ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

România negociază cu CE relocarea în PNNR a 2 miliarde de euro pentru zona de competitivitate economică

25 Martie 2025   |   Agerpres

Marcel Boloş a avut o serie de discuţii foarte importante cu reprezentanţii Comisiei Europene, atât în cadrul vizitei pe care au făcut-o în perioada 11-14 februarie 2025, cât şi în prezent.

 
 
România negociază cu Comisia Europeană relocarea în cadrul Planului de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) a două miliarde de euro pentru zona de competitivitate economică, a afirmat, marţi, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş.

"Surpriza plăcută va fi pentru IMM-uri de această dată în renegociere pentru că banii, care să zicem, vor rezulta din relocările acestea de fonduri pe care le avem în cadrul PNRR-ului, ca urmare a investiţiilor cu ritm scăzut de implementare, vor fi propuşi pentru relocare, să vedem măsura în care va accepta Comisia, pentru zona de competitivitate economică. Şi sumele sunt consistente din acest punct de vedere....Peste două miliarde de euro vor fi propuşi spre relocare, vă spun în premieră această informaţie. Am fost atenţi şi vom fi atenţi cu partea de dezvoltare economică, pentru că noi considerăm că sprijinul pentru dezvoltarea economică a României, pentru susţinerea competitivităţii economice, este foarte important în această perioadă pe timp când toate statele membre ale Uniunii Europene îşi pregătesc mediul de afaceri pentru tranziţia verde şi digitală, fiindcă pilonii grei ai problemelor orizontale pe care le avem în legătură cu mediul de afaceri rămân tranziţia verde şi digitală. Şi în plus, cum spuneam, intenţionăm ca, pe de o parte, în PNNR să avem o sumă consistentă, deci peste două miliarde de euro propuşi pentru sprijinul IMM-urilor. Şi tot în premieră vă spun: în politica de coeziune, pentru că este, de asemenea, perioada în care modificăm programele operaţionale din politica de coeziune, vom veni din nou cu două scheme de finanţare pentru IMM-uri tocmai în contextul acesta în care activităţile de producţie pe care noi le considerăm relevante sunt cele care trebuie să dea greutate sprijinului pe care îl alocăm pentru IMM-uri şi pentru mediul de afaceri în general", a spus Marcel Boloş.


El a participat marţi la evenimentul organizat de Profit.ro "IMM - Micii antreprenori, prinşi în mijlocul tensiunilor economice şi sociale - Ediţia a V-a".

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a precizat că luni a trimis primul draft de modificări la Comisie ca urmare a discuţiilor avute cu premierul şi fiecare coordonator de reformă şi investiţie.

"Sperăm să închidem în luna aprilie aceste discuţii astfel încât să putem să avem forma oficială aprobată a modificărilor sau renegocierii PNRR-ului undeva în luna iunie, din păcate, pentru că procedurile care sunt la nivelul Comisiei Europene sunt destul de greoaie pentru ca să derulăm întregul proces de modificare a Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Iar pe partea de politică de coeziune, unde avem propunerile pentru ceea ce înseamnă sprijinirea mediului de afaceri, încă 500 de milioane de euro, modificările de programe probabil vor fi mai rapide. Adică undeva în aprilie-mai să avem aceste aprobări încât să putem lansa cât de curând posibil noile scheme de finanţare, orientate în principal spre IMM-uri şi spre activităţile de producţie", a menţionat Marcel Boloş.

Acesta a subliniat că a avut o serie de discuţii foarte importante cu reprezentanţii Comisiei Europene, atât în cadrul vizitei pe care au făcut-o în perioada 11-14 februarie 2025, cât şi în prezent.

"Aproape zilnic avem aceste discuţii pentru ceea ce înseamnă renegocierea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă şi chiar mâine (miercuri n.r), din nou, ne vom deplasa la Bruxelles pentru a continua aceste discuƒţii şi în privinţa deblocărilor de care avem nevoie, mai ales pentru cererile de plată III şi IV, pe care o păstrăm în formatul clasic, cum spunem noi, la termenul scadent din luna iunie, Şi apoi, prin renegocierea PNRR-ului, încercăm să mai restructurăm din cererile de plată încât, până 31 august 2026, să putem depune întreaga documentaţie pentru accesarea celor 28 miliarde de euro. În plan concret, pentru ceea ce înseamnă obiectivele de investiţii, trebuie să spun că România are 113 obiective de investiţii pe care le derulează prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Are 28,3 miliarde de euro alocaţi pentru aceste obiective de investiţii şi, din păcate, până acum am făcut plăţi de patru miliarde de euro în timp ce încasările din cele două cereri de plată pe care le-am depus împreună cu prefinanţarea necesară au trecut de 9 miliarde de euro, mai precis 9,2 miliarde euro", a declarat Marcel Boloş.

În ceea ce priveşte cerea de plată III, ministrul a afirmat că speră ca în aceste zile să primim scrisoarea oficială cu sumele pe care Comisia le suspendă şi cele pe care le plăteşte.

"Odată cu deciziile Curţii Constituţionale, pe când credeam că Jalonul cu pensiile speciale este un jalon închis, tocmai am redeschis jalonul cu problema impozitării pensiilor magistraţilor. Din această perspectivă vom avea un termen la dispoziţie pentru a lua măsurile necesare în vederea rezolvării problemei de fond, aceea a echităţii şi stabilirii acestor categorii de pensii. Pe de o parte. Pe de altă parte, rămân în continuare problemele care ţin de conducerea AMEPIP, cu preţul usturător de 400 de milioane de euro. Rămâne în continuare problema guvernanţei corporative la Ministerul Energiei, cu alt preţ usturător, de 300 de milioane de euro, şi, desigur, nou redeschisa a problemă a impozitării pensiilor magistraţilor, care iarăşi ne costă în jur de 200 de milioane de euro. În ce priveşte cererea de plată IV, delegaţia va discuta şi problema următoarei cereri de plată", a spus Marcel Boloş.

Ministrul a menţionat că intenţionează depunerea acesteia în iunie.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 2308 / 21058
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Clifford Chance Badea a asistat Electro-Alfa International în IPO-ul de 580 milioane RON, una dintre cele mai de succes listări realizate de o companie antreprenorială din România. Echipa a fost condusă de Radu Ropotă (Partener)
Eversheds Sutherland își întărește linia de arbitraj la București prin cooptarea Luminiței Popa ca partener | Un nume de referință în arbitrajul internațional revine într-o echipă integrată, după perioada dedicată practicii independente
ICC Arbitration Breakfast revine în România cu cea de-a doua ediție - 18 martie, în București
În litigiile fiscale, Artenie, Secrieru & Partners este asociată cu rigoarea și eficiența, grație unei combinații rare de viziune, metodă și capacitate de execuție în dosare grele. De vorbă cu coordonatorii practicii despre noul ritm al inspecțiilor, reîncadrările tot mai frecvente și importanța unei apărări unitare, susținute de specialiști și expertize, într-un context fiscal tot mai imprevizibil
NNDKP obține o decizie semnificativă pentru litigiile privind prețurile de transfer din partea de vest a României. Echipă mixtă, cu avocați din Timișoara și București, în proiect
ZRVP și anatomia unei investigații interne conduse impecabil | O discuție cu Doru Cosmin Ursu (Managing Associate) despre metodă, rigoare probatorie și coordonare strânsă între specializări, în mandate sensibile, inclusiv transfrontaliere, care oferă managementului claritate și opțiuni concrete de acțiune
Cum se formează un Partener într-o firmă de avocatură de top | De vorbă cu Bianca Chiurtu, avocatul care a parcurs drumul de la stagiar la partener în cadrul PNSA, despre maturizarea profesională într-una dintre cele mai puternice case locale de avocați, despre echipă, mentorat și performanță într-o profesie în care presiunea este constantă, iar diferența o fac valorile clare și consistența profesională
Filip & Company a asistat Fortress Real Estate Investments Limited în cea de-a doua investiție din România în domeniul logistic. Ioana Roman (partener), coordonatoarea echipei în această tranzacție: „Piața logistică din România continuă să fie foarte atractivă pentru investitorii instituționali, datorită infrastructurii în continuă îmbunătățire, consumului în creștere și poziționării strategice în cadrul lanțurilor de aprovizionare regionale”
NNDKP a asistat Holcim România în legătură cu achiziția Uranus Pluton SRL. Ruxandra Bologa (Partener) a coordonat echipa
Practica de Real Estate a D&B David și Baias, între experiză profundă și inovare: echipă interdisciplinară, suport PwC și activitate intensă în retail, industrial și agri care permit structurarea tranzacțiilor cu risc redus, asigurarea lichidităților și implementarea rapidă a proiectelor | De vorbă cu Georgiana Bălan (Counsel) despre ”mișcările” din piața imobiliară și modul în care echipa oferă clienților predictibilitate, protecție și viteză în realizarea proiectelor
Promovări la Schoenherr | Magdalena Roibu a devenit Partner, Adriana Stănculescu a preluat în rolul de Counsel, iar Carla Filip și Sabina Aionesei au făcut un pas înainte în carieră
Piața imobiliară recompensează proiectele bine fundamentate juridic și urbanistic și penalizează improvizația, spun avocații de Real Estate de la Mitel & Asociații. Din această perspectivă, ajustarea actuală nu este o resetare, ci un pas necesar către maturizarea pieței și consolidarea încrederii între dezvoltatori, finanțatori și beneficiari | De vorbă cu Ioana Negrea (Partener) despre disciplina due-diligence-ului, presiunea urbanismului în marile orașe și modul în care echipa gestionează mandatele
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...