ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Rompetrol Energy a devenit operatorul exclusiv al centralei de cogenerare de la Petromidia

19 Ianuarie 2026   |   Agerpres

Rompetrol Energy a obţinut certificările şi autorizaţiile necesare din partea autorităţilor de profil, licenţa comercială fiind obţinută la începutul lunii decembrie.

 
 
Centrala de cogenerare de la Petromidia a intrat în operarea companiei Rompetrol Energy, după ce Fondul de Investiţii în Energie Kazah-Român (FIEKR), prin Rompetrol Energy, a finalizat recepţia lucrărilor, informează KMG International, într-un comunicat transmis, luni, AGERPRES.

Astfel, începând cu data de 30 decembrie 2025, Rompetrol Energy a devenit operatorul exclusiv al centralei, care contribuie direct la modernizarea infrastructurii energetice din Dobrogea, a rafinăriei Petromidia, cu posibilitatea inclusiv de direcţionare a surplusului de energie electrică în reţeaua naţională (SEN).

"Recepţia lucrărilor, venită în urma rezultatelor din perioada de testare finală, confirmă funcţionarea optimă şi eficienţa centralei, cea mai importantă investiţie energetică din Dobrogea ultimilor 15 ani. Rompetrol are acum un activ de producţie nou, care va susţine dezvoltarea pe termen lung a platformei Petromidia şi va contribui la modernizarea infrastructurii energetice din România", a declarat, în comunicat, directorul de Producţie şi Servicii Industriale al KMG International, Yedil Utekov.


Potrivit companiei, centrala a fost integrată complet cu rafinăria Petromidia şi cu Sistemul Energetic Naţional, asigurând fluxul necesar de energie al platformei Petromidia (60-70 MWh) şi abur tehnologic de până la 180 de tone/oră. Integrarea reduce dependenţa energetică a rafinăriei, optimizează costurile şi eficientizează procesele operaţionale, ceea ce va consolida controlul strategic asupra aprovizionării cu energie în cadrul Grupului KMG International (Rompetrol) şi va susţine rezultatele financiare înregistrate.

De la începutul testelor, centrala a produs circa 150.000 MWh de energie electrică şi aproximativ 190.000 de tone de abur tehnologic, volume direcţionate către rafinăria Petromidia şi SEN. Ultimul test, care a garantat funcţionarea conformă a centralei, a fost cel de anduranţă, cu o durată totală de 28 de zile, desfăşurat în două etape de câte 14 zile - în luna octombrie şi în luna decembrie. În această perioadă, centrala a funcţionat conectată la instalaţiile rafinăriei, asigurând simultan producţia de energie electrică şi abur necesare proceselor industriale.

Rompetrol Energy a obţinut certificările şi autorizaţiile necesare din partea autorităţilor de profil, licenţa comercială fiind obţinută la începutul lunii decembrie.

Reprezentanţii companiei menţionează că, în perioada februarie - iunie 2025, au fost realizate testele de punere în funcţiune şi de conformitate ale celor două turbine pe gaz, au fost verificate sistemele de măsură şi control, cele de alimentare cu gaze naturale şi gaz de rafinărie şi au fost pregătite sistemele de abur pentru furnizarea către Petromidia.

"Producţia propriu-zisă de energie electrică a început în primăvară, odată cu sincronizarea celor două turbine SGT-750 cu sistemul energetic naţional în toate configuraţiile de funcţionare. Începând din toamnă, centrala a avut capacitatea de a furniza atât energie electrică, cât şi abur către Rompetrol Rafinare, ca urmare a începerii producţiei de abur în cazanele recuperatoare. Turbinele SGT-750, cele mai importante echipamente instalate, utilizează combustibil gazos (amestec de gaz natural şi gaz de rafinărie) şi generează circa 39 MWh de energie electrică fiecare", se menţionează în comunicat.

Fondul de Investiţii în Energie Kazah-Român a fost înfiinţat în octombrie 2018 de KMG International (80%) şi Societatea de Administrare a Participaţiilor în Energie (20%), obiectivul principal şi strategic al acestuia fiind dezvoltarea de proiecte energetice în România.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 745 / 21522
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
Mușat & Asociații a asistat Giordano Controls în achiziționarea participației integrale în societatea Reset EMS | Andrei Ormenean (Partner) a coordonat echipa
Piața de gambling se reconfigurează | Evoke PLC analizează oferta Bally’s Intralot, într-o tranzacție de 225 mil. £ ce ar putea redefini operațiunile grupului în Europa de Est și România
Bohâlțeanu & Asociații configurează arhitectura juridică a tranzacției anului în energie, prin care Premier Energy preia activele Evryo pentru 700 mil. € | Ionuț Bohâlțeanu (Managing Partner), coordonatorul echipei pluridisciplinare implicate în proiect: ”Un proiect de referință prin complexitatea sa, atât din perspectiva structurii, cât și a dimensiunii și importanței activelor vizate”
CMS alături de Scatec în finanțarea unui portofoliu de proiecte solare de 190 MW în România | Echipa multidisciplinară, cu Ramona Dulamea (Senior Counsel) și Varinia Radu (Partener), în prim plan
Mergermarket | Radiografia unei piețe de fuziuni și achiziții dominate de megatranzacții în primul trimestru din 2026. Care au fost cei mai activi consultanți financiari
Un nou front juridic la Washington | Forty Management AG acționează România în judecată la ICSID. Schoenherr (Viena) și Daniel F. Visoiu sunt alături de reclamanți în acest arbitraj în care România este reprezentată printr-o structură instituțională complexă, care include și Banca Națională a României, într-o notă ce sugerează implicații financiare sau monetare deosebite
Eșec de strategie juridică sau impas suveran? România, sancționată repetat în SUA pentru că ascunde activele ce pot fi executate de familia Micula. Săptămâna aceasta a fost obligată la plata unei amenzi noi, de 5,8 milioane de dolari, ridicând totalul penalităților la 21 milioane de dolari | Cazul Micula vs România a devenit „pacientul zero” într-o dezbatere juridică amplă care vizează arhitectura tratatelor de investiții în interiorul Uniunii Europene
RTPR obține definitiv peste 1,7 mil. € pentru un client din zona ONG, în urma anulării a 80 de contracte de vânzare într-un litigiu de proprietate cu peste 90 de pârâți | Alexandru Stănoiu (Counsel) și Șerban Nițulescu (Associate), în prim plan
România a câștigat arbitrajul ICSID cu Plaza Centers N.V. pentru Casa Radio și a scăpat de pretenții de 425 mil. €. Reclamanții rămân cu arbitrajul comercial inițiat la Londra de Ministerul Finanțelor, în care pretențiile României sunt de circa 2 miliarde €
Studiu LSEG Data & Analytics Q1 2026 | Piața globală de M&A a crescut cu 27% în primul trimestru, cu un avans spectaculos în Europa, unde a atins maximul ultimilor opt ani. CMS și DLA Piper continuă să stralucească în topul global al consultanților juridici, Clifford Chance și Schoenherr rămân active în clasamentele continentale, iar în Top 20 Europa de Est sunt vizibile doar două firme cu birou la București
Bondoc & Asociații anunță 10 promovări, inclusiv un nou Partener | Lucian Bondoc (Managing Partner): ”Firma va continua să urmeze aceeași abordare, în care recunoașterea meritocratică și echitabilă a expertizei și a contribuției la obiectivele noastre comune joacă un rol esențial”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...