ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Transelectrica a întocmit un set de măsuri pentru stimularea investiţiilor şi disciplinarea racordării noilor capacităţi de producţie

16 Aprilie 2026   |   Agerpres

Măsurile vizează atât stimularea investiţiilor reale în noi capacităţi de producţie, cât şi asigurarea unui cadru predictibil şi riguros, care să permită integrarea în reţea a proiectelor viabile şi mature, în scopul asigurării funcţionării Sistemului Electroenergetic Naţional (SEN), în condiţii de siguranţă, stabilitate şi continuitate.

 
 
Transelectrica a formulat şi transmis Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) opt măsuri pentru stimularea investiţiilor reale şi disciplinarea racordării noilor capacităţi de producţie, a anunţat, joi, compania.

Potrivit unui comunicat, remis spre publicare, măsurile vizează atât stimularea investiţiilor reale în noi capacităţi de producţie, cât şi asigurarea unui cadru predictibil şi riguros, care să permită integrarea în reţea a proiectelor viabile şi mature, în scopul asigurării funcţionării Sistemului Electroenergetic Naţional (SEN), în condiţii de siguranţă, stabilitate şi continuitate.


O primă propunere din setul de opt, ce vizează modificarea Regulamentului de racordare a utilizatorilor la reţeaua electrică de interes public, se referă la reevaluarea întăririlor de reţea înainte de Punerea în Funcţiune a centralelor: lucrările de întărire identificate în urma analizelor de sistem să fie reevaluate înainte de punerea în funcţiune a capacităţilor de producţie şi capacităţile să fie operate în funcţie de necesitatea din SEN.

În acelaşi timp, Transelectrica solicită clarificarea regimului de proprietate asupra terenurilor. Astfel, terenurile aferente lucrărilor de întărire specifice (inclusiv lucrările dintre punctul de racordare şi punctul de delimitare, terenul necesar pentru extindere staţie existentă) trebuie să fie deţinute în proprietate, şi nu în superficie, încă de la semnarea contractului de racordare, pentru a permite transferul acestora în patrimoniul operatorului de reţea.

O a treia propunere este cea de eliminare a tarifului de indici pentru lucrările de întărire, iar o alta face referire la respectarea strictă a termenelor contractuale, respectiv în cazul prelungirii contractului de racordare, dacă utilizatorul nu depune cererea şi documentele necesare cu cel puţin 30 de zile înainte de expirare, proiectul se clasează.

Totodată, punctul 5 al listei de măsuri vizează limitarea modificărilor contractuale şi introducerea unor criterii de progres. Contractul de racordare poate fi modificat sau prelungit de cel mult două ori, cu condiţia constituirii garanţiilor aferente şi a demonstrării, la încheierea actelor adiţionale la contractele de racordare, a unui progres real: dovada achitării a minimum 25% din valoarea echipamentelor achiziţionate sau dovada realizării a minimum 10% din lucrările instalaţiilor de utilizare, precizează compania.

De asemenea, se solicită clarificarea aplicabilităţii termenelor pentru autorizaţii. Astfel, utilizatorul are obligaţia de a obţine autorizaţia de înfiinţare aferentă capacităţii de producere a energiei electrice, inclusiv pentru cogenerare şi pentru instalaţiile de stocare la locul de producere/consum, în termen de cel mult 12 luni de la încheierea contractului de racordare şi 18 luni de la emiterea Avizului Tehnic de Racordare. Regulamentul trebuie să clarifice dacă această prevedere se aplică şi Avizelor Tehnice de Racordare şi contractelor de racordare emise anterior intrării în vigoare a prezentului ordin.

Totodată, este nevoie de reglementarea realizării lucrărilor de întărire de către utilizatori. Practic, regulamentul stabileşte clar condiţiile în care utilizatorii pot realiza, din fonduri proprii şi la solicitarea acestuia, lucrări de întărire incluse deja în Planul de Dezvoltare al Operatorului de Reţea.

În plus, compania solicită introducerea unei garanţii la momentul solicitării capacităţii, exprimate pe MW, încă din prima etapă, cea a depunerii cererii de alocare a capacităţii. Această măsură este fundamentală pentru descurajarea proiectelor speculative şi pentru asigurarea unor estimări realiste ale necesarului de dezvoltare a reţelei, se arată în comunicat.

"Actualizarea şi corelarea cadrului de reglementare este prioritară pentru asigurarea unei aplicări unitare şi nediscriminatorii a regulilor de racordare. În acelaşi timp, aceste măsuri contribuie la disciplinarea investiţiilor şi la stimularea proiectelor coerente, cu grad ridicat de maturitate, care pot fi integrate eficient în reţea. Experienţa acumulată în aplicarea reglementărilor în vigoare evidenţiază necesitatea armonizării legislaţiei secundare cu prevederile legislaţiei primare, precum şi introducerea unor mecanisme clare care să încurajeze respectarea termenelor de implementare a noilor capacităţi de producţie", consideră Transelectrica.

În ultimii cinci ani, într-o colaborare cu ANRE, Transelectrica a transmis constant propuneri şi observaţii în acest sens, astfel încât să poată fi dezvoltat un cadru de reglementare
care să susţină investiţiile sustenabile şi să consolideze siguranţa Sistemului Electroenergetic Naţional, se mai arată în comunicat.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 28 / 21522
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
Mușat & Asociații a asistat Giordano Controls în achiziționarea participației integrale în societatea Reset EMS | Andrei Ormenean (Partner) a coordonat echipa
Piața de gambling se reconfigurează | Evoke PLC analizează oferta Bally’s Intralot, într-o tranzacție de 225 mil. £ ce ar putea redefini operațiunile grupului în Europa de Est și România
Bohâlțeanu & Asociații configurează arhitectura juridică a tranzacției anului în energie, prin care Premier Energy preia activele Evryo pentru 700 mil. € | Ionuț Bohâlțeanu (Managing Partner), coordonatorul echipei pluridisciplinare implicate în proiect: ”Un proiect de referință prin complexitatea sa, atât din perspectiva structurii, cât și a dimensiunii și importanței activelor vizate”
CMS alături de Scatec în finanțarea unui portofoliu de proiecte solare de 190 MW în România | Echipa multidisciplinară, cu Ramona Dulamea (Senior Counsel) și Varinia Radu (Partener), în prim plan
Mergermarket | Radiografia unei piețe de fuziuni și achiziții dominate de megatranzacții în primul trimestru din 2026. Care au fost cei mai activi consultanți financiari
Un nou front juridic la Washington | Forty Management AG acționează România în judecată la ICSID. Schoenherr (Viena) și Daniel F. Visoiu sunt alături de reclamanți în acest arbitraj în care România este reprezentată printr-o structură instituțională complexă, care include și Banca Națională a României, într-o notă ce sugerează implicații financiare sau monetare deosebite
Eșec de strategie juridică sau impas suveran? România, sancționată repetat în SUA pentru că ascunde activele ce pot fi executate de familia Micula. Săptămâna aceasta a fost obligată la plata unei amenzi noi, de 5,8 milioane de dolari, ridicând totalul penalităților la 21 milioane de dolari | Cazul Micula vs România a devenit „pacientul zero” într-o dezbatere juridică amplă care vizează arhitectura tratatelor de investiții în interiorul Uniunii Europene
RTPR obține definitiv peste 1,7 mil. € pentru un client din zona ONG, în urma anulării a 80 de contracte de vânzare într-un litigiu de proprietate cu peste 90 de pârâți | Alexandru Stănoiu (Counsel) și Șerban Nițulescu (Associate), în prim plan
România a câștigat arbitrajul ICSID cu Plaza Centers N.V. pentru Casa Radio și a scăpat de pretenții de 425 mil. €. Reclamanții rămân cu arbitrajul comercial inițiat la Londra de Ministerul Finanțelor, în care pretențiile României sunt de circa 2 miliarde €
Studiu LSEG Data & Analytics Q1 2026 | Piața globală de M&A a crescut cu 27% în primul trimestru, cu un avans spectaculos în Europa, unde a atins maximul ultimilor opt ani. CMS și DLA Piper continuă să stralucească în topul global al consultanților juridici, Clifford Chance și Schoenherr rămân active în clasamentele continentale, iar în Top 20 Europa de Est sunt vizibile doar două firme cu birou la București
Bondoc & Asociații anunță 10 promovări, inclusiv un nou Partener | Lucian Bondoc (Managing Partner): ”Firma va continua să urmeze aceeași abordare, în care recunoașterea meritocratică și echitabilă a expertizei și a contribuției la obiectivele noastre comune joacă un rol esențial”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...