ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Vânzări record pe piaţa rezidenţială, în ultima lună, cu cotă redusă de TVA (consultanţi)

20 August 2025   |   BizLawyer

Analiza realizată de Colliers arată că, în primele şapte luni din 2025, diferenţele dintre marile oraşe sunt evidente: Bucureştiul înregistrează o scădere de 7%, faţă de aceeaşi perioadă din 2024, Timişoara de 3%, iar Iaşi - un minus de 25%, în timp ce Cluj-Napoca marchează o creştere solidă de 14%.

 
 
Piaţa rezidenţială din România a accelerat puternic în iulie, înregistrând vânzări record de apartamente atât în Bucureşti, cât şi în marile oraşe, graba cumpărătorilor fiind determinată de eliminarea cotei reduse de TVA şi de creşterea TVA standard de la 19% la 21%, aplicată din 1 august.

Potrivit unei companii de consultanţă imobiliară, în Capitală s-au vândut puţin peste 5.000 de apartamente, marcând a treia cea mai bună performanţă din ultimii doi ani şi jumătate, iar aproape jumătate dintre tranzacţii au fost în Sectoarele 3 şi 6, confirmând aceste zone ca principalele centre de dezvoltare rezidenţială. De asemenea, în Cluj-Napoca, luna iulie a adus peste 1.000 de tranzacţii, cel mai mare nivel din ultimii trei ani şi jumătate, ceea ce a confirmat trendul ascendent al pieţei locale.


Analiza realizată de Colliers arată că, în primele şapte luni din 2025, diferenţele dintre marile oraşe sunt evidente: Bucureştiul înregistrează o scădere de 7%, faţă de aceeaşi perioadă din 2024, Timişoara de 3%, iar Iaşi - un minus de 25%, în timp ce Cluj-Napoca marchează o creştere solidă de 14%. La nivel naţional, piaţa rămâne aproape la acelaşi nivel ca anul trecut, susţin consultanţii.

Pe lângă tranzacţiile efectiv înregistrate la nivelul lunii iulie din acest an, la aceste volume se adaugă numeroase pre-contracte semnate până la data de 1 august 2025, prin care cumpărătorii şi-au asigurat aplicarea cotei reduse de TVA. Conform reglementărilor în vigoare, aceste tranzacţii vor putea beneficia de facilitatea fiscală dacă livrarea locuinţei se face până la 1 august 2026.

"Practic, acest mecanism a generat o fereastră de oportunitate pentru cumpărători şi dezvoltatori, accelerând negocierile şi încheierea acordurilor înainte de termenul limită, în încercarea de a evita costurile suplimentare generate de majorarea TVA. În mod tradiţional, vârfurile de vânzări se înregistrau în luna decembrie, când cumpărătorii şi dezvoltatorii încercau să închidă tranzacţiile înainte ca noile modificări legislative să intre în vigoare la 1 ianuarie. De această dată însă, regulile jocului s-au schimbat pe parcursul anului, iar piaţa a fost nevoită să se adapteze pe loc. Această schimbare de calendar a creat un val brusc de interes şi a accelerat semnificativ ritmul tranzacţiilor, demonstrând capacitatea pieţei de a reacţiona prompt în faţa unor condiţii fiscale noi", a explicat Gabriel Blăniţă, director asociat | Valuation & Advisory Services, la Colliers România, citat într-un comunicat de presă transmis, miercuri.

În iulie, cei mai mulţi cumpărători au fost persoane care au achiziţionat locuinţa pentru uz propriu, nu investitori, având în vedere că, din 2023, legea permite cumpărarea unei singure proprietăţi cu TVA redusă. Cei care au beneficiat, deja, de această facilitate nu au avut un motiv real să accelereze o nouă tranzacţie înainte de 1 august, relevă cercetarea de specialitate.

Consultanţii imobiliari avertizează că majorarea TVA standard va pune presiune pe preţuri în perioada următoare, însă impactul real va depinde de raportul dintre cerere şi ofertă. În final, piaţa va decide cât din costul suplimentar va fi suportat de către dezvoltatori, prin reducerea marjelor de profit, şi cât va fi transferat către cumpărători, prin preţuri mai mari, precizează aceştia.

Unii dezvoltatori au anunţat că vor acoperi parţial sau chiar integral creşterea de TVA, cel puţin până la sfârşitul anului, pentru a menţine atractivitatea proiectelor şi ritmul vânzărilor. Cu toate acestea, specialiştii avertizează că vârful spectaculos din iulie ar putea fi ultimul pe termen scurt. Noile taxe, majorarea impozitelor şi încetinirea economiei vor pune presiune pe cerere. În aceste condiţii, preţul final al locuinţei şi costurile totale de întreţinere, influenţate şi de facturile la energie sau de impozitele mai mari pe proprietate, vor cântări tot mai mult în decizia dintre cumpărare şi închiriere, ceea ce ar putea face cumpărătorii mai prudenţi.

Colliers este unul dintre liderii globali în servicii de consultanţă imobiliară şi de management al investiţiilor, cu venituri anuale de aproape cinci miliarde de dolari, o echipă de 24.000 de profesionişti şi peste 100 de miliarde de dolari în active gestionate.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 1911 / 21647
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat stagiar | Litigii
Kinstellar își consolidează prezența pe axa italo-română prin cooptarea lui Daniele Iàcona, care preia coordonarea biroului dedicat clienților italieni | El va extinde relațiile Kinstellar cu clienții italieni și casele de avocatură partenere, în coordonare cu echipele regionale ale firmei
LegiTeam: GNP Guia Naghi and Partners is recruiting new talent | Dispute Resolution and Arbitration
CMS a fost alături de Oresa în vânzarea participației deținute la RBC, cu o echipă condusă de partenerii Horea Popescu și Eva Talmacsi (UK). O echipă coordonată de Ana Radnev (Partner) a asistat și creditorii în finanțarea sindicalizată asociată tranzacției
Advent finalizează achiziția TBI Bank în Bulgaria și România. Kinstellar, alături de Milbank LLP în calitate de lead counsel, a asistat pe tot parcursul tranzacției cu o echipă coordonată de Zsuzsa Csiki (Partener) și Mihai Stan (Managing Associate)
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
EXCLUSIV : Judecătorii CJUE au audiat cel mai important caz de concurență venit din România până acum - Cauza C-357 ̸ 25 Groupama Asigurări. Valentin Berea (Partener RTPR) a coordonat apărarea asigurătorului român în acest caz, cu o echipă mixtă RTPR ̸ A&O Shearman, din care au făcut parte avocați din România și Ungaria | Valentin Berea, pentru BizLawyer: „Este genul de caz care te face să îți iubești profesia”
DLA Piper pierde un partener | Livia Zamfiropol pleacă la Dentons pentru a conduce practica de concurență și activitatea biroului în sectorul Pharma & Healthcare
Ghid pentru clienții sofisticați | Cine domină arbitrajul comercial din România: avocații și firmele recunoscute de Chambers, Legal 500, GAR 100 și Lexology. Dr. Cosmin Vasile se detașează ca „the leading star” pe piața locală, fiind descris de ghidurile internaționale drept cel mai complet avocat de Dispute Resolution din România. ZRVP, TZA, NNDKP, Filip & Company și PNSA au cele mai solide practici locale de arbitraj și ar trebui să fie primele alegeri ale firmelor care caută sprijin în dispute guvernamentale și corporative
Ghid pentru clienții sofisticați | Cum arată, în 2026, ierarhia firmelor internaționale de avocatură din România, creionată de Chambers Europe și Legal 500: CMS se detașează ca lider prin amploarea și diversitatea platformei sale, iar Clifford Chance își conservă profilul de firmă de referință în domeniul finanțărilor. Mai jos în clasament, dar pe podium, DLA Piper Dinu și Dentons își confirmă forța în câteva arii de practică, iar Eversheds are o prezență modestă
Dublă victorie la Managing IP EMEA Awards 2026 | BACIU PARTNERS își reconfirmă poziția de lider în Proprietate Intelectuală și câștigă premiul „Romania Trademark Firm of the Year”, iar Ana-Maria BACIU este desemnată „Practitioner of the Year in Romania”
Legiteam | GNP Guia Naghi and Partners is looking for a talented lawyer (Corporate & M&A)
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...