ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Vienna Insurance Group a raportat un profit net în creştere cu aproximativ 54% după primele nouă luni

18 Noiembrie 2021   |   Agerpres

Potrivit documentului citat, compania a înregistrat o îmbunătăţire semnificativă a tuturor indicatorilor cheie în primele trei trimestre ale anului 2021 comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut iar rezultatele sunt mai bune decât cele obţinute în 2019, înainte de pandemie.

 
 
Vienna Insurance Group a raportat un profit net în creştere cu aproximativ 54% după primele nouă luni din acest an şi un avans al profitului pe acţiune la 2,86 euro, informează compania printr-un comunicat transmis joi AGERPRES.
 
Potrivit documentului citat, compania a înregistrat o îmbunătăţire semnificativă a tuturor indicatorilor cheie în primele trei trimestre ale anului 2021 comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut iar rezultatele sunt mai bune decât cele obţinute în 2019, înainte de pandemie.
 
"Din păcate ne confruntăm încă la nivel global cu pandemia, care continuă să aibă un impact semnificativ asupra vieţii economice şi sociale pe pieţele unde activăm. Am reuşit să gestionăm cu succes evoluţiile din domeniul asigurărilor datorită poziţionării diversificate şi măsurilor prompte luate la nivel local. Grupul continuă să ofere siguranţă şi stabilitate chiar şi în circumstanţe dificile. Totodată, în regiunea Europei Centrale şi de Est (ECE) economia a avut o evoluţie mai bună decât indicau prognozele în urmă cu câteva luni. De aceea suntem foarte încrezători că ne vom atinge ţintele pentru 2021 şi că vom depăşi volumul de prime preconizat de 10,4 miliarde de euro", a spus Elisabeth Stadler, CEO al Vienna Insurance Group, evidenţiind rezultatele preliminare pozitive.
 
Volumul primelor a crescut cu 5,1%, la 8,391 miliarde de euro, toate liniile de business, cu excepţia asigurărilor de viaţă cu primă unică, consemnând creşteri consistente. În special segmentul asigurărilor de proprietăţi şi răspunderi a avut o evoluţie semnificativă, crescând cu 7,4%, până la 4,1 miliarde de euro. Segmentul corporate, care a consemnat o majorare a volumului primelor cu 13%, până la 1,1 miliarde de euro, a avut o contribuţie importantă la această evoluţie favorabilă, precizează sursa citată.
 
Asigurările de viaţă cu primă regulată au crescut cu 2,8%, la 2 miliarde de euro, asigurările RCA au crescut cu 4,9%, la 1,2 miliarde de euro, iar asigurările Casco au consemnat un avans de 8,6%, până la 1,1 miliarde de euro.
 
"Pandemia a dus la o mai bună conştientizare a importanţei sănătăţii şi a constituirii de economii. Acest aspect s-a reflectat pozitiv in nivelul primelor asigurărilor de sănătate, care s-a situat la 545,2 milioane de euro, în creştere cu 4,5%. Conform strategiei, asigurările de viaţă cu primă unică au continuat să scadă, cu 2,9%, până la 661,7 milioane de euro. Cele mai mari creşteri de prime au fost consemnate pe pieţele din Republica Cehă, Polonia şi România", se mai arată în comunicatul asigurătorului.
 
Profitul înainte de impozitare s-a cifrat la 376,1 milioane de euro, în creştere cu aproximativ 41,2%, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. Profitul după impozitare şi plata intereselor minoritare a crescut cu 56,9% iar la 30 septembrie 2021, acesta se situa la 274,6 milioane de euro.
 
Rata de rentabilitate a capitalului înainte de impozitare s-a îmbunătăţit de la 8,1% la 10,8%. Investiţiile, incluzând numerarul şi echivalentele de numerar, s-au situat la 37,5 miliarde de euro la 30 septembrie 2021.
 
Profitul pe acţiune (anualizat) a crescut de la 1,82 euro la 2,86 euro în perioada analizată (+56,9%).
 
"Rata combinată a Grupului, de 95,2%, s-a îmbunătăţit cu 0,9 puncte procentuale în raport cu anul trecut. Anul acesta, impactul despăgubirilor generate de condiţiile meteo nefavorabile a fost compensat de programul amplu de reasigurare şi de efectele pozitive ale măsurilor strategice implementate în cadrul Agendei 2020", explică sursa citată.
 
Cu privire la perspectivele pentru acest an, compania citează datele Institutului din Viena pentru Studii Economice Internaţionale (Vienna Institute for International Economic Studies), care estimează o creştere economică de 5,4% pentru ECE în 2021, semnificativ mai mare decât prognoza de 4,8% pentru zona euro.
 
"Aceasta indică faptul că regiunea ECE îşi revine mai rapid decât s-a estimat pe parcursul anului 2021. În ceea ce priveşte creşterea economică, regiunea a revenit, în medie, la nivelurile pre-criză. Pornind de la aceste premise, Grupul anticipează că ţintele stabilite pentru 2021 vor fi atinse, iar volumul preconizat de prime de circa 10,4 miliarde de euro cel mai probabil va fi uşor depăşit. Se confirmă estimarea de profit înainte de impozitare între 450 de milioane de de euro şi 500 de milioane de euro. Rata combinată este de aşteptat să se menţină în jurul a 95%", se mai menţionează în comunicat.
 
Vienna Insurance Group (Wiener Versicherung Gruppe) este principalul grup de asigurări atât în Austria, cât şi în întreaga regiune a Europei Centrale şi de Est (ECE). Grupul este format din aproximativ 50 de companii din 30 de ţări şi are peste 25.000 de angajaţi. Acţiunile VIG sunt cotate la Bursa de Valori din Viena din 1994.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 11139 / 18458
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Wolf Theiss a asistat fondatorii Embryos Fertility Clinic cu privire la vânzarea pachetului majoritar de părţi sociale către Integral Capital Group, alături de care a stat RTPR | Ce avocați au fost în cele două echipe
Practica de protecție a datelor este o componentă strategică a firmei Wolf Theiss, existând o cerere crescătoare în acest domeniu. Viitorul acestei arii este unul promițător, având în vedere majorarea volumului de date prelucrate și evoluțiile tehnologice rapide, spun avocații | Flavius Florea - Counsel: „Un aspect cheie este legat de avansul tehnologic, cum ar fi utilizarea tot mai frecventă a inteligenței artificiale și provocările aferente respectării principiilor GDPR”
Stratulat Albulescu o recrutează pe Andreea Șerban de la Reff & Asociații, pe poziția de Partener
Trei ofertanți intră în a doua rundă a vânzării Amethyst Healthcare, lanț paneuropean de radioterapie cu șase clinici în România. Goldman Sachs supraveghează tranzacția
Cei mai buni avocaţi în domeniul mărcilor, remarcați de WTR 1000, ediția 2025 | Baciu Partners, Răzvan Dincă & Asociaţii și Ratza & Ratza sunt lideri pe segmentele analizate, o bună expunere pentru TZA, Mușat, Schoenherr, ZRVP și NNDKP. Cum arată elita profesioniștilor din domeniu și ce spun clienții despre aceștia
Noi promovări în echipa RTPR | Andreea Nedeloiu devine Counsel, alți cinci avocați au terminat stagiatura și vin pe poziția de Associate
Promovări la Voicu & Asociații | Roxana Neguțu devine Senior Partner, noi poziții ocupate în cadrul Firmei
Filip & Company asistă eMAG şi HeyBlu în achiziția a 100% din acțiunile Orange Money IFN SA. Echipa, coordonată de Alina Stancu Bîrsan (partener) și Rebecca Marina (counsel)
Academia Română, reprezentată de Popescu & Asociații, obține o victorie semnificativă într-un proiect complex de retrocedare | Echipa coordonată de Octavian POPESCU (Managing Partner), Andreea MIHALACHE (Partner) și Ana Maria BULEA-CIURARU (Associate) stabilește un precedent important în protejarea bunurilor de importanță națională
O nouă echipă de coordonare la Filip & Company | Cristina Filip și Alexandru Bîrsan, co-Managing Partners, au un mandat de 4 ani. Mai mulți parteneri devin manageri sau co-manageri ai departamentelor firmei
VIDEO | Dicționar de arbitraj: Intervenția instanței în arbitraj (Powered by ZRVP)
Mușat & Asociații promovează șapte avocați în ariile fuziuni și achiziții, litigii și arbitraj, drept bancar și financiar, piețe de capital și achiziții publice
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...