ajunge şi la "fake news"-uri, la dezinformare, "pentru că oamenii nu mai cred ceea ce li se spune".

 
 
România se află într-o situaţie complicată din perspectiva încrederii, nimeni nu mai are încredere în politicieni, dar foarte grav este că nimeni nu mai are încredere în instituţiile statului, a declarat, vineri, preşedintele Senatului României, Mircea Abrudean.

"Din păcate, România se află într-o situaţie complicată din perspectiva încrederii. Nu mai are nimeni încredere în politicieni, aia e clar (...). Este un subiect complicat. Dar nu mai are nimeni încredere în instituţiile statului şi asta este foarte grav. Şi am ajuns aici tocmai din cauza faptului că foarte mulţi politicieni, şi mă încadrez la această categorie, au vorbit mult prea mult şi au făcut mult prea puţin. Sau foarte mulţi vorbesc despre foarte multe subiecte pe care nu le ştiu, nu le înţeleg, dar îşi dau cu părerea, pentru că aşa e în politică: ne pricepem la toate şi trebuie să vorbim despre toate. E o mare greşeală aici şi cred că din cauza asta am ajuns în această situaţie în care românii nu mai au încredere în stat", a spus Abrudean la Forumul de Securitate Cibernetică în Energie.


Din această cauză, a continuat oficialul, se ajunge şi la "fake news"-uri, la dezinformare, "pentru că oamenii nu mai cred ceea ce li se spune".

Preşedintele Senatului a subliniat, însă, că trebuie prezentate şi lucrurile bune care se fac, "să arătăm şi luminiţa de la capătul tunelului, despre care am mai tot vorbit în trecut", să se vorbească şi despre OCDE, despre care 99% dintre români nu ştiu ce înseamnă.

"Şi este tot vina noastră, pentru că nu ştim să explicăm. Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică este cel mai important obiectiv de ţară pentru România, după NATO şi Uniunea Europeană, şi se traduce în credibilitatea externă, care ne lipseşte, în dobânzi mult mai mici la care statul se împrumută, şi astăzi sunt extrem de mari. 11 miliarde de euro sunt dobânzile pe care le plăteşte anual statul român, pentru că se împrumută ca orice stat din lumea asta. Şi înseamnă investiţii. Asta înseamnă OCDE şi încerc de fiecare dată să prezint lucrurile astea ca să ştie oamenii că mai facem şi lucruri constructive. În 2026, România va deveni stat membru OCDE, dacă totul merge bine, iar lucrul acesta se va vedea într-o scurtă perioadă de timp ca şi efecte în economie", a explicat Abrudean.

De asemenea, senatorul a semnalat faptul că toată lumea îşi dă cu părerea despre ceva despre care nu ar trebui să vorbească şi a atras atenţia că ar trebui să vorbească doar cei abilitaţi, dând exemplul cu "celebrele drone şi celebrele avioane F-16".

"Vă reamintesc un incident foarte recent, unde iarăşi putem discuta şi despre faptul că toată lumea îşi dă cu părerea despre ceva ce nu ar trebui să vorbească, cu celebrele drone şi cu celebrele avioane F-16, care s-au ridicat şi care au generat o întreagă dezbatere naţională, nu doar între politicieni, care se pricep la toate în general, şi în care au început să comenteze despre ce trebuiau să facă piloţii de F-16. Dacă trebuiau să apese, să nu apese, să tragă, să nu tragă, să doboare, să nu doboare. E extrem de sensibil subiectul şi eu am mai spus asta. Eu, în calitate de preşedinte al Senatului, nu pot să-mi permit să vorbesc despre aşa ceva, pentru că nu ştiu. (...). Trebuie să vorbească cei care se ocupă cu aşa ceva, ministrul Apărării şi preşedintele ţării. Atât. În rest, teoreticieni, specialişti, filosofi, nu e treaba lor să spună că pilotul trebuia sau nu să tragă. (...) Aici ne jucăm cu siguranţa României. Nu vorbim cu toţii despre ceva, despre care n-ar trebui să vorbim. Trebuie să vorbească cine trebuie să vorbească şi să transmite mesajul clar, pentru că instrumente legale există. Senatul a aprobat, ca şi efort decizional, legislaţia privind doborârea dronelor. Deci, putem să le dăm jos, dacă e cazul să le dăm jos, mai departe e treaba altora să stabilească dacă trebuie date jos sau nu", a precizat preşedintele Senatului.

Mircea Abrudean a făcut referire şi la faptul că actualul Guvern este contestat de multe persoane chiar din interior, dar care nu au venit cu alte soluţii.

"În momentul în care s-a format acest Guvern, pe care văd că acum foarte mulţi inşi din interiorul Guvernului îl contestă, am fost parte la discuţii, am fost parte şi la discuţiile de la Cotroceni, grupul de lucru cu economia, cu ce e de făcut, cum ne redresăm. N-am văzut la acel moment foarte mulţi dintre cei care, astăzi, critică măsurile pe care acest Guvern le-a luat, măsuri care au fost confirmate şi de FMI şi de Banca Mondială şi de toate agenţiile de rating şi de Comisia Europeană, să vină cu alte soluţii. N-a venit nimeni cu altă soluţie, aşa cum n-a venit nimeni să ridice mâna să zică: eu vreau să fiu premier în situaţia asta nasoală în care se află România, eu vreau să fiu premier că sunt cel mai bun şi vă dau toate soluţiile magice, pe care acum văd că unii le dau. N-a fost cazul. De asta zic că e bine să avem şi o radiografie a problemelor, la care ne pricepem cam toţi, dar e bine să avem şi soluţiile serioase care se pot aplica", a mai spus parlamentarul.

Preşedintele Senatului a transmis că persoanele din fruntea statului ar trebui să asculte mai mult de cei care au ce să spună, deoarece soluţiile pot venit de la aceştia.

"Mesajul meu cel mai important este de încredere, pentru că asta ne lipseşte în momentul de faţă. Când te uiţi la orice canal, şi nu vorbesc de TV, că TV-ul e tot mai puţin utilizat, pe Internet, pe ştiri, vezi doar "breaking news"-uri, doar şoc, doar tragedie - pleacă americanii, vine războiul. Ne iau resursele. E foarte greu să mai ai încredere, dacă nici nu vine cineva din partea conducerii statului să-ţi spună că lucrurile nu sunt aşa cum par, că totuşi avem şi un proiect de ţară, că avem şi o direcţie corectă în care ne ducem, şi vorbeam de acel OCDE, care o să devină în următoarea perioadă tot mai discutat, disputat şi tot mai asumat de toată lumea, cum a fost şi cu Catedrala Naţională, pe care foarte mulţi au hulit-o şi apoi au fost să se pozeze lângă ea... Despre asta cred că este vorba. Despre mai multă încredere, despre faptul că România se duce într-o direcţie corectă cu provocările pe care le avem, astăzi, şi pe care le resimţiţi în mod direct. Dar important este că sunt şi momente în care ne mai întâlnim, mai discutăm, mai ascultăm, că asta ne lipseşte nouă, celor din fruntea statului, ocupând nişte poziţii temporare evident. Cred că trebuie să ascultăm mai mult de cei care au ce să ne spună şi soluţiile, până la urmă, vin tot de la dumneavoastră", a punctat Abrudean.

Mircea Abrudean a participat la treia ediţie a Forumului de Securitate Cibernetică în Energie, eveniment organizat la Cluj-Napoca de Distribuţie Energie Electrică România (DEER), ce reuneşte actori importanţi din sectorul energetic şi tehnologia informaţiei.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 466 / 10597
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam - Oportunitate de carieră | Avocat definitiv – Achiziții publice & Infrastructură
BACIU PARTNERS, singura firmă din România clasată în Band 1 pentru Proprietate Intelectuală și Tehnologie, Media și Telecomunicații în Chambers Europe
Dispute-Resolution.Center: Cei mai buni litigatori din România, văzuți de Chambers Europe 2026 | Cine sunt practicienii apreciați de clienți în practica de Dispute Resolution și ce spun clienții despre aceștia. 11 avocați români sunt evidențiați în practica de arbitraj
Cum arată practica de achiziții publice a NNDKP în 2026: dinamică accelerată, mandate complexe în infrastructură și apărare instrumentate de avocați care operează agil la granița dintre drept, tehnologie și strategie, confirmată Tier 1 în ghidurile juridice internaționale | Adina Chilim-Dumitriu și Cristian Dranca vorbesc despre modul în care o echipă de elită gestionează ambiguitățile legislative, mandatele transfrontaliere și provocările unui sistem aflat în transformare structurală accelerată
Activitate intensă în practica de Healthcare, Pharma & Life Sciences de la Kinstellar, cu un tablou al proiectelor divers și complex, ce solicită constant experiența pluridisciplinară a echipelor de avocați | De vorbă cu Luiza Bedros (Partener) și Marc Barabas (Associate) despre modul în care lucrează echipa, mandatele complexe în care acționează pentru jucători-cheie și provocările cu care se confruntă clienții din acest sector
Noi promovări în cadrul Popovici Nițu Stoica & Asociații. Trei avocați fac un pas înainte în carieră
În spatele scenei, alături de echipa de Investigatii interne & Audit penal de la Popescu & Asociații | De vorbă cu partenerii Adrian Chirvase și Adina Vlaicu despre mecanismele din spatele succesului reputat în această arie și modul în care echipa sprijină organizațiile în menținerea unor standarde înalte de integritate. Expertiza de top și rigoarea procedurală devin instrumente de gestionare a riscurilor comerciale
OMV Aktiengesellschaft a câștigat, la Paris, încă o dispută legată de costurile de mediu derivate din privatizarea Petrom. Statul român trebuie să plătească 59 mil. €, din care 28 mil. € dobânzi și costuri arbitrale, după un arbitraj câștigat de Zamfirescu Racoți Vasile & Partners și Norton Rose Fulbright | Argumentele statului - ajutor de stat ilegal și o privatizare dezavantajoasă - nu au stat în picioare
Dispute-Resolution.Center: Cum lucrează și în ce tip de proiecte sunt implicați avocații din echipa de Disputes, Litigation & Arbitration de la Vernon | David. De vorbă cu Daniela David (Senior Partner) și Irina Pârvulescu (Partner), despre tendințele pieței, indicatori calitativi și cantitativi cu care se măsoară succesul și modul în care se construiește, pe termen lung, o practică robustă
Soluție definitivă la ÎCCJ, obținută de Țuca Zbârcea & Asociații: Colecția de artă comparată „Alexandra și Barbu Slătineanu”, restituită moștenitorilor după 16 ani de procese
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Commercial group (3-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
Norvegienii de la LINK Mobility preiau Web2SMS de la Netopia Holding, cel mai mare furnizor local de mesagerie A2P din România. Avocați cu senioritate înaltă în tranzacția gestionată juridic la nivel de managing partner
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...