ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

In-houseLegal.ro | Cum s-au adaptat marile companii private la ‘noua normalitate’ și ce sprijin oferă echipele de Legal în perioada pandemiei. Dr. Sabin Taclit, NextGen Communications: Noul context a ‘provocat’ profesional membrii departamentului în a atinge un alt nivel de flexibilitate și a identifica noi soluții juridice

30 Octombrie 2020   |   Ștefania Enache

Munca Departamentului Juridic și Reglementări din cadrul NextGen Communications a mers pe aceeași linie și după apariția crizei sanitare, echipa coordonată de dr. Sabin Taclit continuând proiectele în care era implicată până la declanșarea pandemiei.

 
 
Departamentele juridice ale companiilor s-au adaptat foarte repede la „noua normalitate”, fiind obligate să lucreze la foc continuu în această perioadă pentru ca afacerile să nu aibă de suferit în urma schimbărilor majore intervenite la nivelul întregii societăți, notează portalul In-houseLegal. Dr. Sabin Taclit, Manager Juridic și Reglementări & DPO în cadrul NextGen Communications, susține că, în cadrul companiei în care activează, prima măsură care a fost luată a fost cea a schimbării modului de interacțiune cu partenerii interni și externi.

„Încă descoperim cum să lucrăm în această nouă normalitate, dar vă pot spune că printre primele lucruri pe care le-am făcut a fost să schimbăm modul de interacțiune cu partenerii interni și externi, în prezent comunicând preponderent prin intermediul instrumentelor digitale și mai puțin prin interacțiune fizică”, punctează juristul.


Munca Departamentului Juridic și Reglementări din cadrul NextGen Communications a mers pe aceeași linie și după apariția crizei sanitare, echipa coordonată de dr. Sabin Taclit continuând proiectele în care era implicată până la declanșarea pandemiei.

În noul context, au intervenit însă și foarte multe proiecte noi, menite să asigure continuitatea activității companiei, în condiții de siguranță, atât pentru salariați cât și pentru clienți.

„Aici mă refer la implementarea noilor norme sanitare în cadrul activității cu publicul și interacțiunii interumane, fără ca esența business-ului să fie schimbată. Ne asigurăm că angajații care lucrează în magazine sau pe teren beneficiază de echipamente de protecție și sunt instruiți corespunzator, iar clienții respectă recomandările autorităților de a menține o distanță sigură și pentru a evita interacțiunile apropiate. Consider că este oportun ca eficiența departamentului juridic să fie evaluată din perspectiva generală a suportului acordat companiei, fără a se rezuma la proiecte punctuale sau la elemente de consultanță juridică oferite într-o perioadă anume. Astfel, Departamentul Juridic și Reglementări al NextGen Communications a continuat să ofere consultanță și asistență juridică și de reglementări la aceleași standarde de dinaintea debutului pandemiei Covid-19, contribuind în mod constant la susținerea inițiativelor de digitalizare și sporire a  măsurilor de protecție împotriva răspândirii COVID-19”, detaliază expertul.




Îmbunătățirea actului de consultanță legală

Departamentului Juridic și Reglementări din cadrul NextGen Communications funcționează și astăzi în aceeași formulă ca cea existentă la debutul pandemiei. Principalul său scop este acela de a gestiona intern proiectele. „Personal, găsesc avantaje multiple în managementul proiectelor de către profesioniștii formați intern. Cunoscând cel mai bine structura și activitatea companiei, aceștia sunt cei mai în măsura să identifice soluții juridice optime în timp util. Întotdeauna am urmărit îmbunătățirea actului de consultanță legală pe care îl poate aduce departamentul juridic în cadrul companiei. Astfel, sunt de părere că, indiferent de vremurile pe care le trăim, este vital ca membrii departamentelor juridice să rămână la curent cu noutățile care apar în domeniu. Mai mult, ar putea aduce plus valoare organizației dacă s-ar concentra pe identificarea de soluții optime prin care să alinieze activitatea companiei la cadrul legislativ existent și la dinamica pieței pe care activează”, subliniază dr. Sabin Taclit.

În condițiile în care toate eforturile din aceste zile la nivel individual, de companie și ca societate se îndreaptă cu prioritate către măsurile care vizează protejarea în fața riscurilor de infectare cu SARS Cov-2, un pilon important al activității Departamentului Juridic și Reglementări rămâne consultanța juridică oferită pentru protecția activității companiei, a sănătății angajaților și a clienților firmei. „Urmează consultanța oferită pe diferite proiecte de business, interacțiunea cu autoritățile statului și, evident, managementul litigiilor care în prima jumătate a anului nu au putut fi judecate”, completează dr. Sabin Taclit.

În tot acest timp, echipa de juriști a dezvoltat și mai mult relațiile pe care le avea cu celelalte departamente din companie, în special cu cel de resurse umane. „Consider că o colaborare strânsă și permanentă între departamentele juridic și de resurse umane ale unei companii, este esențială pentru buna desfășurare a activității, atât din perspectiva coordonării acțiunilor de HR cu reglementările juridice, cât și din perspectiva menținerii unui climat de siguranță pentru companie și angajați. Prin această colaborare, angajații au certitudinea că mediul în care lucrează precum și activitățile în care sunt implicați sunt guvernate de legislația în vigoare și corespund normelor de bună practică. Astfel, aceștia își desfășoară activitatea într-un climat de confort și siguranță”, explică juristul.

Expertul NextGen Communications precizează că departamentul pe care îl coordonează este într-o situație fericită, având în vedere că nu a resimțit efectele negative ale pandemiei Covid-19. Mai mult, dr. Sabin Taclit a constatat că tot acest context a „provocat” profesional membrii departamentului în a atinge un alt nivel de flexibilitate în activitatea zilnică și a identifica noi soluții juridice. „Astfel, consultanții noștri juridici vor continua pregătirea profesională, pentru a întâmpina cu succes și viitoarele provocări ce ne așteaptă”, precizează juristul.

În urma experiențelor trăite în perioada stării de urgență și în cea a stării de alertă, dr. Sabin taclit a ajuns la concluzia că nimic nu poate fi imposibil de realizat de către un profesionist al dreptului, care este bine pregătit și dedicat muncii sale. „Condițiile  pentru ca un jurist să facă față oricărei provocări, indiferent că este generată de o pandemie sau de o altă situație neprevăzută, rămân aceleași: pregătire profesională continuă, inovație și perseverență”, a conchis dr. Sabin Taclit.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 63 / 80
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Filip & Company a asistat grupul ceh Star Capital Finance la intrarea pe piața din România prin achiziția a două parcuri de retail NEST, într-o tranzacție de aproape 40 mil. €
RADOX intră în parteneriat cu Solida Capital pentru un proiect rezidențial boutique în Capitală I Schoenherr a asistat compania românească cu o echipă coordonată de Mădălina Neagu. Ce avocați a avut compania de investiții
Un nou început după 23 de ani de avocatură de business. De vorbă cu Alexandru Ambrozie, Managing Partner AMBROZIE | Legal & Strategic Counsel, despre construcția unei firme specializate în mandate de risc major, la intersecția dintre drept penal al afacerilor, investigații interne, guvernanță corporativă și reglementare financiară și despre principiile care definesc noua construcție profesională
RTPR asistă Provectus Capital Partners la prima investiție în România
Validare regională a unei specializări cu relevanță tot mai mare | De vorbă cu Monica Stătescu, Of-Counsel Filip & Company, nominalizată pentru titlul de „TMT Next Generation Partner of the Year” la Legal 500 Central and Eastern Europe Awards 2026, despre felul în care M&A, piețele de capital, proprietatea intelectuală și tehnologia se intersectează în mandate cu arhitectură juridică tot mai densă și despre profilul clientului TMT, cu nevoi care depășesc granițele tradiționale ale ariilor de practică
Cum se formează un avocat de Banking & Finance într-o firmă cu acoperire regională | De vorbă cu Răzvan Constantinescu, avocatul care a parcurs drumul de la Associate la Counsel în firma Kinstellar, despre importanța mediului profesional care dă consistență carierei și lecțiile pe care le aduc proiectele dificile, colaborarea între jurisdicții și contactul cu standarde profesionale înalte
Reff & Asociații | Deloitte Legal a asistat MAS Real Estate, unul dintre cei mai mari proprietari de centre comerciale din România, în procesul de vânzare a șase proprietăți de acest tip către AFI Europe. Valoarea tranzacției depășește 280 de milioane de euro
Ana Popa, de la primii ani ca avocat stagiar, la rolul de Counsel în practica de Litigii a RTPR: o poveste despre statornicie profesională, implicare directă în mandate dificile și convingerea că excelența în avocatură se construiește prin consecvență, talent și responsabilitate | „Diferența dintre un avocat bun și unul excepțional o face talentul și vocația pentru această profesie. Ceea ce îi permite să rămână în linia întâi este reputația construită în timp, care este strâns legată de încrederea pe care o inspiră clienților”
Urmează o perioadă de tranziție critică pentru piața achizițiilor publice din România, marcată de presiuni simultane din direcții multiple. Creșterea cheltuielilor de apărare va genera un volum semnificativ de proceduri complexe, cu specificități juridice pe care puțini practicieni le stăpânesc în detaliu | De vorbă cu Manuela Guia, coordonatoarea GNP Guia Naghi & Partners, despre noile zone de sofisticare juridică și câteva măsuri prin care ar putea crește transparența și viteza procedurilor fără a afecta calitatea evaluării
Bondoc și Asociații SCA a obținut anularea unei executări silite într-o cauză cu implicații juridice relevante. Ioana Katona (Partener) și Horea Ile (Associate), în prim plan
Mușat & Asociații, desemnată Romania Law Firm of the Year la LMG Life Sciences Awards EMEA 2026
Un portofoliu de peste trei miliarde de euro și patru proiecte strategice conturează una dintre cele mai relevante expresii ale complexității din energia românească | De vorbă cu Oana Ijdelea, coordonatoarea Ijdelea & Asociații despre punctele de fricțiune în dezvoltarea proiectelor energetice, arhitectura juridică transformată într-un veritabil factor de competitivitate și echipa în care mai multe specializări juridice funcționează integrat
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...