ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

România intră în 2026 cu o nevoie clară de reechilibrare a motoarelor prin susţinerea consumului concomitent cu relansarea investiţiilor (analiză)

16 Decembrie 2025   |   Agerpres

Pentru pieţe, problema principală rămâne consolidarea bugetară.

 
 
România intră în 2026 cu o nevoie clară de reechilibrare a motoarelor de creştere: susţinerea consumului concomitent cu relansarea investiţiilor, inclusiv prin programele de finanţare ale Uniunii Europene, se arată într-o analiză realizată de InterCapital Securities.

"Din perspectiva creşterii economice, imaginea de ansamblu nu arată o recesiune, ci o temperare. Considerăm că perioada de creştere mai accentuată a României s-a încheiat. În T3 2025, creşterea faţă de anul precedent a fost de 2,0%, confirmând această încetinire, în timp ce investiţiile rămân principalul factor de presiune în structura actuală a creşterii, formarea brută de capital în termeni reali fiind în continuare negativă. În acest context, România intră în 2026 cu o nevoie clară de reechilibrare a motoarelor de creştere: susţinerea consumului concomitent cu relansarea investiţiilor, inclusiv prin programele de finanţare ale Uniunii Europene", a afirmat Ivan Drazetic, Head of Fixed Income, InterCapital Securities, citat în comunicat.


Conform acestuia, pentru pieţe, problema principală rămâne consolidarea bugetară.

"Presupunând continuitatea implementării şi stabilitatea la nivelul coaliţiei de guvernare, considerăm drept scenariu de bază un deficit bugetar de aproximativ -8,0% din PIB în 2025, cu o reducere către circa -6,5% în 2026, recunoscând totodată existenţa unor riscuri semnificative, în special cele asociate costurilor mai ridicate de serviciu al datoriei şi incertitudinilor legate de ratingul de ţară", se menţionează în analiză.

Potrivit sursei citate, cele mai recente date indică o inflaţie a preţurilor de consum de 9,8% comparativ cu anul precedent şi o inflaţie HICP (Indici armonizaţi ai preţurilor de consum) de 8,4% comparativ cu anul precedent, în timp ce scenariul de bază al companiei de investiţii presupune o inflaţie medie de 7,5% în 2025 şi de 6% în 2026.

"Al treilea element, adesea subestimat până în momentul în care începe să influenţeze pieţele, este poziţia externă şi structura finanţării. Cursul leu/euro a intrat într-un nou interval de variaţie. Turbulenţele politice din 2025 au împins cursul peste pragul de 5,00 lei; chiar şi după ameliorarea contextului politic, în urma victoriei coaliţiei pro-occidentale din 18 mai, cursul nu a reuşit să revină în mod sustenabil sub acest nivel. Rezervele valutare au atins un maxim istoric de 76,0 miliarde de euro, oferind băncii centrale spaţiu de manevră. Chiar şi în aceste condiţii, considerăm că există argumente solide pentru o apreciere a cursului leu/euro anul viitor, susţinută de un deficit de cont curent estimat la 7,0% din PIB în 2026, de un deficit bugetar care rămâne ridicat, la 6,5% din PIB chiar şi în scenariul în care consolidarea are succes, precum şi de o orientare mai accentuată a finanţării către piaţa internă. În opinia noastră, un nivel al cursului de aproximativ 5,15 lei/euro în acest an ar putea urca spre 5,25 lei/euro anul viitor. Această evoluţie ar implica o presiune uşor mai ridicată asupra inflaţiei importate şi costuri mai mari în euro pentru economie (de la energie şi alte importuri până la serviciul obligaţiilor denominate sau indexate la euro), iar din perspectiva pieţelor s-ar traduce, de regulă, printr-o primă de risc mai mare şi prin necesitatea ca activele locale să ofere randamente mai atractive pentru a menţine capitalul investit", se arată în analiza citată.

Totodată, Ivan Drazetic susţine că detaliile legate de finanţare vor conta la fel de mult în 2026.

"În scenariul de bază privind deficitul pentru 2026, estimăm că Ministerul Finanţelor va avea nevoie de o finanţare brută de aproximativ 270 de miliarde de lei în 2026 (faţă de circa 260 de miliarde de lei în 2025). După emisiuni internaţionale de titluri de stat de aproximativ 15,5 miliarde de euro în 2025, România va trebui să refinanţeze anul viitor titluri de stat în euro în valoare de 3,25 miliarde de euro, cu scadenţe în februarie, septembrie şi decembrie. Anticipăm o orientare mai pronunţată a mixului de finanţare către piaţa internă, având în vedere sensibilitatea investitorilor instituţionali străini la rating şi faptul că rezultate fiscale concrete ar putea deveni vizibile abia în a doua parte a anului. În scenariul nostru de bază, Ministerul Finanţelor ar urma să acceseze pieţele internaţionale de trei ori şi să atragă, în total, între 10,5 şi 11,0 miliarde de euro, incluzând refinanţări şi datorie nouă, ceea ce ar lăsa aproximativ 213 miliarde de lei de plasat pe piaţa internă. Pe această piaţă, fondurile de pensii au deja o expunere pe titluri de stat apropiată de 70% din active, iar băncile ar putea fi nevoite să absoarbă oferta suplimentară", se precizează în analiză.

În opinia analistului, dacă execuţia rămâne consecventă, încrederea ar putea să se îmbunătăţească din nou până la finalul anului 2026. Această combinaţie dintre o sensibilitate ridicată şi un potenţial semnificativ de apreciere derivat din credibilitate ar putea defini evoluţia pieţei din România în 2026.

InterCapital Securities este o companie de investiţii independentă care activează în Croaţia, Slovenia şi România.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 11 / 20643
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Filip & Company a organizat în parteneriat cu Asociația Studenților în Drept cea de-a zecea ediție a Concursului de negocieri simulate „Teodora Tudose”
MAXIM ̸ Asociații asistă EMSIL TECHTRANS în tranzacția imobiliară încheiată cu METSO pentru o proprietate industrială din Oradea
Kinstellar a consiliat GEA Group, firmă cu operațiuni în peste 150 de țări, cu privire la crearea unui joint venture cu RebelDot, companie de tehnologie din Cluj-Napoca. Echipa care a gestionat proiectul a fost condusă de Rusandra Sandu (Partner) și Mihai Stan (Managing Associate)
Mitel & Asociații dezvoltă o practică de litigii construită în jurul unui nucleu de avocați cu mare experiență, capabilă să ducă la capăt mandate complexe cu impact financiar și reputațional major, într-o piață în care disputele devin tot mai tehnice și mai dure | De vorbă cu Magda Dima (Partener) despre cum se construiește strategia, se evaluează riscurile și se formează generația nouă de litigatori
Echipa de Concurență a RTPR îmbină experiența cu precizia operațională, într-o formulă remarcată în Legal 500 și Chambers | De vorbă cu partenerii Valentin Berea și Roxana Ionescu despre modul de lucru care privilegiază consistența și rigoarea, cu rezultate ce confirmă profesionalismul și anvergura practicii
NNDKP, Popescu & Asociații și ZRVP au cei mai mulți profesioniști listați în Benchmark Litigation - 2025. Ce avocați au intrat în liga „Litigation Stars” și prin ce s-au remarcat firmele aflate în plutonul de forță al practicii
Mușat & Asociații confirmă, în Real Estate, forța unei echipe obișnuite să lucreze sub presiunea timpului și a reglementărilor, menținând proiectele pe un traseu sigur de la due diligence la implementare | De vorbă cu Monia Dobrescu (Partener) despre combinația de rigoare juridică, luciditate în evaluarea riscurilor și creativitate în soluții, într-o periodă plină de provocări
NNDKP confirmă, prin practica de Litigii, că este prima opțiune pentru companiile care au nevoie de reprezentare în dosare cu miză de sute de milioane de euro, în instanțe și arbitraje la curți internaționale | De vorbă cu Emil Bivolaru (Partener Executiv) și Sorina Olaru (Partner) despre combinația dintre strategie, tehnologie și echipe capabile să ducă la capăt dosare complexe cu soluții favorabile, construite pe argumente solide, într-o piață a disputelor sofisticată
Patru firme de avocați din România, evidențiate pentru activitatea în domeniul Competition ̸ Antitrust | NNDKP, CMS, TZA și D&B David și Baias au intrat în topul global al firmelor cu cea mai bună practică de concurență. Cine sunt avocații evidențiați de GCR 100 – 2026 și care au fost proiectele care au adus recunoaștere echipelor locale
ZRVP, desemnată din nou „Firma de Avocatură a Anului din România” la Lexology Index Awards 2025 | Dr. Cosmin Vasile (Managing Partner): Un premiu obținut doi ani la rând spune un lucru simplu: că echipa merge în direcția bună. O astfel de recunoaștere confirmă nivelul profesional atins și, în același timp, ne obligă să rămânem la fel de exigenți
Fiscalitate ̸ Litigii Fiscale - Practica de Taxe a Kinstellar funcționează ca un „hub” integrat între drept, fiscalitate și finanțe, ce conturează un parcurs procedural previzibil, din faza de control al documentelor până la soluțiile finale ale instanței. Clienții beneficiază de pregătire proactivă, probatoriu robust și o echipă calibrată pentru litigii sofisticate | De vorbă cu Theodor Artenie (Counsel) și Raluca Botea (Counsel) despre tendințele ultimului an, prevenție, timing și modul de lucru al unei echipe recunoscute de directoarele internaționale
Mușat & Asociații asistă cu succes asocierea DOGUS în adjudecarea și semnarea contractului pentru cel mai mare proiect de infrastructură derulat în ultimii ani de o autoritate publică în București
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...