ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Acţionarii Electrica au aprobat un dividend brut pe acţiune în valoare de 0,7248 lei, pentru 2019

29 Aprilie 2020   |   AGERPRES

”Monitorizăm în permanenţă contextul naţional şi internaţional, precum şi performanţa financiară şi lichiditatea companiilor din Grup pentru a limita orice riscuri potenţiale şi suntem pregătiţi să răspundem, în cel mai scurt timp, situaţiilor generate de evoluţia crizei", a declarat Corina Popescu, directorul general al companiei.

 
 
Acţionarii Electrica au aprobat, în Adunarea Generală de miercuri, distribuirea unor dividende în sumă de 246,108 milioane lei, valoarea dividendului brut fiind de 0,7248 lei/acţiune, conform unui comunicat al companiei.

De asemenea, acţionarii au aprobat bugetul de venituri şi cheltuieli aferent exerciţiului financiar 2020 şi situaţiile financiare anuale pentru exerciţiul financiar încheiat la 31 decembrie 2019, atât la nivel consolidat, cât şi la nivel individual. A fost aprobată şi descărcarea de gestiune a membrilor Consiliului de Administraţie al Electrica pentru exerciţiul financiar 2019.

Totodată, a fost stabilită data de 9 iunie 2020 ca dată de înregistrare la care va avea loc identificarea acţionarilor asupra cărora se răsfrâng efectele AGOA Electrica, inclusiv dreptul de a beneficia de dividende. Acţionarii au stabilit 5 iunie 2020 ca ex date, dată de la care instrumentele financiare se tranzacţionează fără drepturile care derivă din AGOA Electrica.


"În circumstanţele excepţionale create de pandemia Covid-19, continuăm să ne respectăm angajamentele atât faţă de clienţi, cât şi de acţionari. Propunerea de distribuire de dividende reflectă performanţele companiei în anul 2019 şi este în linie cu nivelul de randament al dividendului cu care i-am obişnuit pe acţionarii noştri.
Electrica rămâne una dintre companiile în care investitorii au în continuare încredere, în ciuda volatilităţii înregistrate de piaţa de capital. Chiar în această perioadă dificilă, am constatat consolidarea poziţiilor unor investitori instituţionali, care în mod tradiţional au o strategie de investire pe termen mediu şi lung, în linie cu strategia Grupului. Monitorizăm în permanenţă contextul naţional şi internaţional, precum şi performanţa financiară şi lichiditatea companiilor din Grup pentru a limita orice riscuri potenţiale şi suntem pregătiţi să răspundem, în cel mai scurt timp, situaţiilor generate de evoluţia crizei", a declarat Corina Popescu, directorul general al companiei.

Acţionarii Electrica au mai aprobat alegerea lui Iulian Cristian Bosoancă în calitate de nou membru al Consiliului de Administraţie pentru ocuparea poziţiei vacante, în urma renunţării la mandat a administratorului neindependent Niculae Havrileţ. Durata mandatului administratorului ales va fi egală cu perioada care a rămas până la expirarea mandatului aferent poziţiei vacante, respectiv până la 27 aprilie 2022.

La şedinţa Adunării Generale Ordinare a Acţionarilor Electrica au participat personal, prin reprezentant, sau au votat prin corespondenţă acţionarii înscrişi în registrul acţionarilor ţinut de Depozitarul Central la data de 31 martie 2020, stabilită ca dată de referinţă, cvorumul fiind de 82,01% din totalul drepturilor de vot şi de 80,38 % din capitalul social al societăţii.

Grupul Electrica este un jucător-cheie pe piaţa de distribuţie şi furnizare a energiei electrice din România, precum şi unul dintre cei mai importanţi jucători din sectorul serviciilor energetice. Grupul oferă servicii la circa 3,8 milioane de utilizatori şi are o arie de cuprindere naţională - cu organizare în trei zone pentru distribuţia energiei electrice: Transilvania Nord, Transilvania Sud, Muntenia Nord, şi pe cuprinsul întregii ţări pentru furnizarea energiei electrice şi pentru întreţinere şi servicii energetice.

Din iulie 2014, Electrica este o companie cu capital majoritar privat, listată pe bursele de valori din Bucureşti şi Londra. Electrica este singura companie românească listată din domeniul distribuţiei şi furnizării energiei electrice din România.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 25 / 66
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam - Oportunitate de carieră | Avocat definitiv – Achiziții publice & Infrastructură
Achiziții Publice | Cristina IVAN, Managing Partner Ivan şi Asociaţii: Arhitectura colectivă a ofertei - Cine ofertează, ce se evaluează, cui i se atribuie şi cine, în realitate, execută
Inflația la control | Instanța confirmă: Fiscul datorează și actualizarea cu inflația, nu doar dobânda fiscală. Soluție obținută de Băncilă, Diaconu și Asociații, cu o echipă coordonată de Emanuel Băncilă (Partener)
Dispute-Resolution.Center: România în Legal 500 EMEA (2026) – White-collar crime | O practică cu mai multe centre de putere: firmele cu activitate intensă, avocații care dau greutate practicii și dosarele care au contat în evaluare
In-houseLegal: Loredana Coraș, Country Legal Counsel la PKO Bank Polski România, distinsă cu premiul Compliance Innovator la Lexology European Awards 2026 | ”Următoarea etapă a inovației în compliance și în activitatea juridică va fi definită de capacitatea de a integra tehnologia într-un mod responsabil, fără a pierde din vedere rolul acestei funcții, acela de a proteja banca”, spune unul dintre cei mai vizibili avocați interni din Europa
Concurenta.ro | Chambers Europe 2026 - Cine domină practica de Competition ̸ Antitrust: Liderii își apără pozițiile, dar presiunea venită din eșalonul secund și din zona firmelor de nișă devine tot mai vizibilă
Achiziții-Publice.ro | România în ariile Projects și Projects & Energy din Chambers Europe 2026: NNDKP este liderul prezenței în vârful ierarhiei, iar Țuca Zbârcea & Asociații are o vizibilitate transversală foarte puternică. Filip & Company are una dintre cele mai bune formule de senioritate, iar CMS beneficiază pe profilul foarte puternic al Variniei Radu
Dispute-Resolution.Center: Cei mai buni litigatori din România, văzuți de Chambers Europe 2026 | Cine sunt practicienii apreciați de clienți în practica de Dispute Resolution și ce spun clienții despre aceștia. 11 avocați români sunt evidențiați în practica de arbitraj
Filip & Company anunță promovările anuale: Rebecca Marina devine partener, opt counsels și șase senior associates fac un pas înainte în carieră | Cristina Filip, co-managing partner Filip & Company: ”O recunoaștere a performanței individuale deosebite a colegilor noștri, dar și o dovadă că echipa susține creșterea noilor generații de lideri”
Kinstellar, alături de Habitex la vânzarea fostei fabrici de textile din Baia Mare către Jumbo | Iunia Nagy (managing associate) și Malina Andries (associate), în prim plan
BACIU PARTNERS, singura firmă din România clasată în Band 1 pentru Proprietate Intelectuală și Tehnologie, Media și Telecomunicații în Chambers Europe
Noi promovări în cadrul Popovici Nițu Stoica & Asociații. Trei avocați fac un pas înainte în carieră
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...