BlaBlaCar a strâns 115 milioane de dolari şi anunţă că următoarea operaţiune ar putea fi un IPO
21 Aprilie 2021 Agerpres
Compania cu sediul la Paris, care a fost înfiinţată în 2006 iar în 2015 a devenit primul unicorn francez, a precizat că la ultima sa operaţiune de strângere de fonduri au participat investitori precum VNZ Global, Otiva J/F AB şi FMZ Ventures. Această operaţiune conferă BlaBlaCar o valoare de două miliarde de dolari.
| |
Serviciul de carpooling BlaBlaCar a anunţat miercuri că a obţinut 115 milioane de dolari în ultima rundă de strângere de fonduri, directorul său general Nicolas Brusson precizând că start-up-ul francez vrea să profite de criza sanitară pentru a se extinde agresiv atât în Europa cât şi pe pieţele mai îndepărtate, transmite AFP.
Compania cu sediul la Paris, care a fost înfiinţată în 2006 iar în 2015 a devenit primul unicorn francez, a precizat că la ultima sa operaţiune de strângere de fonduri au participat investitori precum VNZ Global, Otiva J/F AB şi FMZ Ventures. Această operaţiune conferă BlaBlaCar o valoare de două miliarde de dolari.
"Astăzi, cu acest plan de finanţare, dispunem de peste 200 de milioane de dolari în numerar, ceea ce ne permite să fim agresivi", a declarat Nicolas Brusson. Potrivit acestuia, a fost ultima strângere de fonduri înaintea unei oferte publice iniţiale (IPO), pentru care nu a fost fixată încă o dată precisă. Pentru moment însă obiectivul este "să aducem din nou societatea pe profit la finele lui 2022. Aceasta este ambiţia noastră", a spus Brusson.
BlaBlaCar nu a dat niciodată publicităţii rezultatele financiare dar a informat că în 2018 a înregistrat profit. Achiziţiile făcute în 2019, printre care Ouibus, o companie din subordinea operatorului feroviar SNCF, au readus firma pe pierderi, după care a urmat criza Covid. În prezent, BlaBlaCar înregistrează în continuare pierderi dar "a reuşit să preia cote considerabile de piaţă de la alţi actori de transport care se confruntă cu dificultăţi mai mari în a gestiona criza actuală pentru că au costuri fixe mult mai mari", a explicat Nicolas Brusson.
Compania franceză este sigură că în centrul său istoric, care este Europa occidentală, serviciile de carpooling vor cunoaşte o relansare puternică după ridicarea restricţiilor de circulaţie. "Există o populaţie frustrată care vrea să călătorească, mai tânără decât media, cum sunt deseori membri noştri. Va avea loc o accelerare foarte rapidă în Europa şi în ţările europene, este foarte clar. Ceea ce este mai puţin clar este momentul", spune Nicolas Brusson. Acesta a mai spus că vrea să reintroducă rapid reţeaua de autocare, denumite BlaBlaBus, în Franţa şi Germania, încă de la finele lunii mai sau începutul lunii iunie. "Ideea este ca în 2022 să putem să oferim o reţea de autocare care să fie de cel puţin două ori mai mare decât era în 2019", subliniază Brusson.
Cofondatorul BlaBlaCar vrea să meargă mai departe, având în vedere că "astăzi 80% dintre utilizatorii BlaBlaCar sunt din afara Europei". Această zonă denumită "dincolo de Europa occidentală", care potrivit lui Brusson începe în Polonia şi include Rusia, Ucraina, India, Brazilia sau Mexic este următoarea frontieră pentru BlaBlaCar.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 2 / 66 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Delgaz Grid obţine un împrumut sindicalizat de trei miliarde de lei pentru creşterea flexibilităţii financiare. CMS a oferit consultanţă consorțiului de finanțare format din șapte bănci
Cei mai buni profesioniști în domeniul brevetelor, văzuți de IAM Patent 1000 – 2026 | ZRVP, NNDKP, Baciu Partners și Mușat & Asociații au cei mai mulți avocați listați. Cine sunt profesioniștii aflați în prim plan anul acesta și ce spun clienții despre firmele aflate în fruntea plutoanelor
De la conformarea GDPR, la o guvernanță complexă a datelor | Cum se văd aceste transformări din practica firmei Reff & Asociații | Deloitte Legal și care sunt cele mai importante schimbări observate în comportamentul clienților, într-o discuție cu Georgiana Singurel (Partener) și Silvia Axinescu (Counsel)
Reff & Asociații | Deloitte Legal lansează campania aniversară de 20 de ani, care include evenimente de business, formate inovatoare și conținut video divers
Validare regională a unei specializări cu relevanță tot mai mare | De vorbă cu Monica Stătescu, Of-Counsel Filip & Company, nominalizată pentru titlul de „TMT Next Generation Partner of the Year” la Legal 500 Central and Eastern Europe Awards 2026, despre felul în care M&A, piețele de capital, proprietatea intelectuală și tehnologia se intersectează în mandate cu arhitectură juridică tot mai densă și despre profilul clientului TMT, cu nevoi care depășesc granițele tradiționale ale ariilor de practică
Filip & Company a asistat grupul ceh Star Capital Finance la intrarea pe piața din România prin achiziția a două parcuri de retail NEST, într-o tranzacție de aproape 40 mil. €. Ioana Roman (partener) a coordonat echipa
Urmează o perioadă de tranziție critică pentru piața achizițiilor publice din România, marcată de presiuni simultane din direcții multiple. Creșterea cheltuielilor de apărare va genera un volum semnificativ de proceduri complexe, cu specificități juridice pe care puțini practicieni le stăpânesc în detaliu | De vorbă cu Manuela Guia, coordonatoarea GNP Guia Naghi & Partners, despre noile zone de sofisticare juridică și câteva măsuri prin care ar putea crește transparența și viteza procedurilor fără a afecta calitatea evaluării
RTPR, Bondoc & Asociații și KPMG au consiliat tranzacția prin care fondul regional de private equity Provectus Capital Partners a dobândit pachetul majoritar al companiei Seatbelt Consulting | Echipele implicate în proiect, coordonatorii și tipul de asistență oferită
Arta apărării interdisciplinare în White-Collar Crime: Cum a reușit Voinescu Lawyers să demonteze acuzații penale grave în dosarul Vivre Deco | Gabriel Voinescu, coordonatorul echipei: ”Suntem una dintre puținele case de avocatură din România capabile să combine, la nivel de specialist, dreptul civil al afacerilor cu dreptul penal al afacerilor – exact ceea ce a permis, în acest caz, o apărare integrată simultană pe șase încadrări juridice diferite și obținerea soluției definitive de clasare”
Un portofoliu de peste trei miliarde de euro și patru proiecte strategice conturează una dintre cele mai relevante expresii ale complexității din energia românească | De vorbă cu Oana Ijdelea, coordonatoarea Ijdelea & Asociații despre punctele de fricțiune în dezvoltarea proiectelor energetice, arhitectura juridică transformată într-un veritabil factor de competitivitate și echipa în care mai multe specializări juridice funcționează integrat
BDAttorneys a asistat Strabag Group într-o achiziție strategică. Ștefan Mantea (Partner) și Alexandra Siminiceanu (Senior Managing Associate), în prim plan
PNSA susține juridic Turneul Internațional Stradivarius
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





