ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Studiu privind calitatea vieții și bunăstarea socială: pentru prima dată, majoritatea țărilor lumii au stagnat în 2023 sau chiar au scăzut. România urmează și ea trendul

26 Martie 2024   |   BizLawyer

Țara noastră se situează astfel pe locul 44 din cele 170 de state analizate și se menține în rândul țărilor din a doua categorie, după Argentina, Barbados și Bulgaria.

Alexandru Reff, Country Managing Partner, Deloitte România si Moldova

 
 
După ce indicele care măsoară progresul social a avansat constant pe parcursul a peste zece ani, nivelul calității vieții și al bunăstării sociale a stagnat în 2023 la nivel global, conform celei mai recente ediții a Indicelui de Progres Social, care analizează aceste dimensiuni în 170 de țări și este efectuat de organizația non-profit Social Progress Imperative cu sprijinul Deloitte. De-a lungul timpului, indicele de progres social la nivel global a crescut de la 58,34 în 2011, când studiul a fost realizat pentru prima dată, la 63,44 la sfârșitul anului 2023, nivel aproape neschimbat în comparație cu indicele de 63,75 din 2022, în contextul în care majoritatea țărilor au stagnat sau chiar au scăzut anul trecut, arată studiul. România a urmat și ea tendința și a crescut de la 71,52 în 2011, la 75,24 în 2023, nivel care este însă în scădere ușoară față de anul precedent, când a fost 76,89. Țara noastră se situează astfel pe locul 44 din cele 170 de state analizate și se menține în rândul țărilor din a doua categorie, după Argentina, Barbados și Bulgaria. Studiul cuprinde șase categorii de țări, iar România a avansat în cea de-a doua categorie în 2022.

Indicele de Progres Social (IPS) măsoară calitatea vieții și bunăstarea socială a cetățenilor din 170 de țări, în baza analizei a trei dimensiuni principale. Metodologia presupune acordarea unui punctaj pentru elementele încadrate în categoria nevoilor de bază - și anume hrană și îngrijire medicală de bază, apă și salubritate, locuință și siguranță personală -, pentru cele care țin de bunăstare - accesul la educație de bază, accesul la informații și comunicații, sănătatea și bunăstarea, calitatea mediului - și pentru elementele care țin de oportunități - drepturile personale, libertatea personală și de alegere, incluziunea, accesul la educație avansată. În baza punctajului acordat, țările din clasament sunt grupate în șase categorii, în mod descrescător.

„Această ediție a raportului confirmă, din păcate, predicțiile ediției anterioare și arată că indicele care măsoară progresul social la nivel global nu a mai crescut în 2023, ceea ce reprezintă o premieră de când este efectuată această analiză. În contextul provocărilor generate de instabilitatea economică, de tensiunile geopolitice și de schimbările climatice, mai mult de trei sferturi din țările analizate – adică patru din cinci persoane din lume - au stagnat sau chiar au scăzut din punctul de vedere al progresului social, din cauza declinului înregistrat de două dintre dimensiunile analizate la nivel global, și anume accesul la educație avansată și calitatea mediului înconjurător. Este important să ținem cont de faptul că această analiză se concentrează pe aspectele non-economice, așadar, deși PIB-ul global pe cap de locuitor a crescut, statele lumii încă nu reușesc să transfere această evoluție economică în beneficii concrete pentru viața de zi cu zi a tuturor cetățenilor. De altfel, studiile Deloitte explică faptul că investițiile, creșterea economică și progresul social sunt interdependente și creează un cerc virtuos numai dacă sunt însoțite de măsuri suplimentare, cum ar fi facilitarea și direcționarea strategică a fluxului de investiții către anumite industrii și regiuni. Țara noastră a urmat același trend - avem una dintre cele mai rapide creșteri ale PIB-ului pe cap de locuitor din UE din ultimul deceniu, însă diferențele de dezvoltare dintre zonele urbane și cele rurale se simt, la fel ca diferențele dintre regiuni”, a spus Alexandru Reff, Country Managing Partner, Deloitte România și Moldova.

În 2023, România s-a clasat pe locul 46 în lume la categoria nevoilor de bază, pe locul 49 din punctul de vedere al bunăstării și pe locul 46 la categoria oportunități. Analizând valorile atribuite fiecărei coordonate care intră în aceste trei categorii, țara noastră a obținut cele mai bune rezultate la nutriție și îngrijire medicală (locul 28), la locuință (locul 43), siguranță personală (locul 45) și informații și comunicații (locul 46). Pe de altă parte, coordonatele care înregistrează scoruri mai mici includ incluziunea socială (locul 71) și apa și salubritatea (locul 67).

 

Danemarca este pe primul loc în lume, cu un scor de 90,38

• În 2023, Danemarca, Norvegia și Finlanda ocupă primele poziții în clasament, în timp ce Ciadul, Republica Central Africană și Sudanul de Sud se află pe ultimele poziții.

• Toate statele membre UE se află în primele două categorii, Danemarca, Norvegia și Finlanda ocupând cele mai înalte poziții.

• Doar trei țări din G7 - Germania (10), Canada (15) și Japonia (16) - s-au clasat în prima categorie a clasamentului.

• Dintre țările din Europa Centrală și de Est, cea mai bună poziție este ocupată de Estonia (18), urmată de Cehia (19), Slovenia (20), Lituania (31), Letonia (32), Croația (33), Slovacia (35), Polonia (36), Ungaria (40), Bulgaria (43) și România (44).

 

Evoluția indicelui între 2011 și 2023

• Începând din 2011, lumea a înregistrat un avans constant al indicelui de progres social, însă, în 2023, pentru prima dată, nivelul calității vieții și al bunăstării sociale a scăzut la 63,44, de la 63,75 în 2022.

• Din 2011, patru țări au înregistrat o scădere a nivelului progresului social, și anume Venezuela (-6,18), Siria (-4,22), SUA (-1,40) și Marea Britanie (-0,39).

• În ultimii 12 ani, 11 din cele 12 componente care alcătuiesc scorul global au crescut, cel mai mare avans fiind înregistrat de informații și comunicații (+19,55), locuință (+8,70) și apă și salubritate (+7,71).

• Pe de altă parte, din 2011 până în prezent, scorul a scăzut la categoriile drepturi și libertate de exprimare (-6,49).

 

Rezultatele globale ale Indicelui de Progres Social 2024 sunt disponibile aici, împreună cu rezultatele detaliate pentru România.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 1731 / 18330
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Avocații Teis și Asociații întorc rezultatul anulării unei proceduri de achiziție publică în etapa reevaluării ofertelor
Filip & Company devine prima firmă de avocatură independentă din CEE care adoptă Harvey, platformă de IA generativă de ultimă generație care s-a remarcat prin precizie, securitate și versatilitate | Cristina Filip (managing partner): ”Este un pas transformator care îmbunătățește, mai degrabă decât înlocuiește, experiența și contribuția umană”
Țuca Zbârcea & Asociații promovează un nou Partener Equity în structura de conducere a firmei. Șerban Pâslaru se alătură celor 8 fondatori ai firmei de avocatură | Florentin Țuca, Managing Partner: ”Este un semnal pe care vrem să-l transmitem generațiilor viitoare de avocați, un semn de deschidere către partenerii care doresc să aibă un rol mai pronunțat în treburile firmei”
Promovare la RTPR: Bogdan Cordoș, expertul în energie care s-a alăturat firmei imediat după absolvirea facultății, face un pas înainte în carieră și devine partener | Costin Tărăcilă, Managing Partner: ”Suntem mândri de echipa noastră care numără unii dintre cei mai talentați și experimentați avocați din România”
VIDEO | Dicționar de arbitraj: Garanția la plata cheltuielilor arbitrale (Powered by ZRVP)
Mitel & Asociații recrutează avocat cu experiență (Litigii și Soluționare a Disputelor)
România căștigă arbitrajul ICSID cerut de 15 grupuri de investitori și 28 de persoane fizice din 7 țări, care cereau compensații de 256 mil. € pentru tratamentul aplicat de autorități | Tribunalul arbitral a decis că țara noastră nu a încălcat niciuna din garanțiile acordate investitorilor, iar reclamanții îi vor plăti jumătate din costurile de arbitraj suportate în acest dosar
Noi promovări în structura de conducere a firmei POPESCU & ASOCIAȚII. Adina VLAICU, Andreea MIHALACHE și Mirel RĂDESCU devin parte a echipei de management | Octavian POPESCU, Managing Partner: ”Sunt profesioniști de elită, cu notorietate și impact remarcabil în domeniile lor de expertiză, iar prezența lor în structura noastră de coordonare consolidează poziția firmei ca partener juridic de încredere în mediul de business”
Mitel & Asociatii recrutează avocat cu experienta (Real Estate)
Filip & Company a asistat PayPoint Services în contractarea unui credit sindicalizat de la UniCredit Bank și BERD | Alexandru Bîrsan (partener) şi Camelia Ianțuc (senior associate) au coordonat echipa de proiect
Băiculescu și Asociații asistă una dintre cele mai mari companii de brokeraj din România într-o tranzacție de 2.000.000 RON | Antonia Prisacaru, Head of Litigation: ”Un exemplu de cooperare eficientă între echipă și client, dar și o provocare în gestionarea unor etape juridice complexe, de la litigii până la finalizarea negocierilor”
Primele mișcări pe piața muncii din avocatură | Băncilă Diaconu & Asociații recrutează un partener de la Stratulat Albulescu și un fost Head of Legal din sectorul bancar se alătură firmei Rizoiu & Asociații
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...