ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Studiu Deloitte: Companiile din România sunt preocupate de creșterea costurilor, în contextul presiunilor inflaționiste, și percepeau mai intens riscul geopolitic încă de la finalul anului trecut

17 Martie 2022   |   BizLawyer

Atenția acordată costurilor rămâne o prioritate a acestui an pentru 29% dintre directorii financiari, urmată de identificarea modalităților de a extinde afacerea într-o perioadă de instabilitate crescută (20%), în timp ce digitalizarea se menține în topul priorităților pentru 11% dintre aceștia.

Zeno Căprariu, Partener Audit, Deloitte România, coordonatorul CFO Program în România

 
 
Companiile din România sunt preocupate în principal de evoluția nefavorabilă a costurilor, în general, pe fondul scumpirii energiei și a materiilor prime pe plan internațional, de deficitul de forță de muncă și de contextul geopolitic, potrivit celei mai recente ediții a studiului Deloitte CFO Survey România, realizat pe baza opiniilor exprimate de peste 100 de directori financiari din țara noastră la finalul anului 2021. Cei mai mulți dintre respondenți au indicat că se așteaptă la creșterea costurilor cu transportul (92%), cu forța de muncă (89%) și cu finanțarea (75%). În ceea ce privește riscul geopolitic, el era perceput mai intens încă de la finalul anului trecut, în comparație cu anul anterior (25%, în creștere de la 19%). De asemenea, 44% dintre participanți erau optimiști cu privire la evoluția businessului în perioada următoare, în ușoară scădere de la 50%, anul anterior.

În aceste condiții, atenția acordată costurilor rămâne o prioritate a acestui an pentru 29% dintre directorii financiari, urmată de identificarea modalităților de a extinde afacerea într-o perioadă de instabilitate crescută (20%), în timp ce digitalizarea se menține în topul priorităților pentru 11% dintre aceștia.

Conform percepției participanților la studiu, economia României și-a revenit în 2021, după șocul produs de pandemia de COVID-19, dar încă de la finalul anului au apărut semnale de încetinire pe fondul incertitudinilor cu privire la tensiunile geopolitice din Estul Europei, la evoluția pandemiei, dar și la creșterea prețurilor. Astfel, 90% dintre directorii financiari (comparativ cu 83% în anul precedent) se așteaptă la o accelerare a ratei inflației în 2022.

 

„Opiniile directorilor financiari sunt în concordanță cu contextul economic general valabil la finalul anului trecut, dominat de creșterea prețurilor la gaze naturale, energie electrică, dar și la alte materii prime și materiale, precum și a costurilor salariale. La toate acestea se adaugă, în prezent, preocupările legate de conflictul militar din Ucraina și, implicit, de impactul economic și social al acestuia. Deficitul de forță de muncă, în special de personal calificat, continuă să fie o preocupare pentru 69% dintre directorii financiari chestionați, acesta reprezentând principalul risc pentru dezvoltarea activității companiilor în 2022. În acest context volatil, 44% dintre directorii financiari erau, la sfârșitul anului trecut, optimiști cu privire la perspectivele de business, procent în scădere față de anul precedent. Rămâne de văzut cum va evolua această percepție în contextul tensiunilor geopolitice”, a declarat Zeno Căprariu, Partener Audit, Deloitte România, coordonatorul CFO Program în România.

Aversiunea față de risc rămâne ridicată, mai arată studiul. Deși anul 2021 a consemnat redresarea economiei după scăderea înregistrată în primul an al pandemiei, procentul companiilor dispuse să își asume riscuri de business mai mari a crescut cu doar două puncte procentual, de la 16% la 18%. Atitudinea este similară cu a celor din Europa Centrală, unde majoritatea directorilor financiari chestionați (71%) susțin că anul acesta nu ar fi unul potrivit pentru asumarea unor riscuri suplimentare.

Companiile din majoritatea sectoarelor consideră că perioada actuală este extrem de volatilă. Cei mai optimiști sunt cei din tehnologie, media și comunicații și cei din construcții, cu 25% dintre respondenți care susțin că 2022 ar fi potrivit pentru asumarea unor riscuri mai mari. Cu toate acestea, directorii financiari estimau nivelul de incertitudine ca fiind normal și ridicat în 2022 (96%). În Europa Centrală, 50% dintre directorii financiari au raportat un nivel al incertitudinilor externe peste normal.

Studiul Deloitte CFO Survey România este realizat pe baza unui sondaj derulat la finalul anului 2021, astfel că reflectă percepția respondenților din perioada anterioară conflictului militar din Ucraina. Răspunsurile obținute pe plan local sunt comparate cu cele agregate colectate la nivelul Europei Centrale, de la peste 600 de directori financiari din Albania, Bulgaria, Bosnia și Herțegovina, Cehia, Croația, Estonia, Kosovo, Letonia, Lituania, Polonia, România, Serbia, Slovacia, Slovenia și Ungaria.

Deloitte furnizează la nivel global servicii de audit, consultanță, servicii juridice, consultanță financiară și managementul riscului, servicii de consultanță fiscală și alte servicii adiacente către clienți din sectorul public și privat provenind din industrii variate. Patru din cinci companii prezente în topul Fortune Global 500® sunt clienți Deloitte, prin intermediul rețelei sale globale de firme membre care activează în peste 150 de țări și teritorii, oferind resurse internaționale, perspective locale și servicii de cea mai înaltă calitate pentru a aborda provocări de business complexe. Obiectivul Deloitte este să creeze un impact vizibil în societate cu ajutorul celor peste 345.000 de profesioniști ai săi.

Deloitte România este una dintre cele mai mari companii de servicii profesionale din țara noastră și oferă, în cooperare cu Reff & Asociații | Deloitte Legal, servicii de audit, de consultanță fiscală, servicii juridice, de consultanță în management și consultanță financiară, servicii de managementul riscului, soluții de servicii și consultanță în tehnologie, precum și alte servicii adiacente, prin intermediul a peste 2.600 de profesioniști.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 11268 / 19971
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Mitel & Asociatii recruteaza avocati stagiari
Saga „Micula vs. România” foarfecă bugetul | Frații Micula cer a treia serie de sancțiuni în SUA împotriva României, după ce administrația de la București a refuzat să ofere date precise despre bunuri și conturi ce pot fi executate. Statul ar trebui să mai plătească penalități de 5,8 mil. USD după ce a fost deja sancționată cu cca. 15 mil. USD în ultimii 4 ani. White & Case, Dentons și F.A. Vasquez accelerează demersurile de executare; statul este apărat de Foley Hoag și SLV Legal
Într-un an dominat de pragmatism, Mitel & Asociații menține ritmul în M&A: echipă compactă, coordonare directă a partenerilor, continuitate și seriozitate în dosarele complexe, proiecte din industrii cu cerere solidă și un mod de lucru centrat pe integrare, calendar și echilibru între părți | Avocații spun că procedurile pentru investiții străine impun răbdare, dar nu schimbă cursul, într-o piață care rămâne activă, dar mai atentă la detalii
Lawyer – Associate ̸ Senior Associate (1-6 years) | Banking & Finance | Reff & Associates
NNDKP a luat toate premiile pentru jurisdicția noastră la gala ‘Benchmark Litigation Europe Awards 2025’ | Casa de avocați a primit titlul de ‘Firma de avocatură a anului’, iar Emil Bivolaru a urcat pe podium la catogoria ‘Avocatul anului în România’ în materia soluționării disputelor
CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for junior lawyers
Lexology Capital Markets Rankings 2025 | Cine sunt avocații români care se remarcă în practica de piețe de capital: Anca Simeria (partener, Popescu & Asociații) este considerată „Thought Leaders”. Zsuzsa Csiki (partener, Kinstellar), evidențiată pe segmentul de ”Structured Finance”, iar Loredana Chițu (partener Dentons, în secțiunea ”Debt & Equity”. Un semnal că piața locală poate seta standarde și concura cu jurisdicții consacrate
BOHÂLȚEANU ȘI ASOCIAȚII recrutează avocați stagiari cu 0-3 ani experienta in profesie
ZRVP a asistat UniCredit Bank în materia relațiilor de muncă în contextul fuziunii cu Alpha Bank Romania. Cătălin Micu (partener) a coordonat proiectul, alți trei avocați, în prim plan | Buna colaborare cu factorii cheie din proiect și focusul pe comunicarea eficientă în cadrul organizațiilor implicate a făcut ca toate etapele planificate să fie implementate și inerentele provocări să fie depășite cu succes
GNP Guia Naghi and Partners is looking for a talented lawyer | Technology & Data protection
Dr. Cosmin Vasile (Managing Partner ZRVP) va susține un curs de arbitraj la INPPA: “Noțiuni introductive de arbitraj comercial – un ghid practic pentru începători”, desfășurat în cinci ateliere | Înscrierile se fac până pe 7 octombrie
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 2 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...