ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

UniCredit a revizuit în creştere ţinta anuală de profit, la peste 4,8 miliarde de euro

26 Octombrie 2022   |   Agerpres

În iulie, banca îşi îmbunătăţise deja estimările pentru întregul an 2022, când urma să înregistreze un profit net de aproximativ patru miliarde de euro.

 
 
Al doilea grup bancar italian, UniCredit SpA, şi-a îmbunătăţit ţinta anuală de profit la peste 4,8 miliarde de euro (4,8 miliarde de dolari), datorită ratelor mai ridicate ale dobânzilor şi a provizioanelor mai scăzute pentru pierderile din împrumuturi, transmite Reuters.
 
În iulie, banca îşi îmbunătăţise deja estimările pentru întregul an 2022, când urma să înregistreze un profit net de aproximativ patru miliarde de euro.
 
În trimestrul trei din 2022, UniCredit a înregistrat un profit de 1,71 miliarde de euro, mult peste estimările analiştilor, de un miliard de euro.
 
În condiţiile în care economia italiană se îndreaptă spre recesiune, afectată de criza energetică din Europa, analiştii se aşteptau la un nivel al provizioanelor de peste cinci ori mai ridicat decât cel anunţat de UniCredit pentru perioada iulie - septembrie 2022, de 84 milioane de euro.
 
UniCredit, care nu a reuşit încă să iasă de pe piaţa rusă, unde deţine a 15-a bancă, a anunţat că şi-a redus la 3,1 miliarde de euro expunerea transfrontalieră la această ţară, în trimestrul trei din 2022.
 
Indicele capitalului de bază al UniCredit s-a situat la 15,41% la 30 septembrie, faţă de 15,73% la 30 iunie. Eroziunea reflectă a doua răscumpărare a acţiunilor, obiectivul fiind de a da acţionarilor 3,75 miliarde de euro din veniturile pe 2021.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 6943 / 18434
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Stratulat Albulescu o recrutează pe Andreea Șerban de la Reff & Asociații, pe poziția de Partener
Trei ofertanți intră în a doua rundă a vânzării Amethyst Healthcare, lanț paneuropean de radioterapie cu șase clinici în România. Goldman Sachs supraveghează tranzacția
Cei mai buni avocaţi în domeniul mărcilor, remarcați de WTR 1000, ediția 2025 | Baciu Partners, Răzvan Dincă & Asociaţii și Ratza & Ratza sunt lideri pe segmentele analizate, o bună expunere pentru TZA, Mușat, Schoenherr, ZRVP și NNDKP. Cum arată elita profesioniștilor din domeniu și ce spun clienții despre aceștia
Noi promovări în echipa RTPR | Andreea Nedeloiu devine Counsel, alți cinci avocați au terminat stagiatura și vin pe poziția de Associate
Promovări la Voicu & Asociații | Roxana Neguțu devine Senior Partner, noi poziții ocupate în cadrul Firmei
Filip & Company asistă eMAG şi HeyBlu în achiziția a 100% din acțiunile Orange Money IFN SA. Echipa, coordonată de Alina Stancu Bîrsan (partener) și Rebecca Marina (counsel)
Academia Română, reprezentată de Popescu & Asociații, obține o victorie semnificativă într-un proiect complex de retrocedare | Echipa coordonată de Octavian POPESCU (Managing Partner), Andreea MIHALACHE (Partner) și Ana Maria BULEA-CIURARU (Associate) stabilește un precedent important în protejarea bunurilor de importanță națională
O nouă echipă de coordonare la Filip & Company | Cristina Filip și Alexandru Bîrsan, co-Managing Partners, au un mandat de 4 ani. Mai mulți parteneri devin manageri sau co-manageri ai departamentelor firmei
VIDEO | Dicționar de arbitraj: Intervenția instanței în arbitraj (Powered by ZRVP)
Mușat & Asociații promovează șapte avocați în ariile fuziuni și achiziții, litigii și arbitraj, drept bancar și financiar, piețe de capital și achiziții publice
RTPR, alături de Integral Capital Group la investiția în Embryos. Echipa de proiect, coordonată de Costin Tărăcilă (Managing Partner) și Marina Fechetă-Giurgică (Senior Associate)
CMS asistă grupul M Core cu privire la achiziția portofoliului de centre comerciale (Strip Malls) din România de la MAS Plc. Roxana Frățilă (partener) și Mircea Moraru (senior counsel), au coordonat avocații care au acoperit aspectele tranzacționale, iar Ana Radnev (partner) și Alina Tihan (senior counsel) au condus echipa de drept bancar
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...