CEC Bank şi EximBank finanţează RAAL - grup industrial din Bistriţa
22 Iunie 2022 Agerpres
Finanţarea a fost acordată în cadrul schemei de ajutor de stat COVID 19, care acoperă 90% din credit, potrivit unui comunicat al băncii.
CEC Bank a acordat grupului industrial RAAL din Bistriţa, unicul producător de sisteme de răcire local şi unul dintre principalii exportatori români, o finanţare de 5 milioane de euro pentru susţinerea activităţii curente, cu garanţie emisă de EximBank.
Finanţarea a fost acordată în cadrul schemei de ajutor de stat COVID 19, care acoperă 90% din credit, potrivit unui comunicat al băncii.
"Suntem mândri să susţinem business-uri industriale din România care au o lungă tradiţiei şi continuă să se dezvolte şi să inoveze în domenii care generează valoare adăugată pentru economie. Schimbătoarele de căldură sunt folosite în soluţii de încălzire şi răcire a bateriilor auto pentru maşini electrice, maşinilor agricole, echipamentelor industriale pentru aer comprimat, trenuri, maşini pentru construcţii şi multe altele. Este un domeniu cu un mare potenţial în contextul actual al relocării activităţilor industriale cât mai aproape de utilizatorii finali, în contextul preocupărilor la nivel global pentru reducerea amprentei de carbon", a declarat Bogdan Neacşu, director general CEC Bank.
Cu o tradiţie de 40 de ani în domeniul producţiei de schimbătoare de căldură şi privatizat în 1995, grupul RAAL are în prezent peste 2.300 de angajaţi, o cifră de afaceri de circa 325 de milioane de lei şi două facilităţi de producţie în România.
"Susţinerea companiilor care contribuie prin activitatea lor la creşterea eficienţei energetice reprezintă o direcţie strategică pentru EximBank, mai ales în contextul unui interes crescut pentru implementarea de soluţii smart care să permită reducerea consumului de energie. Vom continua să mobilizăm resurse financiare în condiţii avantajoase pentru antreprenorii care dezvoltă tehnologii pentru utilizarea eficientă a resurselor şi vom sprijini iniţiativele firmelor care contribuie la susţinerea atingerii obiectivelor naţionale de mediu contribuind astfel la o dezvoltare economică durabilă şi asigurarea competitivităţii pe termen lung a economiei româneşti", a spus Traian Halalai, preşedintele executiv al EximBank.
Grupul RAAL are propria echipă de cercetare şi dezvoltare, iar peste 99% din producţie este destinată exportului. Printre clienţii grupului se numără John Deere - unul dintre cei mai cunoscuţi producători de utilaje agricole, Class sau Samsung. RAAL produce schimbătoare de căldură folosite în instalaţii industriale şi în industria auto - un domeniu cu un potenţial foarte mare de creştere în contextul în care tehnologia schimbătoarelor de căldură poate fi utilizată şi pentru creşterea eficienţei energetice şi reducerea consumului şi a cheltuielilor de energie.
CEC Bank este instituţia financiară cu cea mai lungă tradiţie din România. Fondată în 1864, CEC Bank are în prezent cea mai extinsă reţea naţională, cu peste 1.000 de sucursale şi unităţi teritoriale şi cu active de peste 50,4 de miliarde lei, la sfârşitul primului trimestru din 2022.
EximBank este o instituţie specializată ce se implică activ în susţinerea şi promovarea mediului de afaceri românesc. Instrumentele sale financiare sunt dedicate exclusiv segmentului corporate şi pot fi accesate în condiţii avantajoase de orice tip de societate comercială, fie că este IMM sau companie mare, fie derulează tranzacţii internaţionale ori se adresează pieţei interne. Companiile au la dispoziţie şi un portofoliu competitiv de produse de trezorerie, cash management, trade finance şi factoring, care întregesc oferta de finanţare şi garantare.
Totodată, pentru că acţionează ca agent al statului pe piaţa de garanţii şi asigurări, EximBank este unul dintre canalele prin care fondurile publice, puse la dispoziţie de statul român, se distribuie în economie.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 2954 / 9193 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
RTPR asistă Macquarie Asset Management într-o tranzacție în distribuția energiei electrice de aproximativ 700 mil. € cu o echipă coordonată de Roxana Ionescu (Partner) | Costin Tărăcilă (Managing Partner): ”Tranzacția reprezintă încheierea unui ciclu investițional complet pentru Macquarie Asset Management în acest portofoliu, pe parcursul căruia RTPR a avut privilegiul de a acționa în calitate de consultant juridic de încredere de la investiție până la exit”
Filip & Company a asistat Banca Transilvania în cea mai mare emisiune de obligațiuni din CEE, prin care a atras un miliard de Euro de pe piețele externe. Clifford Chance a fost alături de consorțiul de bănci de investiții în acest proiect | “Astfel de tranzacții ridică standardele și creează repere pentru viitoarele finanțări”, spun avocații
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
Filip & Company a organizat etapa finală a Concursului de Procese Simulate de Drept Civil, dedicat studenților din anul II
INTERVIU - De vorbă cu Ana-Maria Andronic, fondatoarea Andronic and Partners, despre parcursul echipei care a ales să facă lucrurile diferit față de modelul tradițional de „Big Law”, mizând pe agilitate și profunzime profesională: ”Țelul meu, ca profesionist și manager, este să creez echipe cât mai independente și autonome; încurajez idei contrare și noi, sunt alături de colegi ori de câte ori au nevoie de mine sau simt că pot fi o valoare adaugată într-un proiect” | Mandatele cross-border și tranzactiile complexe au adus firma pe radarul ghidurilor juridice internaționale
RTPR contribuie la clarificarea jurisprudenței privind biletele la ordin într-un litigiu financiar-bancar cu miză de aproximativ 1,5 milioane RON. Alexandru Stănoiu (Counsel) și Șerban Nițulescu (Associate), în prim plan
CMS alături de Scatec în finanțarea unui portofoliu de proiecte solare de 190 MW în România | Echipa multidisciplinară, cu Ramona Dulamea (Senior Counsel) și Varinia Radu (Partener), în prim plan
Un nou front juridic la Washington | Forty Management AG acționează România în judecată la ICSID. Schoenherr (Viena) și Daniel F. Visoiu sunt alături de reclamanți în acest arbitraj în care România este reprezentată printr-o structură instituțională complexă, care include și Banca Națională a României, într-o notă ce sugerează implicații financiare sau monetare deosebite
Eșec de strategie juridică sau impas suveran? România, sancționată repetat în SUA pentru că ascunde activele ce pot fi executate de familia Micula. Săptămâna aceasta a fost obligată la plata unei amenzi noi, de 5,8 milioane de dolari, ridicând totalul penalităților la 21 milioane de dolari | Cazul Micula vs România a devenit „pacientul zero” într-o dezbatere juridică amplă care vizează arhitectura tratatelor de investiții în interiorul Uniunii Europene
RTPR obține definitiv peste 1,7 mil. € pentru un client din zona ONG, în urma anulării a 80 de contracte de vânzare într-un litigiu de proprietate cu peste 90 de pârâți | Alexandru Stănoiu (Counsel) și Șerban Nițulescu (Associate), în prim plan
Studiu LSEG Data & Analytics Q1 2026 | Piața globală de M&A a crescut cu 27% în primul trimestru, cu un avans spectaculos în Europa, unde a atins maximul ultimilor opt ani. CMS și DLA Piper continuă să stralucească în topul global al consultanților juridici, Clifford Chance și Schoenherr rămân active în clasamentele continentale, iar în Top 20 Europa de Est sunt vizibile doar două firme cu birou la București
Bondoc & Asociații anunță 10 promovări, inclusiv un nou Partener | Lucian Bondoc (Managing Partner): ”Firma va continua să urmeze aceeași abordare, în care recunoașterea meritocratică și echitabilă a expertizei și a contribuției la obiectivele noastre comune joacă un rol esențial”
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





