România, prin statele UE cu cele mai mari creşteri ale lucrărilor de construcţii în luna iunie
21 August 2025 Agerpres
Conform datelor prezentate anterior de Institutul Naţional de Statistică (INS), în România, raportat la luna iunie 2024, în iunie, anul curent, volumul lucrărilor de construcţii a crescut, ca serie brută, pe total cu 8,8%. Pe elemente de structură, creşteri s-au înregistrat la lucrările de reparaţii capitale (+39,3%), lucrările de construcţii noi (+5%) şi la lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (+4,6%).
Lucrările de construcţii au scăzut uşor în Uniunea Europeană, în luna iunie 2025, comparativ cu luna mai 2025, însă România este printre ţările membre cu cel mai puternic avans al lucrărilor de construcţii, de la o lună la alta, arată datele publicate, joi, de Eurostat.
Conform acestor date, lucrările de construcţii au scăzut cu 0,8% în zona euro şi cu 0,5% în UE în luna iunie 2025, comparativ cu luna mai. Cu toate acestea, în rândul statelor membre UE, cele mai importante creşteri au fost înregistrate în Slovacia (5,3%), România (4,5%) şi Polonia (3,2%). În cazul României, creşterea de 4,5% din luna iunie 2025 vine după un declin de 0,2% în luna mai.
Conform acestor date, lucrările de construcţii au scăzut cu 0,8% în zona euro şi cu 0,5% în UE în luna iunie 2025, comparativ cu luna mai. Cu toate acestea, în rândul statelor membre UE, cele mai importante creşteri au fost înregistrate în Slovacia (5,3%), România (4,5%) şi Polonia (3,2%). În cazul României, creşterea de 4,5% din luna iunie 2025 vine după un declin de 0,2% în luna mai.
De asemenea, în ritm anual, luna iunie 2025, comparativ cu luna iunie 2024, lucrările de construcţii au crescut cu 1,7% în zona euro şi cu 1,9% în Uniunea Europeană. Şi în acest caz România este printre ţările membre cu cel mai puternic avans al lucrărilor de construcţii (7,1%), creşteri mai mari în UE fiind înregistrate doar în Spania (31,4%), Cehia (14%), Slovacia (9,8%) şi Slovenia (9,3%).
Conform datelor prezentate anterior de Institutul Naţional de Statistică (INS), în România, raportat la luna iunie 2024, în iunie, anul curent, volumul lucrărilor de construcţii a crescut, ca serie brută, pe total cu 8,8%. Pe elemente de structură, creşteri s-au înregistrat la lucrările de reparaţii capitale (+39,3%), lucrările de construcţii noi (+5%) şi la lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (+4,6%).
De asemenea, în funcţie de tipul construcţiilor, cele inginereşti s-au majorat cu 12%, clădirile rezidenţiale, cu 10%, iar clădirile nerezidenţiale, cu 1,5%.
Conform INS, ca serie ajustată, în iunie 2025, volumul lucrărilor de construcţii a crescut, pe total, cu 5,4%, în comparaţie cu aceeaşi lună din anul precedent. În funcţie de elementele de structură, lucrările de reparaţii capitale au crescut cu 35,1%, lucrările de întreţinere şi reparaţii curente cu 4,3% şi lucrările de construcţii noi - cu 1,9%.
În acelaşi interval de referinţă, pe obiecte de construcţii, volumul lucrărilor de construcţii a crescut la construcţiile inginereşti (+9,9%) şi la clădirile rezidenţiale (+9,5%). La polul opus se află clădirile nerezidenţiale, cu o scădere de 0,3%.
De la o lună la alta (mai - iunie 2025), lucrările de construcţii au consemnat creşteri atât la serie brută (+14,5%), cât şi ca serie ajustată (+4,4%).
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 1819 / 21562 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
INTERVIU - De vorbă cu Ana-Maria Andronic, fondatoarea Andronic and Partners, despre parcursul echipei care a ales să facă lucrurile diferit față de modelul tradițional de „Big Law”, mizând pe agilitate și profunzime profesională: ”Țelul meu, ca profesionist și manager, este să creez echipe cât mai independente și autonome; încurajez idei contrare și noi, sunt alături de colegi ori de câte ori au nevoie de mine sau simt că pot fi o valoare adaugată într-un proiect” | Mandatele cross-border și tranzactiile complexe au adus firma pe radarul ghidurilor juridice internaționale
Un nou front juridic la Washington | Forty Management AG acționează România în judecată la ICSID. Schoenherr (Viena) și Daniel F. Visoiu sunt alături de reclamanți în acest arbitraj în care România este reprezentată printr-o structură instituțională complexă, care include și Banca Națională a României, într-o notă ce sugerează implicații financiare sau monetare deosebite
Eșec de strategie juridică sau impas suveran? România, sancționată repetat în SUA pentru că ascunde activele ce pot fi executate de familia Micula. Săptămâna aceasta a fost obligată la plata unei amenzi noi, de 5,8 milioane de dolari, ridicând totalul penalităților la 21 milioane de dolari | Cazul Micula vs România a devenit „pacientul zero” într-o dezbatere juridică amplă care vizează arhitectura tratatelor de investiții în interiorul Uniunii Europene
CMS alături de Scatec în finanțarea unui portofoliu de proiecte solare de 190 MW în România | Echipa multidisciplinară, cu Ramona Dulamea (Senior Counsel) și Varinia Radu (Partener), în prim plan
Studiu LSEG Data & Analytics Q1 2026 | Piața globală de M&A a crescut cu 27% în primul trimestru, cu un avans spectaculos în Europa, unde a atins maximul ultimilor opt ani. CMS și DLA Piper continuă să stralucească în topul global al consultanților juridici, Clifford Chance și Schoenherr rămân active în clasamentele continentale, iar în Top 20 Europa de Est sunt vizibile doar două firme cu birou la București
RTPR asistă Macquarie Asset Management într-o tranzacție în distribuția energiei electrice de aproximativ 700 mil. € cu o echipă coordonată de Roxana Ionescu (Partner) | Costin Tărăcilă (Managing Partner): ”Tranzacția reprezintă încheierea unui ciclu investițional complet pentru Macquarie Asset Management în acest portofoliu, pe parcursul căruia RTPR a avut privilegiul de a acționa în calitate de consultant juridic de încredere de la investiție până la exit”
Filip & Company a asistat Banca Transilvania în cea mai mare emisiune de obligațiuni din CEE, prin care a atras un miliard de Euro de pe piețele externe. Clifford Chance a fost alături de consorțiul de bănci de investiții în acest proiect | “Astfel de tranzacții ridică standardele și creează repere pentru viitoarele finanțări”, spun avocații
RTPR contribuie la clarificarea jurisprudenței privind biletele la ordin într-un litigiu financiar-bancar cu miză de aproximativ 1,5 milioane RON. Alexandru Stănoiu (Counsel) și Șerban Nițulescu (Associate), în prim plan
RTPR obține definitiv peste 1,7 mil. € pentru un client din zona ONG, în urma anulării a 80 de contracte de vânzare într-un litigiu de proprietate cu peste 90 de pârâți | Alexandru Stănoiu (Counsel) și Șerban Nițulescu (Associate), în prim plan
Bondoc & Asociații anunță 10 promovări, inclusiv un nou Partener | Lucian Bondoc (Managing Partner): ”Firma va continua să urmeze aceeași abordare, în care recunoașterea meritocratică și echitabilă a expertizei și a contribuției la obiectivele noastre comune joacă un rol esențial”
LegiTeam - Oportunitate de carieră | Avocat definitiv – Achiziții publice & Infrastructură
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





