ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Retailul modern din România este în plină expansiune, susținut de consum record și noi investiții (raport)

18 Februarie 2025   |   Agerpres

În 2024, vânzările de produse nealimentare au avansat cu 14%, atingând un nivel record, iar consumul individual efectiv l-a depășit pe cel al Poloniei și Cehiei, ajungând la 89% din media Uniunii Europene.

 
 
Piața de retail modern din România continuă să se extindă, contrar tendințelor de încetinire economică, susținută de un consum în creștere și de intrarea unor noi jucători internaționali pe piață, relevă raportul anual publicat de o companie de consultanță imobiliară.

Potrivit acestuia, în 2024, vânzările de produse nealimentare au avansat cu 14%, atingând un nivel record, iar consumul individual efectiv l-a depășit pe cel al Poloniei și Cehiei, ajungând la 89% din media Uniunii Europene.

'Deși cererea este ridicată, stocul de retail modern rămâne subdimensionat, însă dezvoltatorii pregătesc livrări de peste 200.000 de metri pătrați în 2025. Printre cele mai importante proiecte se numără extinderea Mall of Moldova din Iași și redeschiderea Agora Mall din Arad. În acest context, România devine tot mai atractivă pentru investițiile în retail și își consolidează poziția pe piața regională, în ciuda provocărilor macroeconomice și a climatului incert', se menționează în analiza Colliers.


În 2024 au fost livrați 167.000 de metri pătrați de noi spații de retail modern, în scădere față de cei 221.000 de metri pătrați din anul precedent. Chiar și în acest context, piața a rămas dinamică, depășind media anuală a ultimului deceniu, estimată la 140.000 de metri pătrați. Comparativ, în anii pandemiei, incertitudinile economice au redus livrările sub 100.000 de metri pătrați atât în 2021, cât și în 2022. Pitești a fost orașul cu cele mai mari livrări de retail în 2024, consolidând tendința dezvoltatorilor de a se concentra pe orașele mici și mijlocii. Cele mai importante proiecte finalizate în 2024 au fost în Pitești, și anume Argeș Mall, dezvoltat de Prime Kapital/MAS REI, cu o suprafață de 51.000 de metri pătrați, și M Pitești Park, dezvoltat de M Core, cu 24.000 de metri pătrați. Astfel, aproape jumătate din stocul nou de retail modern a fost livrat într-un singur oraș, cu 140.000 de locuitori, ceea ce arată interesul crescut pentru aceste piețe regionale.

Cu toate acestea, în următorii ani, piața va trece printr-o schimbare de direcție, subliniază consultanții imobiliari, explicând că, pe măsură ce dezvoltatorii își îndreaptă atenția către orașele mari, unde sunt în pregătire scheme de retail de mari dimensiuni, dinamica sectorului se va modifica.

De asemenea, există posibilitatea ca Bucureștiul să revină în atenția marilor investitori, cu unul sau două proiecte de anvergură în viitorul apropiat sau extinderi ale centrelor existente.

'Deși economia României a înregistrat o creștere modestă în 2024, estimată sub 1% din PIB, acest lucru nu reflectă o scădere a consumului. Dimpotrivă, vânzările de retail non-food au crescut cu aproximativ 14% în volum, atingând un nou record istoric. Datele oficiale pentru 2024 nu sunt încă disponibile, însă Eurostat indică faptul că, în 2023, consumul individual efectiv - un indicator care măsoară cantitatea reală de bunuri și servicii utilizate de populație, nu sumele cheltuite - a ajuns la 89% din media UE. Acesta este cel mai ridicat nivel din Europa Centrală și de Est, depășind inclusiv Polonia și Cehia', a explicat Simina Niculita, director partener Retail Agency la Colliers, citată în comunicat.

Conform acesteia, indicatorii nominali ai cheltuielilor confirmă această tendință ascendentă.

'Analiza datelor Oxford Economics, bazată pe informații din Eurostat, institutele naționale de statistică și estimări recente, ne oferă o perspectivă clară asupra evoluției consumului în România în ultimul deceniu și jumătate. Un segment relevant este cel al îmbrăcămintei și încălțămintei, care reprezintă o componentă majoră a mixului de chiriași din centrele comerciale. Această categorie continuă să fie un motor al expansiunii retailului modern, reflectând atât schimbările în comportamentul de consum, cât și atractivitatea pieței locale pentru investitori', a mai spus Simina Niculita.

În ultimii 15 ani, cheltuielile pe cap de locuitor din România au crescut semnificativ, de la o șesime din nivelul Germaniei la 20% sub cel al celei mai mari economii europene. Această evoluție reflectă o îmbunătățire constantă a puterii de cumpărare, subliniază consultanții Colliers.

România a depășit toate economiile majore din regiune și chiar unele țări din Europa de Vest, precum Spania, în ceea ce privește cheltuielile pe cap de locuitor pentru îmbrăcăminte și încălțăminte, precizează sursa citată. Această tendință confirmă o creștere a consumului, susținută de venituri mai mari și de o piață de retail tot mai competitivă. Deși acest avans are un impact negativ asupra balanței de plăți, deoarece România importă o mare parte din bunurile achiziționate de populație, din perspectiva consumatorului, fenomenul este mai sustenabil decât în deceniul precedent. Spre deosebire de anii anteriori, creșterea consumului nu mai este alimentată predominant de credite de consum, ceea ce reflectă o economie mai echilibrată și o capacitate de cumpărare consolidată.

Consultanții companiei se așteaptă ca aceasta creștere a vânzărilor din 2024 să aibă un impact pozitiv asupra chiriilor bazate pe vânzări, în timp ce volumele totale se mențin peste nivelurile pre-pandemice.

Pentru 2025, Colliers estimează livrări de peste 200.000 de metri pătrați de noi spații comerciale, incluzând extinderea Mall of Moldova din Iași (62.000 metri pătrați) și redeschiderea Agora Mall din Arad (35.000 metri pătrați). În plus, NEPI Rockcastle, Iulius și Prime Kapital/MAS REI revin la dezvoltarea centrelor comerciale dominante de mari dimensiuni, de peste 100.000 metri pătrați suprafața închiriabilă, după o perioadă axată pe parcurile de retail.

Colliers este unul dintre liderii globali în servicii de consultanță imobiliară și de management al investițiilor.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 2256 / 20764
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Muşat & Asociaţii a obținut un succes de referință în materia taxelor impuse de Oficiul Național al Jocurilor de Noroc. Angela Porumb (Partner) a coordonat dosarul, implicate fiind departamentele de Litigii, Fiscal și Gaming & Gambling ale firmei
Arbitrajul Eurohold ̸ Euroins v. România a intrat într-o fază preliminară decisivă | Tribunalul ICSID a deschis calea intervențiilor Comisiei Europene și Bulgariei și a fixat un calendar clar pentru analiza Acordului de încetare a tratatelor intra-UE. Cum se reconfigurează raportul dintre dreptul Uniunii, tratatele bilaterale de investiții și protecția investitorilor în litigii intra-UE declanșate după falimentul Euroins
Kinstellar a stat alături de BIG Mega Renewable Energy în cadrul unei finanțări de peste 100 milioane EUR pentru Parcul Eolian Văcăreni. Echipa, condusă de Magdalena Răducanu (Partener) și Răzvan Constantinescu (Managing Associate)
Sănătate, energie, pariuri: „triunghiul” care a dominat piața locală de fuziuni și achiziții în 2025, cu aproape 2 miliarde de euro din trei tranzacții | Bondoc & Asociații și Schoenherr au lucrat în două dintre acestea. Ce alte firme de avocați au fost implicate în operațiunile cu un ADN puternic transfrontalier inițiate de investitorii finlandezi, francezi și americani
Filip & Company a asistat Global Vision Investment Fund în obținerea unei finanțări de 12,7 milioane de euro. Camelia Ianțuc (senior associate) în prim plan
Încă un spin-off în piața avocaturii | Partenerul Cristian Popescu și echipa sa de zece avocați au părăsit Dentons pentru a lansa o nouă fimă: “A fost o plecare voluntară, iar seniorii cu care lucram au devenit parteneri în noua entitate”. Popescu Roman Radu Florea își va crește echipa și activitatea în mai multe arii de practică până la sfârșitul anului
Kinstellar îl cooptează pe Marius Ezer ca Partener și coordonator al practicii de soluționare a disputelor în București | Iustinian Captariu, Office Managing Partner: ”Marius aduce nu doar competență tehnică, ci și o gândire strategică excelentă, echilibru și orientare spre soluții, lucruri pe care clienții le apreciază”
MidEuropa preia pachetul majoritar în RBC, unul dintre cei mai importanți integratori de sisteme IT specializați în sectoarele de retail, banking și producție industrială din România. Trei firme de avocați au stat alături de investitorul de private equity
Mitel & Asociații dezvoltă o practică de litigii construită în jurul unui nucleu de avocați cu mare experiență, capabilă să ducă la capăt mandate complexe cu impact financiar și reputațional major, într-o piață în care disputele devin tot mai tehnice și mai dure | De vorbă cu Magda Dima (Partener) despre cum se construiește strategia, se evaluează riscurile și se formează generația nouă de litigatori
Victorie Mușat & Asociații pentru o companie membră a Grupului TIU: fapte de concurență neloială săvârșite ocult, sancționate de instanță | Hotărârea setează un reper jurisprudențial în materia concurenței neloiale
PNSA a asistat Grupul Société Générale în finalizarea vânzării BRD Pensii. Echipa, coordonată de Silviu Stoica (Avocat Asociat) și Florian Nițu (Avocat Asociat Coordonator)
Mușat & Asociații obține o nouă victorie definitivă pentru NUROL într-un proiect strategic de infrastructură rutieră
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...